Un judecător federal american a anulat procedurile judiciare lansate de administraţia Trump împotriva autorităţilor din Minnesota în ianuarie, în timpul unei operaţiuni masive de arestări în rândul imigranţilor în acest stat democrat din nordul ţării, conform unei hotărâri judecătoreşti publicate luni, relatează AFP.
Lansată la sfârşitul lunii decembrie, operaţiunea „Metro Surge”, care a dus la arestarea a „4.000 de imigranţi ilegali” până la mijlocul lunii februarie, potrivit administraţiei Trump, a fost marcată şi de moartea a doi protestatari care demonstrau împotriva Serviciului de Imigrare şi Control Vamal (ICE), ucişi de agenţi federali.
La opt zile după ce Minnesota, împreună cu autorităţile din oraşele Minneapolis şi St. Paul, au contestat în instanţă afluxul de agenţi federali în metropolă, autorităţile locale au primit pe 20 ianuarie o serie de solicitări pentru predarea unor documente, a menţionat judecătorul federal din Minneapolis, Patrick Schiltz, în hotărârea sa din 17 iunie, făcută publică luni, transmite AFP.
Aceste cereri se referă la predarea de „documente referitoare la aplicarea legilor federale privind imigraţia începând cu 1 ianuarie 2025”, fără a stabili o legătură credibilă cu posibile fapte penale, a adăugat el.
„Instanţa concluzionează că obiectivul principal al cererilor în cauză a fost de a obliga oficialii din Minnesota să asiste guvernul federal în aplicarea legilor privind imigraţia şi de a-i hărţui şi de a lua măsuri împotriva lor pentru că nu au făcut acest lucru”, a explicat judecătorul, potrivit AFP.
În hotărârea sa, el a citat o decizie anterioară emisă în martie de un alt judecător federal din Washington, legată de o cauză în care era vizat fostul preşedinte al Rezervei Federale, Jerome Powell, transmite AFP.
„Există numeroase dovezi că obiectivul principal (dacă nu chiar unicul) al acestor acţiuni este de a-l presa pe Powell fie să cedeze în faţa preşedintelui Trump, fie să demisioneze”, a scris judecătorul James Boasberg, citat de AFP.
De la revenirea la putere a lui Donald Trump, mai multe ţinte ale răzbunării sale au făcut obiectul unor anchete penale, iar unele au fost chiar puse sub acuzare, potrivit AFP.






















































Opinia Cititorului