AEP: Observatorii internaţionali apreciază corectitudinea şi transparenţa primului tur al alegerilor prezidenţiale

A.B.
Miscellanea / 5 mai

AEP: Observatorii internaţionali apreciază corectitudinea şi transparenţa primului tur al alegerilor prezidenţiale

Observatorii internaţionali prezenţi la primul tur al alegerilor prezidenţiale din România au lăudat modul de organizare a scrutinului, subliniind că acesta s-a desfăşurat "într-un climat de corectitudine, integritate şi transparenţă, valori esenţiale pentru parcursul unei democraţii consolidate", potrivit unui comunicat transmis de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Programul electoral de observare a alegerilor, derulat în perioada 2-5 mai şi organizat de AEP, s-a încheiat cu o sesiune în cadrul căreia cei 159 de observatori acreditaţi şi-au exprimat aprecierea faţă de procesul electoral. Aceştia au remarcat că drepturile electorale ale cetăţenilor au fost respectate, iar alegătorii şi-au putut exprima opţiunile în mod liber.

Printre observatorii acreditaţi s-au numărat reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale precum OSCE/ODIHR, Adunarea Parlamentară a OSCE, RECEF, A-WEB, Swiss Democracy Foundation, precum şi ai autorităţilor electorale din SUA, Estonia, Lituania, Malta, Mexic, Republica Moldova, Bosnia şi Herţegovina, Turcia, Africa de Sud, Filipine, Ungaria, Albania, Ucraina, Tunisia, Kazahstan şi India.

La program au participat şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice din SUA, Regatul Unit, Canada, Franţa, Norvegia, Suedia, Ungaria, Turcia şi Kazahstan. De asemenea, jurnalişti străini acreditaţi de AEP au fost prezenţi în secţiile de votare pentru a urmări desfăşurarea alegerilor.

În cadrul sesiunilor organizate de AEP, observatorii au fost informaţi cu privire la cadrul legal naţional privind alegerile prezidenţiale, la modul de organizare a procesului electoral, la măsurile de securitate informatică şi la provocările din mediul online.

Preşedintele AEP, Zsombor Vajda, a reiterat angajamentul instituţiilor româneşti pentru alegeri libere şi corecte şi a subliniat importanţa cooperării internaţionale în promovarea bunelor practici în domeniul electoral.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Mulțumim Kazahstanului pentru aprecieri.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “România – Strategia dezvoltării 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3903
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3278
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8391
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.0411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb