A decedat Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite

F. A.
Internaţional / 22 octombrie 2011

Prinţul moşternitor al Arabiei Saudite, Sultan ben Abdel Aziz, care primea îngrijiri medicale în Statele Unite, a decedat, a anunţat azi palatul regal saudit, citat de televiziune, potrivit AFP.

Prinţul moştenitor, un octogenar care era şi ministru al Apărării, se află din iunie în Statele Unite pentru îngrijiri medicale, unde a suferit o intervenţie chirurgicală în iulie. El este născut în 1928, potrivit biografiei sale oficiale.

Fratele vitreg al regelui Abdallah, prinţul Sultan, a cărui stare de sănătate era precară, a fost de multe ori absent din ţară în ultimii ani.

Decesul lui intervine în timp ce regele însuşi, în vârstă de 87 de ani, a suferit în această săptămână o nouă intervenţie chirurgicală într-un spital din Riyad.

Regele a suferit anul trecut, în Statele Unite, două operaţii în urma unei hernii de disc.

Odată cu decesul prinţului moştenitor, prinţul Nayef, în vârstă de 78 de ani, ministru de Interne şi frate vitreg cu regele, este de acum al doilea în ordinea succesiunii la tron, după nominalizarea sa în martie 2009 ca al doilea vicepremier.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb