Xi Jinping schimbă viteza: China îşi turează economia, dar refuză marele şoc financiar

Beijingul accelerează intervenţia statului pentru a opri pierderea de viteză a economiei, însă refuză stimulul financiar masiv pe care pieţele îl aşteaptă. Aceasta este concluzia analizei făcute în şedinţa din 30 iulie de Biroul Politic al Partidului Comunist Chinez, potrivit informaţiilor publicate de presa de la Beijing. Reuniunea a stabilit direcţia economiei pentru a doua jumătate a anului şi a anunţat convocarea, în octombrie, a celei de-a cincea plenare a Comitetului Central. Dincolo de limbajul compact, ritualic şi atent controlat al comunicatului oficial emis de autorităţile de la Beijing, mesajul este limpede: economia încetineşte mai repede decât ar vrea conducerea să admită, statul va interveni mai hotărât, însă Xi Jinping nu este pregătit să schimbe modelul. Beijingul vrea mai multă viteză, nu o altă destinaţie.

Dacă la mijlocul primăverii, la reuniunea din aprilie, liderii chinezi vorbeau despre un debut economic solid, indicatori peste aşteptări, rezilienţă şi vitalitate în acest an, acum, la sfârşitul lui iulie, formulele triumfaliste s-au subţiat, iar Biroul Politic a cerut ca dificultăţilor şi provocărilor economice să li se acorde „o mare importanţă”.

Cifrele explică nervozitatea ascunsă în spatele frazelor oficiale. Creşterea PIB-ului Chinei a încetinit la 4,3% în trimestrul al doilea, după 5% în primul trimestru, investiţiile în active fixe au scăzut cu 5,7% în prima jumătate a anului, investiţiile private cu 8,5%, iar vânzările cu amănuntul au avansat cu numai 1,3%. După reuniunea de la Beijing a venit şi confirmarea că slăbiciunea economică nu este doar un accident statistic: PMI-ul manufacturier oficial a coborât în iulie la 49,2, de la 50,3, intrând sub pragul de 50 care separă expansiunea de contracţie, în timp ce activitatea neindustrială a scăzut la cel mai redus nivel de după 2022, potrivit Associated Press. Practic, China rămâne o uriaşă maşină industrială, dar motorul intern tuşeşte.

Liderii comunişti de la Beijing au răspuns situaţiei respective cerând politici macroeconomice care să „acţioneze cu forţă şi să-şi îmbunătăţească eficienţa”, să ducă la accelerarea cheltuielilor bugetare, folosirea mai rapidă a banilor obţinuţi din obligaţiuni şi pregătirea promptă a unor măsuri suplimentare „pragmatice şi eficiente”.

Reuters, Financial Times şi The Wall Street Journal au citit aproape identic semnalul: sprijin mai rapid şi mai ţintit, dar niciun mare pachet de stimulare. O analiză efectuată de ING arată că măsurile vor fi moderate şi punctuale şi păstrează în scenariu o reducere de 10 puncte de bază a dobânzii înainte de sfârşitul trimestrului al treilea, fără ca reuniunea să fi promis explicit o asemenea decizie.

Cu alte cuvinte, Beijingul apelează la instrumente, iar primul va fi fiscal. Banii deja aprobaţi trebuie scoşi mai repede din conturi şi împinşi spre proiectele strategice: apă, electricitate modernă, putere de calcul, comunicaţii de nouă generaţie, conducte urbane subterane şi logistică. Relatarea oficială prezentată de agenţia Xinhua adaugă o listă amplă de priorităţi: cercetare fundamentală, tehnologii de frontieră, industrii ale viitorului, noi sectoare-pilon şi extinderea programului „AI Plus”. Potrivit Reuters, circa 1.000 miliarde dolari au fost bugetate în 2026 pentru agenda infrastructurii. Alegerea spune totul despre instinctul regimului: când cererea slăbeşte, răspunsul preferat rămâne construcţia de capacitate, nu alimentarea directă a portofelului populaţiei.

Aici se află contradicţia centrală a strategiei lui Xi Jinping. Conducerea declară că vrea să extindă cererea internă, dar continuă să trateze consumul în primul rând ca pe o problemă de ofertă. Comunicatul promite servicii mai bune şi mai multe pentru vârstnici, copii, sănătate, turism şi cultură, însă nu anunţă transferuri ample către gospodării, reduceri fiscale decisive sau o extindere majoră a protecţiei sociale. Nu venitul cetăţeanului este pus în centrul mecanismului, ci capacitatea statului şi a industriei de a-i oferi ceva nou de cumpărat. Este o diferenţă fundamentală. O familie care se teme pentru locul de muncă, pentru pensie sau pentru valoarea apartamentului nu începe să consume doar pentru că pe piaţă apar servicii „de calitate”. Morgan Stanley anticipase, potrivit South China Morning Post, că tehnologia va rămâne înaintea consumului în ordinea reală a resurselor, iar întâlnirea i-a dat dreptate.

Nici criza imobiliară nu a primit tratamentul spectaculos sperat de investitori. Liderii chinezi s-au limitat la formula „stabilizarea pieţei imobiliare”, fără un program nou de cumpărare a locuinţelor nevândute de către administraţiile locale şi fără o ofensivă financiară capabilă să refacă rapid încrederea. Este o omisiune grea, deoarece proprietatea a fost ani întregi principalul rezervor de avere al clasei de mijloc chineze, sursă crucială de venit pentru autorităţile locale şi motor pentru zeci de industrii. Atât timp cât preţurile locuinţelor şi bilanţurile dezvoltatorilor rămân fragile, gospodăriile vor economisi defensiv, iar administraţiile locale vor cheltui cu frâna trasă. Dar se pare că autorităţile de la Beijing sunt decise să împiedice prăbuşirea sectorului, nu să-l readucă la gloria care a produs bula.

Aceeaşi logică defensivă apare şi în cazul burselor. După o cădere de două săptămâni care a şters aproximativ 10.000 miliarde yuani din capitalizarea pieţei, autorităţile de reglementare din China au promis stabilitate, investitorii de stat au cumpărat acţiuni, iar companiile publice au anunţat răscumpărări şi dividende, conform Reuters. Membrii Biroului Politic au cerut apoi mai multă „rezilienţă şi încredere” pe piaţa de capital. Cuvântul „rezilienţă” trădează natura reacţiei: conducerea nu vorbeşte despre o mare piaţă ascendentă, ci despre un sistem care trebuie să reziste loviturilor şi să nu transforme panica investitorilor într-o criză politică.

Totodată, autorităţile de la Beijing încearcă simultan să domesticească excesele propriului model industrial. Reuniunea de la finalul lunii iulie a cerut continuarea luptei împotriva competiţiei de tip „involuţie”, expresia folosită pentru războaiele de preţ, supracapacitatea, investiţiile locale redundante şi cursa companiilor de a produce tot mai mult cu marje tot mai mici. A fost promis un regulament pentru piaţa naţională unificată, rezolvarea sistematică a facturilor neachitate către firme, reformarea întreprinderilor de stat şi un mediu mai bun pentru sectorul privat şi platformele digitale. Dar aceasta nu este abandonarea politicii industriale, ci o tentativă de a o disciplina. Xi Jinping nu renunţă la fabrici, la inteligenţa artificială sau la autonomia tehnologică; vrea fabrici mai puternice, campioni mai controlaţi şi concurenţă mai puţin autodistructivă. Xi Jinping acceptă mai multă susţinere fiscală şi monetară, dar nu o terapie de şoc; vrea consum, dar fără a muta decisiv puterea de cumpărare către gospodării; vrea comerţ mai echilibrat, dar fără a frâna avantajul industrial; vrea investiţii locale, dar şi control, audit şi disciplină; vrea pieţe care să inspire încredere, dar nu pieţe care să dicteze politica. Analiza ING surprinde exact limita: ton favorabil, puţine măsuri concrete.

În lunile următoare, testul nu va fi dacă Beijingul poate lansa noi proiecte sau reduce marginal costul banilor. Adevăratul test este dacă o economie apăsată de proprietăţi ieftinite, datorii locale, consum precaut, randamente industriale în scădere şi tensiuni comerciale poate fi repornită cu aceleaşi pârghii care au creat o parte dintre dezechilibre. Reuniunea din 30 iulie a arătat că liderii chinezi au văzut alarma. Nu a demonstrat că sunt gata să schimbe instalaţia care a declanşat-o. Iar aceasta este miza care depăşeşte cu mult China: dacă Beijingul răspunde slăbiciunii interne producând şi exportând şi mai mult, presiunea se va revărsa asupra fabricilor, locurilor de muncă şi politicii comerciale din Europa şi din întreaga lume. China nu pregăteşte un recul. Pregăteşte o nouă ofensivă industrială, finanţată mai repede, supravegheată mai strict şi ambalată într-o promisiune de stabilitate.