AEI: Carburanţii se scumpesc din nou

A.D.
Miscellanea / 19 decembrie, 09:23

Sursa: Pixabay

Sursa: Pixabay

Şoferii din România vor resimţi din nou scumpiri la pompă, cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a creşterii accizelor şi a majorării TVA la carburanţi, conform unui comunicat de presă de la Agenţia Energia Inteligentă. Deşi modificările fiscale par moderate pe hârtie, efectul cumulat se traduce prin zeci de lei în plus la fiecare plin şi câteva sute de lei pe an pentru fiecare automobilist, conform sursei menţionate.

În 2024, acciza la benzină era de 2,38 lei/l, iar la motorină de 2,32 lei/l, cu un TVA de 19%, însă din vara lui 2025 situaţia se schimbă: acciza la benzină creşte la 2,78 lei/l, cea la motorină ajunge la 2,55 lei/l, iar TVA-ul aplicat carburantului este majorat la 21%, arată comunicatul de presă remis redacţiei.

Potrivit sursei menţionate, pentru 2026, accizele vor continua să crească, la 3,06 lei/l pentru benzină şi 2,80 lei/l pentru motorină, în timp ce TVA-ul rămâne la 21%.

Majorările fiscale se reflectă imediat în preţul final al produselor petroliere. Pentru benzină, creşterea accizei şi TVA-ul aferent duc la o scumpire totală estimată de aproximativ 0,28 lei pe litru, ceea ce înseamnă o majorare de circa 3,8%, raportată la un preţ de referinţă de 7,36 lei/l, conform sursei.

În cazul motorinei, scumpirea este de aproximativ 0,25 lei pe litru, aproximativ 3,3%, calculată la un preţ de 7,56 lei/l, arată comunicatul de presă.

De la 1 ianuarie 2026, preţurile carburanţilor se apropie de 8 lei pe litru: dacă în prezent un litru de benzină costă aproximativ 7,61 lei, iar unul de motorină 7,73 lei, după aplicarea noilor accize acestea pot ajunge la 7,68 lei/l pentru benzină şi 7,81 lei/l pentru motorină, potrivit sursei citate.

Pragul psihologic de 8 lei pe litru probabil va fi depăşit şi preţul nu va mai reveni sub 8 lei/l după anul 2026, conform comunicatului.

Diferenţa se vede clar la fiecare alimentare: un plin de 50 de litri de benzină va costa cu 14 lei mai mult, iar la 60 de litri creşterea ajunge la 15 lei, în timp ce pentru motorină un plin de 50 de litri va fi mai scump cu 12,5 lei, iar la 60 de litri majorarea ajunge tot la 15 lei, potrivit comunicatului de presă. Pe termen lung, costurile se adună, astfel că la un rulaj mediu de 1.000 km pe lună şi un consum de 7 l/100 km, un şofer va plăti în 2026 aproximativ 235,20 lei în plus pentru benzină şi 210 lei pentru motorină, iar pentru cei care parcurg circa 15.000 km pe an, costurile suplimentare ajung la 294 lei anual pentru benzină şi 262,5 lei pentru motorină, arată sursa citată.

Conform comuicatului de presă, deşi scumpirea de 30-33 de bani pe litru poate părea mică, efectul ei este constant şi inevitabil. Acesta afirmă faptul că fiecare plin devine mai scump, iar la final de o nota de plată ajunge la câteva sute de lei. Creşterea accizelor şi a TVA-ului confirmă, încă o dată, că politicile fiscale se văd cel mai clar la pompă - acolo unde şoferii plătesc direct.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0911
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4593
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7972
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.7606

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb