AEI: Statul favorizează scumpirea gazelor, nu liberalizarea

Deşi este a 4-a liberalizare a pieţei de energie în ultimii 5 ani, se vine cu aceeaşi practică - nu se face nimic pentru a pregăti momentul şi suplimentar se menţine incertitudinea (sau se lasă această impresie), că poate nu se va liberaliza piaţa gazelor, conform unui comunicat de presă transmis redacţiei de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI), de la care relatăm cele ce urmează.

Această greşeală (sau nu), duce la o criză artificială a gazelor care va determina creşterea preţului pe piaţa engros şi la consumatori la momentul liberalizării, care va aduce gaze scumpe în depozitele de înmagazinare (care la rândul lor vor menţie preţuri mari la gaze în iarna 2026/2027).

Principalul beneficiar al acestei crize artificiale favorizate de stat, va fi chiar statul, care va încasa mai mulţi bani din preţuri mari la gaze, decât din preţuri mici. Şi cel mai important este că au cadrul perfect pentru a putea da vina pe altcineva, sportul principal al oricărui conducător al României din ultimii 35 de ani.

Piaţa angro de gaze traversează una dintre cele mai atipice perioade din ultimii ani: lipsa ofertelor, volatilitatea scăzută artificială, dar şi îngrijorări crescând în rândul furnizorilor.

Contextul pare să sugereze o singură realitate: actorii care deţin gazul preferă să nu vândă, până la momentul în care este o certitudine că piaţa chiar se va liberaliza la data de 1 aprilie 2026. Iar acest comportament justificat, are explicaţii economice clare, dar şi implicaţii serioase pentru întregul ecosistem energetic.

Potrivit comunicatului, Absenţa ofertelor nu este o întâmplare. Pe BRM şi în piaţa bilaterală vizibilă, volumele puse la dispoziţie sunt reduse. Deşi producţia internă este stabilă, iar nivelul importurilor rămâne gestionabil, piaţa angro arată că şi cum ar fi „îngheţată”.

În mod normal, o piaţă matură funcţionează pe baza lichidităţii, cu tranzacţii frecvente, transparenţă, preţuri de referinţă şi o distribuţie echilibrată a puterii.

În România, situaţia este diferită. Cu cât sunt mai puţine oferte pe bursă, cu atât preţurile devin mai puţin transparente. Lipsa lichidităţii împiedică furnizorii şi consumatorii să cumpere volume şi să facă oferte către clienţi, ceea ce blochează concurenţa.

În plus, marile companii păstrează un avantaj informaţional şi comercial: ele ştiu cât, când şi la ce preţ vor vinde, în timp ce restul participanţilor doar ghicesc.

Astfel, lipsa ofertelor devine un instrument strategic - nu doar o consecinţă a contextului, ci un mijloc de a conserva controlul asupra pieţei.

Dincolo de strategia de piaţă, există o logică economică puternică: valoarea opţiunilor de amânare a vânzării. În pieţele volatile, a nu acţiona este uneori cea mai profitabilă decizie. Ea crează panică în rândul furnizorilor cum că se apropie momentul în care trebuie să asigure gazele la clienţii lor şi nu au gazele, declanşând o criză artificială şi disponibilitatea de a plăti oricât pe gaze doar să le aibă.

Aşteptările determinate de lipsa poziţiei ferme a autorităţilor, voci care recomandă păstrarea plafonării (ex Consiliul Fiscal!), toate acestea în contextul istoriilor recente de manifestare a statului român: plafonări retroactive, taxe pe profit excepţional retroactiv, obligaţii de tranzacţionare şi alte intervenţii rapide ale statului, este firesc ca să existe precauţii. Orice semnal politic (şi sunt multe) privind o posibilă replafonare îi face să adopte o strategie defensivă: „Dacă vine un nou preţ impus, de ce să vând acum?”

Statul lasă piaţa gazelor în derivă, iar asta va face ca preţurile să crească: lipsa de pregătire a liberalizării care să dea un semnal clar că se va liberaliza piaţa, împinge România spre o criză artificială a gazelor.

Piaţa angro de gaze din România nu este blocată din cauza resurselor sau a producătorilor, ci din cauza inacţiunilor şi impredictibilităţii statului. În timp ce producătorii şi importatorii stau pe margine şi nu scot oferte, furnizorii se lovesc de o piaţă fără lichiditate, iar preţurile încep să crească - nu din motive de piaţă, ci din cauza vidului de acţiune.

Chiar dacă resursele există, piaţa rămâne vulnerabilă din mai multe motive. În primul rând, furnizorii se confruntă cu dificultăţi în achiziţionarea gazelor, fiind nevoiţi să apeleze la surse foarte scumpe, de ultim moment. Alternativ, ar putea să importe gaze, însă acest lucru riscă să blocheze vânzarea gazelor din producţia internă, generând un impact economic semnificativ, aşa cum s-a întâmplat în 2016.

În al doilea rând, piaţa angro nu reflectă un preţ real, ceea ce creează anxietate şi supraîncărcare în lanţul de aprovizionare, afectând planificarea şi stabilitatea tranzacţiilor.

În cele din urmă, intervenţia statului poate fi imprevizibilă şi bruscă, ceea ce amplifică temerile producătorilor şi importatorilor şi descurajează ofertele pe piaţă. Aceste trei aspecte fac ca, în ciuda existenţei resurselor, piaţa să rămână fragilă şi instabilă.

Cu alte cuvinte: statul, prin semnalele de impredictibilitate şi lipsa de pregătire, a scos piaţa din funcţiune, iar scumpirea vine ca efect secundar. Toate aceste riscuri sunt fabricate administrativ, nu economic.

Nu liberalizarea va scumpi gazul, ci statul - prin lipsa pregătirii, incoerenţă şi absenţa unei direcţii clare.

Statul ar trebui să creeze lichiditate reală pe bursele de energie înainte şi după liberalizare, nu prin obligaţii formale, ci printr-un cadru care să stimuleze tranzacţiile şi să asigure funcţionarea eficientă a pieţei.

De asemenea, este esenţial să ofere predictibilitate pe termen mediu, prin reguli clare, anunţate din timp, fără ordonanţe de urgenţă intempestive care să destabilizeze piaţa.

Piaţa trebuie separată de politica socială: ajutoarele pentru populaţie ar trebui să vină din buget, nu prin manipularea preţurilor, care distorsionează mecanismul pieţei.

În plus, statul trebuie să prevină abuzurile şi să sancţioneze dur orice încălcare a regulilor, atât la nivel de persoană juridică, cât şi de persoană fizică, inclusiv acţionari, administratori sau reprezentanţi de vânzare, mergând până la interzicerea activităţii în piaţă a celor implicaţi.

Ţara noastră nu suferă de lipsa resursei, ci de lipsa guvernanţei. În absenţa unor semnale clare, producătorii şi importatorii nu vând, furnizorii nu cumpără, iar preţurile cresc artificial. Piaţa angro de gaze din România nu este în criză, dar este într-o stare de blocaj strategic.

Cei care deţin gazul preferă să aştepte - iar acest lucru este perfect raţional în actualul cadru impredictibil.

Însă lipsa lichidităţii, combinată cu lipsa ofertei, generează un cerc vicios:producătorii aşteaptă statul, furnizorii aşteaptă producătorii, iar consumatorii simt consecinţele.

Piaţa de gaze are nevoie de predictibilitate. Fără încredere, nimeni nu îşi asumă să vândă, iar preţurile vor creşte artificial.

Singura soluţie este reconstruirea unei pieţe bazate pe încredere, transparenţă, reguli stabile, lichiditate şi separarea politicilor sociale de mecanismele comerciale.

Altfel, vom continua să vedem aceeaşi situaţie: o piaţă angro blocată, în care preţul nu reflectă concurenţa, ci aşteptările, şi reprezentanţi ai autorităţilor care, deşi responsabili pentru ceea ce se întâmplă, dau vina pe factori externi sau pe „liberalizare”, fără a oferi soluţii reale.