Raport ECA: România, la coada Europei - o singură comunitate energetică, zero megawaţi produşi

Avem o singură comunitate de energie în ţara noastră, iar aceasta nu produce energie electrică, ceea ce înseamnă că participarea ei la capacitatea naţională de producţie din surse regenerabile este zero, potrivit raportului de audit publicat ieri de Curtea de Conturi Europeană (ECA), înainte ca astăzi Comisia Europeană să prezinte Pachetul privind energia cetăţenilor.

Din analiza comparativă realizată de specialiştii ECA pentru anul 2024 şi începutul anului 2025 reiese că România avea 0 megawaţi (MW) capacitate de producţie solară sau eoliană deţinută de comunităţi energetice, în timp ce în celelalte state membre analizate exista deja, chiar dacă la scară limitată, o contribuţie reală: 664 MW în Ţările de Jos, 16 MW în Polonia şi 23 MW în Italia. În termeni procentuali, comunităţile energetice reprezentau aproximativ 1,52% din capacitatea solară şi 3,17% din cea eoliană în Ţările de Jos, circa 0,06% din capacitatea solară şi 0,01% din cea eoliană în Italia şi aproximativ 0,09% din capacitatea solară şi 0,01% din cea eoliană în Polonia, în timp ce în România ponderea este 0% pentru ambele tehnologii.

Singura comunitate energetică din ţara noastră consemnată în raport este Cooperativa de Energie, care număra 949 de membri. În aprilie 2025 nu avea nicio infrastructură de energie din surse regenerabile, zero capacităţi de producţie şi, logic, la finalul anului 2024 avea zero kilowaţi de energie electrică produsă.

În plus, auditorii europeni subliniază că progresul României către obiectivul stabilit de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea comunităţilor energetice este extrem de redus. Strategia UE pentru energia solară prevede ca fiecare municipalitate cu peste 10.000 de locuitori să aibă cel puţin o comunitate de energie bazată pe surse regenerabile până în 2025. Curtea de Conturi Europeană arată însă că, la începutul anului 2025, mai puţin de 10% dintre municipalităţile cu peste 10.000 de locuitori din Polonia şi Italia aveau o comunitate de energie, România avea una singură, în timp ce alte state europene, precum Danemarca, Ţările de Jos sau Irlanda, înregistrau progrese mult mai consistente. La nivelul întregii Uniuni Europene, auditorii estimează că aproximativ 27% din obiectivul stabilit pentru 2025 fusese atins, ceea ce face foarte puţin probabilă îndeplinirea ţintei în termenul stabilit.

Raportul arată că situaţia modestă din România nu este doar rezultatul unei dezvoltări lente a proiectelor, ci şi al unor lacune structurale în cadrul de politici publice. Curtea de Conturi Europeană a mai constatat că autorităţile centrale de la Bucureşti nu au publicat evaluarea naţională obligatorie privind obstacolele şi potenţialul comunităţilor de energie, evaluare cerută de Directiva privind energia din surse regenerabile. În acest context, auditorii recomandă explicit ca Ministerul Energiei din România să evalueze şi să raporteze obstacolele existente în calea comunităţilor de energie din surse regenerabile şi potenţialul de dezvoltare al acestora, stabilind ca dată-ţintă pentru aplicarea recomandării luna iulie 2027.

În acelaşi timp, raportul evidenţiază un paradox în cazul ţării noastre. Dintre cele patru state analizate - Ţările de Jos, Polonia, Italia şi România - doar ţara noastră dispune de legislaţie specifică pentru sprijinirea gospodăriilor vulnerabile în cadrul comunităţilor de energie. Totuşi, acest element pozitiv nu a fost suficient pentru a genera o dezvoltare reală a proiectelor, în condiţiile în care lipsa subvenţiilor şi a altor stimulente financiare frânează apariţia comunităţilor energetice, afirmă auditorii din cadrul ECA.

Curtea de Conturi Europeană mai arată că problema comunităţilor energetice depăşeşte cazul României şi reflectă o deficienţă mai largă a politicilor europene. În evaluarea de impact realizată în 2016 pentru Directiva privind energia din surse regenerabile (RED II), Comisia Europeană estima că, până în 2030, comunităţile energetice ar putea deţine peste 50 gigawaţi (GW) de capacitate eoliană şi peste 50 GW de capacitate solară, echivalentul a 17% din capacitatea eoliană şi 21% din capacitatea solară instalată în UE. Auditorii europeni consideră însă că aceste estimări au fost excesiv de optimiste. Analizele actualizate indică faptul că, chiar şi în state cu cooperative energetice bine dezvoltate, precum Ţările de Jos, comunităţile ar putea ajunge să deţină aproximativ 4% din capacitatea de producţie solară şi eoliană până în 2030, mult sub nivelurile estimate iniţial.

Raportul evidenţiază şi problemele de concepţie ale obiectivului european privind comunităţile energetice. Curtea constată că obiectivul stabilit de Comisia Europeană, existenţa a cel puţin unei comunităţi energetice bazate pe surse regenerabile în fiecare localitate cu peste 10.000 de locuitori, stabileşte o ambiţie politică, dar nu este bine proiectat, nu este susţinut suficient la nivel naţional şi nu este monitorizat corespunzător. De asemenea, ECA mai arată că Executivul comunitar nu a prezentat o justificare clară pentru modul în care a fost stabilit acest obiectiv şi nu a analizat dacă acesta era realist.

În plus, monitorizarea progreselor este incompletă. În 2024, Comisia Europeană s-a bazat pe un inventar ad-hoc al comunităţilor energetice întocmit de consultanţi, iar datele respective nu provin din registre naţionale fiabile şi complete. În multe cazuri, inventarul include structuri care nu sunt comunităţi de energie în sensul definiţiilor europene, iar unele state, printre care se numără şi ţara noastră, nu dispun nici măcar de un sistem de înregistrare sau inventariere a acestor comunităţi.

În acest context, Curtea de Conturi Europeană concluzionează că este puţin probabil ca obiectivul UE pentru 2025 să fie atins, iar dezvoltarea comunităţilor energetice rămâne mult sub nivelul ambiţiilor politice.

În teorie, comunităţile de energie ar putea deveni unul dintre instrumentele cele mai puternice ale tranziţiei energetice europene. Acestea sunt entităţi juridice prin care cetăţenii, autorităţile locale şi întreprinderile mici pot produce, gestiona, partaja şi consuma energie proprie, de la panouri solare instalate pe acoperişuri comune până la turbine eoliene deţinute colectiv. Comunităţile energetice pot contribui la atingerea obiectivelor UE privind energia regenerabilă, pot atrage investiţii private, pot reduce sărăcia energetică şi pot implica direct cetăţenii în transformarea sistemului energetic.

În practică însă, raportul Curţii de Conturi Europene arată că acest potenţial rămâne, în mare măsură, nevalorificat. Regulile privind înfiinţarea şi funcţionarea comunităţilor energetice sunt adesea neclare, în special în cazul blocurilor de locuinţe, unde locuieşte aproape jumătate din populaţia Uniunii Europene. În multe cazuri, ideea de a crea o nouă entitate juridică pe lângă asociaţiile de proprietari existente este percepută drept un nivel suplimentar de birocraţie, ceea ce descurajează iniţiativele locale.

La aceste probleme se adaugă şi obstacolele tehnice. Întârzierile sau refuzurile de racordare la reţea din cauza congestiei sistemelor electrice încetinesc dezvoltarea proiectelor, iar lipsa unor stimulente dedicate pentru stocarea energiei reduce flexibilitatea sistemului. Combinarea proiectelor de energie regenerabilă cu soluţii de stocare ar putea contribui la echilibrarea cererii şi ofertei de energie şi la reducerea presiunii asupra reţelelor, însă sprijinul pentru aceste soluţii nu a devenit încă o prioritate a politicilor europene, potrivit raportului ECA.