AAF: Numărul investitorilor în fonduri a crescut în ultimul an cu 34%, iar piaţa a depăşit active de 47 mld lei

M.P.
Piaţa de Capital / 29 mai

AAF: Numărul investitorilor în fonduri a crescut în ultimul an cu 34%, iar piaţa a depăşit active de 47 mld lei

Piaţa fondurilor de investiţii din România a depăşit cu brio perioada tensionată din primul trimestru al anului, generată de contextul economic şi politic imprevizibil dar şi de o volatilitate accentuată pe pieţele globale, arătând astfel semne clare de consolidare şi de maturizare, conform unui comunicat transmis redacţiei. Încrederea în profesionalismul administratorilor de fonduri a fost demonstrată şi prin creşterea anuală cu 34% a numărului de investitori, până foarte aproape de borna de un milion, dar şi de subscrierile nete pozitive în fondurile deschise de investiţii din ultimele 5 trimestre, revenind astfel pe creştere. În ceea ce priveşte viitorul, reprezentanţii industriei sunt "neutru-pozitivi", în contextul în care, pe de o parte, se discută despre o serie de ajustări fiscale pe care viitorul Guvern le va analiza pentru corectarea deficitelor semnificative, iar pe de altă parte, "războiul tarifelor" administraţiei Trump va continua să producă efecte pe pieţele globale.

Prezenţi la dezbaterea trimestrială dedicată performanţei fondurilor de investiţii în primele trei luni ale anului, organizată de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) şi de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) în faţa studenţilor de la Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată din cadrul ASE, administratorii de fonduri prezenţi au apreciat că, în pofida provocărilor, industria locală de asset management a dat dovadă de maturitate iar rezilienţa investitorilor a fost evidentă: nu s-au înregistrat retrageri masive şi nici clienţii nu au reacţionat impulsiv la fluctuaţiile de moment. Dimpotrivă, cei mai mulţi au continuat să investească, menţinând o perspectivă pe termen lung, ceea ce denotă un nivel crescut de încredere şi de educaţie financiară. Un element de remarcat a fost şi faptul că s-a observat o creştere notabilă a numărului de investitori, semn că interesul pentru instrumentele de economisire şi de investiţie rămâne ridicat, iar investitorii au ajuns la maturitatea necesară care le permite să nu se sperie în faţa volatilităţii, ba mai mult, să folosească astfel de momente în favoarea lor, cumpărând, potrivit comunicatului.

"Ultimele 12 luni au fost extrem de complicate, România are de remediat problema deficitului, iar modul în care Guvernul va aborda această problematică ar putea provoca anumite turbulenţe, cu efecte dificil de estimat la acest moment. La finalul lui 2024, lucrurile arătau destul de complicat, bursele scădeau, era o volatilitate mare pe pieţe. Cu toate acestea, nu am asistat la retrageri masive, cum s-a mai întâmplat în alte situaţii similare ceea ce arată, fără dubiu, că piaţa locală a ajuns la maturitate şi investitorii au mai multă încredere. Cei aproape un milion de oameni care investesc constant în fonduri nu au apărut peste noapte, ei sunt rezultatul efortului tuturor profesioniştilor care formează acest ecosistem, începând cu autorităţile, cu Bursa de Valori, cu administratorii de fonduri. Toată lumea încearcă să facă o treabă foarte serioasă şi profesionistă, în baza şi în limitele cadrului legal, care uneori nu ne place, dar de care avem cu toţii nevoie pentru că, altfel, pot apărea probleme. Dacă piaţa criptomonedelor nu are reguli în acest moment, industria noastră şi Bursa de Valori au reguli foarte clare şi foarte stricte, pentru că aşa se construieşte încrederea. Dacă un milion de oameni au ales să-şi investească economiile în fonduri, înseamnă că oamenii din industrie au reuşit să le câştige această încredere, care se construieşte în timp, cu muncă, cu profesionalism, cu performanţă, dar care se şi pierde foarte uşor", a declarat Horia Gustă, preşedintele AAF, în deschiderea dezbaterii.

Activele aflate în administrarea industriei de asset management au depăşit 47 mld. lei

"Activele au crescut în ultimii 10 ani cu 56%, depăşind 47,4 miliarde de lei, dintre care 59% reprezintă segmentul fondurilor deschise de investiţii. Am traversat un nou trimestru de evoluţii pozitive, atât din perspectiva activelor pe care le administrează membrii asociaţiei noastre, cât şi din perspectiva numărului de investitori. Observăm că la finalul primului trimestru din 2025, activele nete ale fondurilor deschise de investiţii s-au apropiat de 28 de miliarde de lei, o creştere de aproape 26% faţă de acelaşi trimestru din 2024, precum şi o creştere trimestrială de 5%. În ceea ce priveşte intrările nete, respectiv diferenţa între subscrieri, adică banii noi care intră în fonduri, şi răscumpărări, respectiv banii care ies din fondurile de investiţii, acestea au totalizat 841 milioane de lei. Faţă de anul 2024 sunt în scădere, dar au rămas pozitive, iar faţă de ultimul trimestru din 2024 avem o creştere de 7,4%. Dacă ne referim la numărul de investitori în fondurile deschise de investiţii, aceştia au atins 865.831, iar împreună cu fondurile alternative, au depăşit 950.000 şi ne apropiem de acea bornă de un milion de investitori. Faţă de anul trecut, creşterea a fost semnificativă, aproape 34%, iar faţă de ultimul trimestru din 2024, creşterea a fost de 6,6%. Notabil aici este segmentul fondurilor de acţiuni, unde creşterea numărului de investitori a fost de aproape 67%, fondurile diversificate, cu o creştere de 26%, şi fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, unde numărul de investitori a fost tot în creştere, de aproape 25%. În cifre absolute, cea mai mare creştere anuală a numărului de investitori a fost la fondurile de obligaţiuni, cu peste 65.000 de persoane, urmate de cele de acţiuni, cu peste 56.000 de investitori noi, şi în categoria alte fonduri, tot peste 56.000 de investitori", a spus Jan Pricop, directorul executiv al AAF.

În ceea ce priveşte structura pieţei pe tipuri de fonduri de investiţii, datele AAF arată că această creştere generală de 25,6% s-a produs în contextul unor creşteri diferenţiate pe anumite segmente ale pieţei, respectiv activele fondurilor de obligaţiuni au crescut cu aproape 29% faţă de anul trecut, activele fondurilor diversificate au crescut cu 23%, activele fondurilor de investiţii în acţiuni au crescut cu 29%, iar cele din categoria alte fonduri au crescut cu aproape 16%. În valoare absolută, sporul cel mai mare a fost la fondurile de investiţii de obligaţiuni, un plus de 3,25 miliarde lei, şi de acţiuni, unde am înregistrat un plus de 1,31 miliarde lei. În privinţa cotei de piaţă a activelor nete ale fondurilor deschise, se observă că marea majoritate sunt concentrate pe zona fondurilor de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, aproape 49%, fondurile de acţiuni reprezintă undeva spre 24%, fondurile diversificate, 13%, iar alte fonduri, peste 14%, se precizează în comunicat.

Ce aşteptări au administratorii de fonduri pentru viitor: "Volatilitatea va continua, dar trebuie să fim optimişti"

În ceea ce priveşte evoluţiile pe piaţa locală şi pe cele internaţionale, reprezentanţii administratorilor de fonduri se aşteaptă ca trendul început anul trecut să se menţină, iar volatilitatea să continue, în contextul schimbărilor fiscale pe care viitorul Guvern de la Bucureşti urmează se le implementeze pentru acoperirea deficitului, precum şi ca urmare a tensiunilor SUA-UE pe tema tarifelor comerciale.

"Este clar că volatilitatea va continua şi în perioada următoare. Dacă ne uităm la România, în momentul de faţă nu avem Guvern, am avut cel mai mare deficit bugetar din UE în 2024, iar estimările pentru acest an sunt undeva la 7,5%. Urmează să vedem cu ce măsuri fiscale ar putea să vină noul Guvern. Pe de altă parte, dacă ne uităm înspre pieţele internaţionale, nici acolo situaţia nu este foarte clară, vedem că încă există tensiuni între SUA şi Europa privind tarifele comerciale, deci volatilitatea va continua. Dar pentru a investi pe bursă şi având un orizont de timp lung, practic dacă nu eşti optimist nu ai putea să obţii randament. Nu ar trebui să te sperie toată volatilitatea pe termen scurt. Eu sunt optimist pentru perioada următoare. Ne uităm şi la volatilitatea care a fost pe bursele internaţionale în ultimele luni, revenirea a fost în formă de V, adică în mai puţin de o lună de zile toate scăderile au fost recuperate. Şi pe Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET-TR a avut un maxim anul trecut în luna iulie, acum, după toată volatilitatea pe care am avut-o în trimestrul patru şi primul trimestru al acestui an, indicele BET-TR se situează undeva cu 2% sub maximul istoric. Deci dacă nu eşti optimist, nu ai putea să obţii randamente pe viitor", este de părere Alexandru Ilisie, director de investiţii la OTP Asset Management.

Dar, chiar şi în condiţiile în care va urma o serie de majorări de taxe, iar tarifele impuse de SUA importurilor din ţările UE vor impacta economia europeană, administratorii de fonduri nu se aşteaptă ca acestea să destabilizeze major economia naţională, potrivit comunicatului.

În opinia lui Andrei Nedelcu, director de investiţii la SAI Erste Asset Management, dacă Guvernul va veni cu o consolidare fiscală şi cu măsuri de reducere a deficitului bugetar, acesta consideră că preţul acţiunilor deja reflectă o parte din acestea şi că doar nişte surprize extreme ar avea potenţialul de a mişca piaţa într-o anumită direcţie. "Am încredere că se caută un echilibru între măsurile care pot fi luate, astfel încât să nu fie afectată activitatea economică atât de mult şi nici consumul şi mediul de business, dar care, în acelaşi timp, să reuşească să mulţumească Comisia Europeană şi agenţiile de rating, ca să reducă riscul de retrogradare. În rest, pentru piaţa locală, cred că norul negru a dispărut şi cred că investitorii care au stat în expectativă în această perioadă vor reîncepe încet-încet să investească. Cât despre piaţa globală, în mod evident, tarifele de import aplicate de SUA domină discuţiile privind evoluţia acţiunilor; pare că ne aflăm în situaţia în care ne aşteptăm la ameninţări mari, care pot induce teamă vizavi de activele riscante, dar care se materializează totuşi la un nivel mai redus, aducând un sentiment mai bun în rândul investitorilor. Aceasta este situaţia pe pieţele de acţiuni, care se apropie de maxime istorice. Tarifele vor fi semnificativ mai mari decât au fost în anii anteriori şi acest lucru îşi va spune cu siguranţă cuvântul asupra consumului, a preţurilor, a activităţii economice în general, însă pot fi luate măsuri pentru a contracara impactul lor, astfel încât să nu scadă competitivitatea pe pieţe", a explicat Andrei Nedelcu.

Sentimentul general resimţit în piaţă în rândul investitorilor, spun reprezentanţii industriei de asset management, este acela de rezilienţă, de ajustare după evoluţiile bursiere, fără panică, cu mişcări calculate, ca parte a unor strategii pe termen lung. În acest fel, piaţa nu se dezechilibrează, iar impactul unor creşteri de taxe sau al tarifelor americane va fi minim. "Piaţa locală de acţiuni este echilibrată, sunt aspecte pozitive, avem flow-uri, ceea ce contează pe termen scurt şi mediu. Piaţa noastră are un specific ce va continua probabil câţiva ani de zile şi de acum încolo, avem nişte cumpărători foarte mari, şi anume fondurile de pensii, ceea ce este un lucru bun pentru că avem acest back stop. În acelaşi timp, optimismul se simte după alegeri, probabil mulţi care au aşteptat alegerea preşedintelui se vor întoarce spre piaţă, investitorii privaţi îşi vor continua activitatea. De partea cealaltă, este problema de evaluare fundamentală, care nu este cea mai atractivă pentru piaţa noastră, de aceea eu aş fi neutru spre pozitiv", este de părere şi Alexandru Combei, manager de investiţii la BRD Asset Management.

Interesul scăzut al investitorilor locali pentru titlurile de stat în lei obligă Guvernul să se împrumute în euro

În dezbaterea de la ASE, administratorii de fonduri au atins şi subiectul împrumuturilor pe care statul le face la dobânzi în creştere. Potrivit lui Alexandru Ilisie, România nu reuşeşte să îşi acopere deficitul prin finanţare internă, adică să atragă finanţare în lei de la bănci comerciale, fonduri de investiţii şi de pensii sau de la investitori internaţionali, de aceea o parte a deficitului este acoperită prin împrumuturi în euro.

Piaţa de obligaţiuni este importantă, pentru că aici se văd costurile de împrumut ale statului. De asemenea, ea influenţează costurile de finanţare pentru companiile din România, titlurile de stat fiind un benchmark pentru aceste împrumuturi. Milan Prusan, Country Head, Goldman Sachs Asset Management, Sucursala Bucureşti, a explicat faptul că pieţele de obligaţiuni sunt foarte interesante, în momentul de faţă, ţări din toată lumea confruntându-se cu deficite mari, după ce guvernele au avut de făcut cheltuieli mari pentru a redresa economiile în urma pandemiei şi a valului de inflaţie care a venit odată cu izbucnirea conflictului din Ucraina.

"Piaţa obligaţiunilor din România este fix deasupra liniei retrogradării, ca în sport. Investitorii tratează astfel de situaţii cu foarte multă severitate, de aceea volatilitatea a crescut, iar costurile de împrumut sunt ceva mai ridicate - nu doar pentru România, este o piaţă globală a obligaţiunilor scumpă. În momente liniştite de piaţă în ultimii cinci ani, America se împrumuta pe 10 ani la dobânzi de 1,5-1,7%, acum se împrumută cu dobânzi între 4,5 şi 4,7%. Dacă America are problema asta cu un cost de împrumut ridicat, imaginaţi-vă că şi ţări emergente, cum e si România, au probleme similare sau chiar mai mari. Ţara noastră este sensibilă la costurile de împrumut, pentru că un cost de împrumut ridicat sporeşte nevoia de finanţare, doar un punct procentual la un cost de împrumut mare înseamnă foarte, foarte mult. Este o piaţă sensibilă, o piaţă de urmărit", a explicat Milan Prusan.

Oportunităţi de investiţii: utilităţi, sectorul de apărare şi infrastructură

În ceea ce priveşte oportunităţile de creştere pe viitor, reprezentanţii industriei consideră că sectorul utilităţilor este o alegere solidă pentru investitori, care le-ar putea aduce randamente consistente, dar şi industria de apărare şi infrastructura rămân domenii strategice care vor creşte şi vor fi susţinute de stat, ca urmare a tensiunilor geopolitce, şi care vor atrage tot mai mulţi investitori.

"Noi suntem aici pentru performanţa ETF Energie, care este primul ETF sectorial din România axat pe domeniul energiei şi al utilităţilor aferente, companiile de utilităţi ajutând performanţa acestui fond. În zona de investiţii internaţionale sau europene, aş merge pe ideea că economiile tind să încetinească, iar riscurile geopolitice fac necesare anumite investiţii în infrastructură şi în apărare, utile în condiţii de conflict, deşi sperăm să nu fie niciodată cazul. Deci, probabil că în zona aceasta companiile vor performa, cererea pentru produsele lor ar trebui să fie mai stabilă sau în creştere. De asemenea, în industrie se schimbă oarecum paradigma, plecăm de la producţie multă şi ieftină departe de casă, în ţări ca Vietnam sau China, pentru a maximiza profitul, şi se va merge pe producţie cât mai aproape de casă, la noi în ţară dacă se poate sau în ţări aliate, ceea ce va duce la creşterea costurilor de producţie şi, implicit, a preţurilor. Dar acest tip de producţie va genera o rezilienţă a lanţului de producţie şi cred că acesta este noul trend", a remarcat Alexandru Ioan, director general adjunct Patria Asset Management.

Concluzia în urma dezbaterii organizate cu reprezentanţii industriei de asset management din România a fost aceea că, privind în ansamblu, piaţa locală s-a maturizat. Volatilitatea, deşi persistentă, face parte din rutina zilnică, iar comportamentul raţional al majorităţii investitorilor demonstrează că aceştia au depăşit cu bine testele din ultimele trimestre. Iar ca direcţii de investiţii pentru viitor, investitorii care doresc să îşi diversifice portofoliul pot merge pe segmente cu relevanţă strategică precum utilităţile, industria de apărare sau infrastructura, domenii care vor fi susţinute atât de politici guvernamentale, cât şi de cererea structurală pe termen lung. România are şansa de a deveni un hub regional în aceste industrii, iar investitorii care acţionează din timp pot beneficia de randamente atractive şi stabilitate în timpuri incerte, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Asa!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Daca mai creste mult numarul,nu mai avem lichiditate deloc,le schimbam ca pe timbre.

    lichiditatea pare perfect invers corelata cu numarul de investitori! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0667
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0509
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9693

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb