În ţara noastră, preţul mediu solicitat de proprietari şi dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în ultimul an cu 14%, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Într- unele dintre marile oraşe din ţară scumpirile au fost, însă, chiar mai accentuate.
Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, instrument care monitorizează de peste 15 ani evoluţia pieţei rezidenţiale din principalele centre urbane prin intermediul celei mai extinse baze de date din ţară, cea mai semnificativă majorare a preţurilor a putut fi observată în Craiova.
Discutăm despre un avans cu 21%, care a propulsat oraşul pe locul al patrulea în topul celor mai scumpe din ţară. Cu un preţ mediu solicitat cumpărătorilor de 2.095 euro/mp util, Craiova se află, în prezent, la mică distanţă de Bucureşti.
„Craiova se afirmă tot mai clar ca un pol emergent pe harta imobiliară a României, un oraş secundar care traversează astăzi o fază de dezvoltare accelerată. Preţurile locuinţelor au crescut constant, reflectând cererea tot mai ridicată şi interesul de investiţie. Alături de Sibiu şi Oradea, Craiova demonstrează că oraşele secundare pot oferi stabilitate, creştere şi dezvoltare”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Şi în Capitală s-au putut observa scumpiri semnificative pe parcursul acestui an. În medie, preţul solicitat de către proprietari şi dezvoltatori cumpărătorilor a crescut cu circa 17%, acesta fiind al doilea cel mai mare avans înregistrată în 12 luni la nivel naţional.
Chiar dacă media pieţei locale se învârte în jurul valorii de 2.178 euro/mp util, există în continuare diferenţe majore de preţ între cele mai ieftine şi cele mai scumpe cartiere bucureştene. Apartamentele din Ferentari rămân cele mai ieftine din Capitală, cumpărătorii achitând sub 1.100 euro/mp util pentru a le achiziţiona, în timp ce locuinţele situate în zona Aviatorilor au ajuns să fie cele mai scumpe, fiind scoase pe piaţă în 2025 cu un preţ mediu ce s-a apropiat de pragul de 5.000 euro/mp util.
O altă evoluţie spectaculoasă a putut fi observată în ultimul an şi în Ploieşti. Preţul mediu solicitat cumpărătorilor pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut cu 14% şi a ajuns la valoarea de 1.333 euro/mp util. Oraşul rămâne, însă, cel mai ieftin centru urban secundar monitorizat de Indicele Imobiliare.ro.
Pe locul al patrulea în topul celor mai semnificative scumpiri înregistrate în ultimele 12 luni pe piaţa rezidenţială întâlnim Constanţa. Aici, preţurile apartamentelor s-au apreciat cu 13% până la 1.930 euro/mp util.
Oraşul de pe litoral ocupă locul al cincilea în clasamentul celor mai scumpe pentru cumpărătorii de locuinţe, fiind depăşit de Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti şi Craiova.
Un avans cu 12% a putut fi observat în Iaşi şi în Timişoara. Aceste două oraşe sunt şi cele mai accesibile centre urbane majore din ţară pentru românii interesaţi de realizarea achiziţiilor imobiliare.
Preţul mediu solicitat pentru apartamente a ajuns la 1.896 euro/mp util în Capitala Moldovei şi la 1.857 euro/mp util în oraşul de pe Bega.
Apartamentele s-au scumpit cu 11% în Sibiu, până la 1.927 euro/mp util. Oraşul a ajuns să se plaseze, astfel, pe locul al şaselea în topul celor mai scumpe din ţară, depăşind Iaşi şi Timişoara. Perspectivele sale de dezvoltare sunt unele extrem de favorabile în următorii ani, acesta atrăgând atenţia unor nume mari din real estate. Un avantaj suplimentar îl reprezintă pentru imobiliarele locale autostrada care va lega, în curând, Capitala de Sibiu.
În cel mai scump oraş din ţară preţurile s-au apreciat în ultimul an într-un ritm similar cu cele din Sibiu. Cumpărătorii din Cluj-Napoca achită, în medie, 3.207 euro/mp util pentru a achiziţiona un apartament. Avansul mai lent este de înţeles, celelalte oraşe mari din ţară luptând în 2025 pentru a micşora diferenţa faţă de liderul pieţei.
O creştere cu 10% a preţului mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare a putut fi observată şi în Oradea. Oraşul rămâne o alternativă mai accesibilă pentru cei care vor să facă o achiziţie imobiliară într-un centru urban major din vestul ţării. Proprietarii şi dezvoltatorii au ajuns să scoată în piaţă apartamente cu un preţ mediu apropiat de borna de 1.800 euro/mp util.
Un avans similar a putut fi observat şi în Braşov. Oraşul de la poalele Tâmpei îşi păstrează poziţia secundă în topul celor mai scumpe din ţară, cu un preţ mediu solicitat cumpărătorilor de 2.223 euro/mp util în cazul apartamentelor. În cazul proprietăţilor noi, costurile de achiziţie sunt însă mai mari, depăşind pragul de 2.600 euro/mp util, conform Indicelui Imobiliare.ro.





























































Opinia Cititorului