Euro-digital, blocat de sectorul bancar şi de Parlamentul European

Moneda euro-digital se moşeşte greu, iar asta o nemulţumeşte pe Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene, cea care l-a împins în prim-planul agendei europene, se arată într-o investigaţie jurnalistică publicată ieri de site-ul european Follow The Money.

Sursa citată susţine că, în timp ce BCE vinde proiectul ca instrument de suveranitate financiară, menit să rupă dependenţa de giganţii americani ai plăţilor - Visa, Mastercard şi întreaga infrastructură dominată de dolar -, băncile comerciale şi o parte influentă a clasei politice europene au apăsat frâna înfiinţării şi lansării monedei europene digitale. Rezultatul: un proiect care se vrea revoluţionar, dar care, deocamdată, pare mai mult o naştere prelungită, cu complicaţii politice, tehnice şi geopolitice.

Opoziţia cea mai puternică este exercitată de Parlamentul European, prin raportorul Fernando Navarrete Rojas, care, potrivit investigaţiei jurnalistice citate, s-a transformat în cel mai important aliat al status quo-ului bancar.

Christine Lagarde simte că timpul o presează personal. Vorbind în septembrie, la Helsinki, în faţa reprezentanţilor băncilor centrale, a spus răspicat că proiectul euro digital durează „prea mult” până să fie pus pe picioare. A admis, cu un realism amar, că „mandatul meu va fi expirat când euro digital va fi în cele din urmă lansat definitiv”, ştiind că cei opt ani de preşedinţie la BCE se încheie în octombrie 2027.

În timp ce ceasul politic ticăie, proiectul tehnic se târăşte: euro digital este în lucru de aproximativ şase ani, iar o eventuală lansare este împinsă deja în 2029. Pe plan legislativ, lucrurile bat pasul pe loc. Proiectul Comisiei Europene pentru un euro digital a fost depus în Parlamentul de la Strasbourg în iunie 2023 şi, potrivit sursei citate, de atunci şi până acum a rămas blocat într-un sertar. În loc să fie accelerat, proiectul a devenit teren de luptă politică. Christine Lagarde s-a plâns deschis că procesul democratic din Parlamentul European funcţionează „ca o frână prea puternică într-un moment în care viteza este esenţială”. Nu o spunea ca un capriciu autoritar, ci din frustrarea unei bănci centrale care vede cum alte state, precum China şi SUA, îşi proiectează deja puterea monetară în era digitală, în timp ce zona euro rămâne captivă comisioanelor mari, transferurilor lente şi dependenţei structurale de infrastructuri private.

• Raport preliminar nefavorabil, din Parlamentul European

Dar Fernando Navarrete Rojas, europarlamentar spaniol din grupul Partidului Popular European (PPE), raportor al Parlamentului pentru euro digital, a prezentat în octombrie un raport preliminar în care susţine că o monedă digitală emisă de BCE are „puţine şanse şi ar aduce beneficii insuficiente” şi că problema ar trebui lăsată „iniţiativei private” - cu alte cuvinte, băncilor comerciale.

Jurnaliştii de la Follow The Money precizează că, de când a preluat rolul de raportor, în decembrie 2024, Fernando Navarrete Rojas, conform datelor de pe site-ul Parlamentului European, a avut zeci de întâlniri cu bănci, furnizori de servicii financiare şi grupuri de lobby, în timp ce organizaţiile societăţii civile au fost practic ţinute la uşă. Din 82 de întâlniri oficiale pe tema proiectului privind euro digital, 35 au fost cu bănci sau grupuri de interese, 19 cu furnizori de servicii financiare, şi doar două cu organizaţii ale societăţii civile.

Deputaţii europeni sunt aşteptaţi să răspundă raportului Navarrete până pe 12 decembrie, dată care poate decide dacă euro digital rămâne un instrument public puternic sau este transformat într-o versiune anemică, subordonată pieţei.

Mai mulţi eurodeputaţi, un economist şi un activist pentru reforma monetară şi-au exprimat deja îngrijorarea faţă de poziţia raportorului şi faţă de consecinţele ei. Nikos Papandreou, europarlamentar grec din grupul Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), a avertizat, potrivit sursei citate, că amânarea proiectului şi condiţionarea lui de sectorul privat „nu reprezintă o strategie”. În opinia lui, ceea ce se întâmplă este „paralizie”, iar „a sta pe margine va avea consecinţe grave”. În acest context, Fernando Navarrete Rojas nu a răspuns solicitărilor de comentarii înaintate de Follow The Money, ceea ce, în opinia sursei citate, accentuează impresia că mai degrabă deputatul european comunică cu industria decât cu opinia publică.

• Prag de deţinere de 3.000 euro-digitali per persoană

Ideea unui euro digital nu a apărut în urma crizei financiare din 2008. Sursa citată arată că, de peste un deceniu, grupuri precum Positive Money au militat să nu mai fim dependenţi exclusiv de bănci private pentru economii şi plăţi şi au avertizat că, pe măsură ce numerarul se retrage din viaţa de zi cu zi, singura formă de bani emisă direct de o autoritate publică dispare din portofelele oamenilor. În această logică, o monedă digitală sau un cont deschis direct la banca centrală ar reechilibra raportul dintre banii publici şi banii privaţi, ar limita riscul sistemic şi ar întări transparenţa. Dar atunci când Comisia Europeană a venit, în iunie 2023, cu propunerea concretă pentru euro digital, entuziasmul iniţial a fost temperat: proiectul se limitează la a transforma euro digital într-un simplu mijloc de plată, nu într-un instrument de economisire.

BCE a pomenit chiar de un plafon de deţinere de 3.000 euro-digitali per persoană, deşi acest lucru nu este încă oficial. Economişti precum Paul Tang, fost europarlamentar din grupul S&D, au taxat imediat schimbarea de paradigmă. „Euro digital pare acum să fie doar despre plăţi şi nu despre economii”, a spus el, reamintind că problema originală era dacă economiile populaţiei sunt cu adevărat în siguranţă la marile bănci, iar răspunsul, în opinia lui, rămâne „nu, nu suficient”.

În discursul public, Christine Lagarde a încercat ani la rând să prezinte euro digital ca un proiect care „va afecta societatea în ansamblu”, mergând până la a spune, în această vară, că a sosit „momentul global al euro-ului”.

Realitatea tehnologică şi realitatea geopolitică sunt însă mai puţin favorabile Europei. Transferul de bani între ţările din zona euro poate dura încă zile, cu comisioane ridicate, iar cetăţenii rămân dependenţi de bănci private şi de companii americane de carduri de credit pentru cele mai banale plăţi. Aproximativ jumătate dintre statele membre ale UE depind complet de furnizori internaţionali de carduri pentru tranzacţiile cu carduri de debit, după cum arată un studiu al BCE publicat în februarie 2025.

Spre deosebire de Uniunea Europeană, Banca Populară a Chinei studiază moneda digitală încă din 2014, iar la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, yuanul digital era deja utilizat pe scară largă. Beijingul lucrează acum cu alte state asiatice pentru interconectarea sistemelor de plăţi digitale. În SUA, politica oficială este un amestec de reţinere faţă de CBDC şi accelerare a altui fenomen: stablecoins, adică criptoactive a căror valoare este legată de active tradiţionale, precum dolarul. Cetăţeni şi companii din întreaga lume deţin peste 300 miliarde dolari în stablecoins, iar Trezoreria americană se aşteaptă la o creştere de zece ori până la sfârşitul deceniului.

Guvernatorul băncii centrale a Olandei a avertizat recent că, dacă stablecoins continuă să crească în ritmul actual în SUA, pot ameninţa stabilitatea financiară în Europa, ecou al avertismentelor lansate şi de Lagarde, care spune că introducerea stablecoins străine ar putea expune UE riscului unor retrageri masive din bănci, în caz de panică.

• Marile bănci europene doresc „soluţii private inovatoare de plăţi”

Pe acest fundal, BCE speră ca directiva privind euro digital să fie adoptată cândva în cursul anului 2026. Dar totul depinde de forma finală a raportului Navarrete şi de modul în care europarlamentarii îl vor amenda sau valida.

Sursa citată susţine însă că lobby-ul bancar nu a lăsat nimic la voia întâmplării. După cum arată simpla statistică a întâlnirilor pe care le-a avut cu raportorul Parlamentului European, sectorul bancar a ocupat poziţia dominantă în consultări şi continuă să preseze pentru o variantă a euro-ului digital care să nu le ameninţe profitabilitatea. Coaliţia European Payment Initiative (EPI), care reuneşte mari bănci şi firme de servicii financiare europene, a trimis după raportul preliminar o scrisoare europarlamentarilor, în care avertizează că un euro digital emis de BCE ar frâna inovaţia şi le cere politicienilor să susţină în schimb „soluţii private europene inovatoare de plăţi”.

BCE a reacţionat dur, avertizând că scrisoarea EPI cere, de fapt, subordonarea banilor publici banilor privaţi în zona de retail, prin discriminarea de facto a banilor publici şi împiedicarea băncii centrale să emită propriile mijloace de plată pentru piaţa de masă. Tensiunea este amplificată de faptul că EPI dezvoltă propriul său serviciu de plăţi instant -Wero-, menit să concureze cu Visa, Mastercard, ApplePay şi GooglePay în Europa, iar mai mulţi membri ai coaliţiei au anunţat planuri pentru un stablecoin în euro, tocmai în logica de a contracara dominaţia SUA pe această piaţă.

În culise, organizaţiile societăţii civile încearcă să mai salveze ce se poate din ideea originală a euro-ului digital. Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) a relatat că întâlnirea cu Navarrete a fost „constructivă”, deşi au existat „puncte de vedere diferite” privind dezvoltarea monedei digitale. Mult mai critică este însă organizaţia Positive Money, care spune că a încercat de mai multe ori să obţină o întrevedere cu raportorul, fără succes. Laura Casonato, şefa de politici a grupului, afirmă că organizaţia a fost complet ignorată, deşi este una dintre puţinele voci civice care lucrează pe acest subiect, iar influenţa lobby-ului bancar se vede clar în raportul preliminar. În analiza ei, lobby-ul bancar „a redus cu succes ambiţiile de la bun început”, transformând euro digital dintr-un instrument de reechilibrare între bani publici şi privaţi într-un gadget tehnic, strict limitat, cu plafon redus, offline, fără impact real asupra puterii băncilor de a controla depozitele populaţiei.

Nu doar cine intră în discuţie contează, ci şi modul în care este redesenat proiectul. Navarrete susţine o versiune simplificată de euro digital offline, practic un card cu cip, şi propune amânarea dezvoltării unei versiuni online pentru plăţile pe internet. În raport, el scrie că introducerea unei variante online ar trebui să fie „condiţionată de absenţa unei soluţii private paneuropene de plăţi retail”. Asta înseamnă că euro digital online devine planul B, activat doar dacă piaţa privată „nu livrează”. În aceste condiţii, . Laura Casonato, şefa Positive Money, avertizează că raportul pune sub semnul întrebării „existenţa şi raţiunea proiectului în ansamblu”, iar faptul că „lobby-ul bancar a redus ambiţiile de la începutul proiectului” nu mai este o suspiciune, ci o concluzie.

În faţa acestor frâne, Christine Lagarde încearcă să menţină direcţia. La sfârşitul lunii octombrie, BCE a anunţat trecerea la faza finală de pregătire pentru euro digital. Lagarde a ţinut să reamintească faptul că bancnotele vor continua să circule şi că BCE „vrea ca numerarul să existe şi în formă de euro digital”, într-un mesaj video publicat la o săptămână după prezentarea raportului Navarrete. Şefa BCE are în spate Consiliul Guvernatorilor şi şefii de stat din UE, dar în faţă are un Parlament profund divizat: grupurile conservatoare văd în euro digital o ameninţare pentru băncile lor, în timp ce facţiunile mai progresiste îl consideră esenţial pentru autonomia şi rezilienţa continentului. Gilles Boyer, europarlamentar francez din grupul Renew Europe avertizează că euro digital „poate avea succes numai dacă nu este redus la o umbră offline a sa” şi insistă că „Europa nu poate aştepta la nesfârşit soluţii private care nu s-au materializat”. În viziunea lui, „banii publici nu pot lipsi din lumea digitală”.

• Mugur Isărescu cere securitate cibernetică privind sistemul de plăţi

În acest tablou european tensionat, România aduce o notă de realism brutal prin vocea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a legat recent dezbaterea despre euro digital de o condiţie prealabilă absolută: securitatea cibernetică. Vorbind despre încercările Suediei şi Noii Zeelande de a trece la digitalizare totală şi despre planurile privind euro digital, guvernatorul BNR a arătat că autorităţile s-au lovit de două lucruri foarte concrete: pe de o parte, populaţia vârstnică respinge digitalizarea şi preferă numerarul; pe de altă parte, fără infrastructuri robuste de securitate cibernetică, trecerea integrală la bani digitali devine un risc existenţial. Mugur Isărescu a precizat: „Dacă nu avem sisteme clare de securitate cibernetică, ne termină ruşii, ne blochează plăţile în trei zile.”

Mesajul său merge exact la miezul problemei: nu e suficient să desenăm monede digitale pe hârtie sau în tratate europene; trebuie să fim capabili să apărăm în timp real infrastructura de plăţi împotriva atacurilor cibernetice, într-un context în care războiul din Ucraina a arătat deja cât de agresive pot fi aceste atacuri la adresa unor state europene. Fără securitate cibernetică solidă, euro digital nu este doar un proiect întârziat, ci un potenţial cal troian în propriul nostru sistem financiar.

Astfel, proiectul euro digital se află prins între trei presiuni majore. BCE şi Lagarde insistă că Europa are nevoie de o monedă digitală publică pentru a-şi apăra suveranitatea monetară, a reduce dependenţa de Visa, Mastercard şi de stablecoins americane şi a da cetăţenilor o alternativă sigură la banii băncilor private. Lobby-ul bancar, reprezentat instituţional prin EPI şi prin nenumărate alte structuri, luptă ca euro digital să fie amputat, limitat, împins în planul B şi transformat într-un produs tehnic neutru, care să nu atingă nervul central al puterii bancare: depozitele populaţiei. Iar vocea unor bancheri centrali precum Mugur Isărescu introduce o dimensiune fără de care orice discurs despre digitalizare ar fi pură propagandă: vulnerabilităţile cibernetice, capacitatea tehnologică şi preferinţele reale ale cetăţenilor, de la pensionari la utilizatorii heavy de card şi aplicaţii.

Dacă euro digital continuă să se nască atât de greu, nu este doar din cauză că democraţia „trage frâna”, cum se plânge Lagarde, ci pentru că în joc nu este o simplă aplicaţie de plăţi, ci redistribuirea puterii între bani publici şi bani privaţi, între infrastructuri europene şi infrastructuri dominate de SUA, între promisiunea de suveranitate financiară şi realitatea fragilă a sistemelor noastre IT. Europa riscă să rămână într-o zonă periculoasă: prea lentă pentru a ţine pasul cu China şi SUA, prea dependentă de Visa, Mastercard şi stablecoins private, prea divizată politic pentru a-şi asuma un proiect ambiţios, prea vulnerabilă cibernetic pentru a se arunca fără plasă în braţele monedei digitale. Euro digital va fi, în final, fie un instrument puternic al suveranităţii europene, fie o umbră offline, modestă, născută după ani de tergiversări, compromisuri şi presiuni de culise. Iar dacă Europa continuă să moşească la nesfârşit, în timp ce alţii îşi consolidează deja dominaţia în lumea plăţilor digitale, nici cea mai pasionată pledoarie a lui Christine Lagarde şi nici cele mai dure avertismente ale lui Mugur Isărescu nu vor mai conta: UE va rata momentul în care putea să dicteze regulile jocului.