UE ar putea acorda împrumuturi statelor, în schimbul restructurării economiilor

F. A.
Internaţional / 18 noiembrie 2013

Uniunea Europeană (UE) analizează posibilitatea de a acorda statelor împrumuturi la dobânzi sub cele accesibile acestora pe piaţa financiară pentru a le încuraja să-şi restructureze economiile, potrivit unui oficial de la Bruxelles, citat de presa internaţională.

Un astfel de program ar trebui să încurajeze reforme pe piaţa muncii sau în justiţie, a spus oficialul european.

Împrumuturi ar putea primi ţările mai mici care nu au un acces adecvat la piaţa financiară, în timp ce statele mai mari ar putea beneficia, în schimbul angajamentelor de reformă, de o libertate mai mare în privinţa ţintelor bugetare, a spus oficialul.

Reprezentanţii statelor membre vor vedea pentru prima dată proiectul săptămâna următoare, în cadrul unei întâlniri destinate pregătirii reuniunii din decembrie a liderilor UE, informează presa internaţională.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb