Consiliul Uniunii Europene a adoptat o reglementare pentru instituirea Acţiunii pentru Securitatea Europei (SAFE), un instrument financiar nou al UE care va sprijini statele membre dispuse să investească în producţia industrială pentru apărare prin achiziţii comune, axate pe capacităţile prioritare, arată un comunicat difuzat pe site-ul Consiliului, relatează Agerpres.
SAFE va finanţa investiţiile urgente şi la scară mare în baza tehnologică şi industrială de apărare europeană (EDTIB). Obiectivul este de a stimula capacitatea de producţie, asigurând disponibilitatea echipamentelor de apărare în caz de necesitate, precum şi intervenţia în golurile de capacitate existente, întărind în ultimă instanţă pregătirea generală a UE pentru apărare.
De asemenea, SAFE va permite Uniunii să sprijine în continuare Ucraina, asociind din start industria de apărare a acesteia la noul instrument.
Potrivit sursei, ministrul polonez pentru UE Adam Szlapka a declarat: ''Am adoptat primul program de investiţii în apărare la scară mare la nivelul UE, în valoare de 150 de miliarde de euro. Acesta este un instrument fără precedent care va ne va stimula capacităţile de apărare şi ne va sprijini industria de apărare. Cu cât investim mai mult în securitate şi apărare, cu atât mai mult îi vom descuraja pe cei care ne vor răul''.
În privinţa modului de funcţionare al SAFE, comunicatul Consiliului arată că prin instrumentul respectiv UE pune la dispoziţie 150 de miliarde de euro, care vor fi plătite la cerere statelor membre interesat, pe baza unor planuri naţionale. Plăţile se vor efectuat sub forma unor împrumuturi pe termen lung cu costuri competitive, care vor fi rambursate de statele beneficiare.
Pentru a se asigura economiile de scară şi interoperabilitatea şi pentru a se reduce eventuala fragmentare a EDTIB, statele beneficiare vor efectua în principiu achiziţii comune, în care vor fi implicate cel puţin două ţări participante, în vederea calificării pentru credite.
Conform sursei, ca reacţie la situaţia geopolitică actuală şi la necesitatea urgentă de investiţii masive în echipamente de apărare, SAFE va permite pe o perioadă limitată şi achiziţii în care este implicat un singur stat membru.
Referitor la implicarea unor ţări terţe, SAFE deschide un capitol nou în cooperarea cu acestea. Ucraina şi ţările din SEE-AELS (Spaţiul Economic European - Asociaţia Europeană a Liberului Schimb) vor fi tratate la fel ca statele membre. Nu numai că vor putea participa la achiziţii comune, ci se vor putea face achiziţii şi din industriile lor.
SAFE va permite de asemenea ţărilor în curs de aderare, ţărilor candidate, candidaţilor potenţiali şi ţărilor care au semnat Parteneriate de Securitate şi Apărare cu UE, cum ar fi Conform Agerpres, Regatul Unit, să participe la achiziţiile comune. Mai mult, SAFE oferă posibilitatea de a încheia acorduri suplimentare bilaterale sau multilaterale cu aceste state terţe, conform cărora se vor putea deschide condiţii de eligibilitate.
Acţiunile eligibile finanţate prin SAFE trebuie să aibă legătură cu prima listă de domenii prioritate identificate de Consiliul European din 6 martie 2025 şi se împart în două categorii de produse pentru apărare.
Prima categorie cuprinde muniţia şi rachetele, sistemele de artilerie, inclusiv capacităţile de lovire de mare precizie, capacităţile de luptă terestră şi sistemele de sprijin pentru acestea, precum şi echipamentele şi armamentul pentru infanterie; de asemenea, protecţia infrastructurii critice, informatica şi mobilitatea militară, inclusiv contra-mobilitatea.
În a doua categorie intră sistemele de apărare antiaeriană şi antirachetă, capacităţile maritime de suprafaţă şi submarine, dronele şi sistemele anti-drone, sprijinul strategic cum ar fi - însă fără limitare la acestea - transportul aerian strategic, alimentarea în zbor, sistemele C4 ISTAR (comandă, control, comunicaţii, computere (C4), informaţii, supraveghere, descoperire şi determinare a ţintelor, recunoaştere (ISTAR)), activele şi serviciile spaţiale, protecţia activelor spaţiale, inteligenţa artificială şi războiul electronic.
Produsele de apărare din categoria a doua vor fi supuse unor condiţii de eligibilitate mai stricte, conform cărora contractanţii vor putea decide definiţia, adaptarea şi evoluţia proiectelor produselor achiziţionate.
Pentru ambele categorii, contractele de achiziţie trebuie să asigure încadrarea costului componentelor de origine din afara UE, a SEE-AELS şi a Ucrainei în limita de 35% din costul componentelor produsului finit.
UE s-a angajat să întărească şi să aprofundeze cooperarea transatlantică şi implicarea în securitate şi apărare, precum şi complementaritatea cu NATO. În acest context, SAFE urmăreşte creşterea interoperabilităţii, continuarea cooperării industriale şi asigurarea pentru partenerii de încredere a accesului reciproc la tehnologii de vârf.
SAFE va intra în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, adică în 29 mai 2025.
În concluziile din 6 martie, Consiliul European a subliniat că Europa trebuie să devină suverană şi mai răspunzătoare pentru propria sa apărare, să fie mai bine echipată pentru a face faţă autonom problemelor şi ameninţărilor din viitorul foarte apropiat şi pe termen mai lung. În Consiliul European, toate statele membre s-au angajat să îşi întărească pregătirea generală pentru apărare, să îşi reducă dependenţele strategice şi să se ocupe în acelaşi timp de golurile de capacitate şi de întărirea corespunzătoare a EDTIB, astfel încât UE să fie în situaţia de a furniza mai corespunzător echipamente în cantităţile şi în ritmul accelerat necesare.
SAFE este primul pilon al Planului ReArm Europe/Readiness 2030 al Comisiei Europene, care propune amplificarea cheltuielilor de apărare la 800 de miliarde de euro. Ceilalţi piloni sunt stimularea finanţării naţionale pentru apărare prin activarea clauzei derogatorii naţionale din Pactul de Stabilitate şi de Creştere; creşterea flexibilităţii instrumentelor UE cum ar fi fondurile de coeziune, pentru a permite investiţii mai mari în apărare; adăugarea la finanţarea publică a unor contribuţii complementare ale Băncii Europene de Investiţii; mobilizarea de capitaluri private.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 21:42)
pai iar, ca p asta o auzim aproape zilnic
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 00:50)
Sa zicem ca altul era contextul. Nu era niciun razboi cald sau rece. Faceau un astfel de program pt a eradica saracia, subnutritia, lipsa accesului la servicii, drumuri, utilitati etc? Never in a million years. Cand vine vorba de razboi, sunt toti Keynesieni, cand vine vorba de saraci, sunt Hayekieni. Socialism pt bogati si capitalism pt saraci.