Parlamentarele Diana Stoica şi Ruxandra Cibu Deaconu au co-iniţiat un proiect legislativ prin care propun interzicerea utilizării ţigărilor electronice, a vape-urilor şi a dispozitivelor de încălzit tutun în toate spaţiile publice închise, potrivit unei informări publicate pe site-ul Uniunea Salvaţi România.
Iniţiativa are ca obiectiv protejarea persoanelor nefumătoare, inclusiv a copiilor, în contextul în care legislaţia actuală interzice fumatul doar în cazul arderii tutunului, fără a include explicit noile dispozitive, conform sursei citate.
Potrivit propunerii, noţiunea de „fumat” ar urma să fie redefinită, astfel încât să includă şi inhalarea aerosolilor rezultaţi din încălzirea sau vaporizarea produselor care conţin tutun, nicotină sau alte substanţe destinate inhalării, cu excepţia celor de uz medical, arată USR.
Extinderea definiţiei ar conduce la aplicarea interdicţiei în toate spaţiile publice închise, inclusiv în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, potrivit aceleiaşi surse.
Proiectul legislativ este co-iniţiat şi de parlamentarii Adrian Streinu-Cercel şi Maria Gabriela Horga şi vizează modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, conform USR.
Reprezentanţii formaţiunii susţin că utilizarea acestor dispozitive a crescut în spaţiile în care fumatul clasic este interzis, în timp ce efectele asupra sănătăţii sunt cel puţin comparabile cu cele ale ţigărilor tradiţionale, potrivit informării de pe site-ul USR.
În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că aerosolii proveniţi din ţigările electronice pot creşte concentraţiile de particule fine în spaţiile închise, iar expunerea pasivă poate reprezenta un risc pentru sănătate, conform sursei citate.
De asemenea, studii europene indică faptul că utilizarea acestor dispozitive în spaţii închise poate afecta calitatea aerului şi este asociată cu simptome iritative uşoare în rândul persoanelor expuse, arată USR.
În plan naţional, Societatea Română de Pneumologie şi Societatea Română de Cardiologie au semnalat că prezentarea ţigărilor electronice drept o alternativă „mai sigură” este problematică şi au indicat riscuri pentru sănătate, inclusiv în rândul adolescenţilor, potrivit informării publicate de USR.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 20:40)
io propun si interzicerea usr in spatiile publice si oriunde.
barna, ghinea, mosteanul, caliban, druloi si multi altii usr si pnl si psd
, nu au ce cauta in spatiul public, in spatele gratiilor da.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 21:02)
Tu esti Ciolacule?
Ai cont si pe Bursa?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2026, 21:01)
Corect.
Fumatul pasiv face multe victime...