În perioada 29 -31 iulie 2026 a avut loc, la Cluj Napoca, cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei ştiinţifice anuale a economiştilor români din mediul academic din străinătate - ERMAS: Annual Scientific Conference of Romanian Academic Economists from Abroad, conferinţa a fost organizată în parteneriat, de către BNR, Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca şi Asociaţia ERMAS, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Seria de Conferinţe anuale ERMAS reprezintă un înalt forum de dezbatere ştiinţifică şi cercetare de interes deosebit pentru comunitatea bancară şi cea academică, care contribuie la dezvoltarea cercetării în domeniul economico-financiar şi la mobilizarea activităţii orientate spre rezultate cu beneficii imediate privind actualitatea temelor, dar şi cu beneficii pe termen lung privind politicile economice. Prima ediţie a Conferinţei ERMAS a avut loc în anul 2014, la Cluj Napoca.
De la lansare şi până în prezent, au participat o serie de personalităţi reprezentative în domeniul economic academic. Conferinţele ERMAS se adresează în special cercetătorilor şi economiştilor cu afiliere în mediul academic, economiştilor din cadrul băncilor centrale, dar şi din instituţiile financiare internaţionale, în vederea prezentării şi diseminării rezultatelor activităţilor ştiinţifice ale acestora.
Conferinţele ERMAS se înscriu în seria de evenimente ştiinţifice de înaltă ţinută academică care valorifică rezultatele cercetătorilor de prestigiu internaţional privind analiza aspectelor economico-financiare şi de cercetare aplicată, orientată pe o tematică de interes deosebit pentru Banca Naţională a României şi pentru bănci centrale, în general, facilitând o mai bună înţelegere, la nivelul diverselor categorii de audienţe-ţintă, a rolului şi funcţiilor băncii centrale în societate.
În deschiderea lucrărilor conferinţei academice pe teme de cercetare economică, alături de partenerii organizatori, domnul Leonardo Badea, Prim-Viceguvernator al BNR, a rostit o alocuţiune care aduce în prim-plan importanţa cercetărilor economice şi implicarea BNR pentru susţinerea demersurilor academice din perspectiva politicilor băncilor centrale.
Ediţia din acest an s-a bucurat de participarea a patru invitaţi principali de renume internaţional care au susţinut prelegeri plenare, precum şi doi invitaţi speciali. Conferinţa a mai cuprins nouă sesiuni paralele care au reunit prezentări şi discuţii tematice în cadrul a 18 de paneluri de dezbatere (o sesiune, care a cuprins două paneluri, s-a adresat cercetătorilor doctoranzi fiind prezentate lucrări de către 13 participanţi). În cadrul conferinţei, în total, au fost prezentate 76 de lucrări de cercetare tematică, din partea cercetătorilor în domeniul ştiinţelor economice. Programul conferinţei este disponibil online.

















































Opinia Cititorului