Unitatea 2 de la CNE Cernavodă va fi închisă joi dimineaţă, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat directorul CNE, Romeo Urjan. El a precizat că măsura a fost luată din cauza nivelului scăzut al Dunării, potrivit News.ro.
Romeo Urjan a declarat, miercuri, la Antena 3, că joi dimineaţa începe procedura de oprire controlată a Unităţii 2, potrivit News.ro.
„Decizia noastră de a opri, joi, 13 august, la ora 7 dimineaţa, în mod controlat este legată de nivelul în Dunăre şi de prognoza de scădere, care nu ne mai permite funcţionarea în condiţii normale”, a afirmat Romeo Urjan, potrivit News.ro.
Potrivit acestuia, procedura de oprire controlată se va desfăşura pe parcursul a câteva ore, potrivit News.ro.
„În jurul prânzului vom fi la putere zero şi deconectaţi de la Sistemul Energetic Naţional”, a mai afirmat Romeo Urjan, potrivit News.ro.
Nuclearelectrica a anunţat, marţi, că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi oprită în dimineaţa zilei de 13 august, potrivit News.ro.
Ministerul Energiei a precizat că Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unităţii 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării, dar menţionează că procedurile sunt uzuale. În plus, ministerul anunţă că se iau măsuri pentru asigurarea necesarului intern de energie, potrivit News.ro.
Unitatea 1 a CN Cernavodă a fost oprită la sfârşitul lunii iulie, reducând producţia internă de energie cu 10%, în condiţiile unui consum ridicat din cauza caniculei, potrivit News.ro.
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din producţia totală de energie electrică din România, potrivit News.ro.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.08.2026, 11:58)
ce face Bușoi ?
cine e dispus să asculte la Bușoi !?
Bolovan stinge lumina !
:
ahhh.
și încă ceva !
puturoșii ăștia se apucă ei să tapițzeze terenul agricol cu sticlă !
vine un storm și face numai cioburi pe acel teren !
mă rog,
rumenu e din născare predispus să facă eco-dizastăr !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 12:47)
Eu zic sa ne pregatim pentru preturi actualizate: SNN 30 lei, H2O 120 lei, TEL 40, EL 12-13 conform Vijeu sau 8-9 conform Ban.Chel.
Vindeti tot din casa, inclusiv draperiile si jaluzelele.
2.1. Oare? (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de CUTARE în data de 12.08.2026, 13:42)
Adica cand cererea de electricitate si retele este tot mai mare, emitentii din acest domeniu se prabusesc?
2.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 12.08.2026, 13:42)
...
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 14:12)
Nu se prabusesc emitentii.
Scade preturile la actiuni, sa poata sa cumpere la pret corect, mult mai eftin, ultimii veniti pe bursa.
Care n-are loc sa cumpere de fondurile Pilon 2, fondurile de investitii ETF, de reptilieni, in general de babalicii care sint pe bursa de peste 20 ani, dar nu se stiu cu astea adevarate PUT, CAL, FREAK.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 13:41)
fratilor, am înfrânt! cu usr inaiiinte!