Europa plăteşte, Palantir profită: impozit de numai 1,4% plătit de compania americană

Gigantul american de tehnologie Palantir, unul dintre cei mai influenţi furnizori de software pentru apărare, informaţii, poliţie şi sănătate, se află în centrul unei controverse ce riscă să alimenteze una dintre cele mai sensibile dezbateri din Europa: cât de sustenabil este ca guvernele europene să cheltuiască miliarde din banii contribuabililor pentru contracte cu o companie care, potrivit unei analize recente, contribuie extrem de puţin la bugetele publice ale statelor pe care le deserveşte. Cercetarea realizată de Centre for International Corporate Tax Accountability and Research (CICTAR), la solicitarea Federaţiei Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU), şi publicată ieri de site-ul de investigaţii jurnalistice Follow the Money susţine că Palantir a avut în 2025 o rată efectivă globală de impozitare de numai 1,4%, achitând doar 22,7 milioane dolari impozit pe profit, în condiţiile în care a raportat un profit înainte de impozitare de 1,66 miliarde dolari. Cu alte cuvinte, din fiecare dolar câştigat înainte de taxe, compania a plătit către autorităţile fiscale mai puţin de doi cenţi, un nivel spectaculos de redus chiar şi în contextul optimizărilor fiscale practicate de marile corporaţii multinaţionale.

Constatarea este cu atât mai sensibilă cu cât peste 145 de state au convenit, în cadrul acordului coordonat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), asupra unei cote minime globale de impozitare de 15% pentru marile corporaţii. Studiul aminteşte însă că Statele Unite au negociat o excepţie de la acest mecanism, ceea ce permite unor companii americane să beneficieze în continuare de facilităţi fiscale imposibil de replicat în Europa. În acest context, cercetătorii CICTAR susţin că Palantir profită de o arhitectură fiscală care mută cea mai mare parte a profiturilor generate în Europa către Statele Unite, acolo unde acestea beneficiază de tratamente fiscale preferenţiale şi de o serie de deduceri şi credite fiscale introduse pentru multinaţionalele americane.

Investigaţia descrie un mecanism care nu este prezentat drept ilegal, dar pe care autorii îl consideră emblematic pentru ceea ce numesc un model de evitare fiscală agresivă. În numeroase state europene, clienţii Palantir nu contractează serviciile prin subsidiarele locale, ci plătesc direct sediului central din Statele Unite. În consecinţă, profiturile rezultate din contractele europene nu rămân în jurisdicţiile unde au fost generate, ci sunt înregistrate în SUA. Filialele europene primesc ulterior doar remuneraţii limitate pentru serviciile prestate, ceea ce reduce artificial profiturile impozabile în ţările respective. În Germania şi Marea Britanie, potrivit CICTAR, chiar documentele financiare ale companiei arată că activitatea birourilor locale este desfăşurată în beneficiul sediului central american, iar contractele sunt contabilizate peste Atlantic. În Spania, mecanismul diferă, însă efectul este similar: filiala locală plăteşte către compania-mamă americană redevenţe consistente pentru licenţele software, cheltuieli care depăşesc 70% din veniturile generate şi reduc semnificativ baza impozabilă.

• Impozite plătite de Palantir în Europa: 641.000 euro în Germania şi 147.000 euro în Spania

La această strategie se adaugă şi utilizarea pe scară largă a remuneraţiei prin acţiuni şi opţiuni pe acţiuni, o practică obişnuită în industria tehnologică, dar care diminuează suplimentar profiturile supuse impozitării. Potrivit EPSU şi CICTAR, Palantir foloseşte acest instrument atât în Statele Unite, cât şi în mai multe ţări europene, inclusiv în Spania, Norvegia şi Marea Britanie. Matt Gardner, cercetător principal la Institute of Taxation and Economic Policy, a afirmat pentru Follow the Money că Palantir a acumulat de-a lungul timpului facilităţi fiscale de ordinul miliardelor de dolari legate de cercetare-dezvoltare şi de sistemele de compensare prin acţiuni, ceea ce îi va permite să îşi reducă semnificativ obligaţiile fiscale şi în anii următori. El atrage atenţia şi asupra faptului că, în opinia companiei Palantir, aproximativ 45 milioane dolari din avantajele fiscale revendicate anul trecut ar putea fi anulate în urma unui control fiscal, concluzionând că Palantir pare să fie „foarte experimentată în a opera în zonele gri ale legislaţiei fiscale”.

Datele prezentate pentru anul 2024 arată că fenomenul nu reprezintă o excepţie. În acel an, Palantir a plătit la nivel mondial puţin peste 21 milioane dolari impozit pe profit, deşi raportase un profit înainte de impozitare de 489 milioane dolari, ceea ce corespunde unei rate efective globale de doar 4%. În Regatul Unit, compania a achitat 2,1 milioane de lire sterline, ceea ce reprezintă o rată efectivă de 8,2%, încă semnificativ sub pragul de 15% stabilit prin acordul OCDE. În Germania şi Spania, ratele efective au fost aparent mai ridicate, de 31%, respectiv 26,2%, însă valorile absolute ale taxelor achitate au rămas reduse, numai 641.000 euro în Germania şi 147.000 euro în Spania, deoarece o parte considerabilă a veniturilor a fost transferată către sediul american. Franţa reprezintă excepţia semnalată de raport. Autorităţile fiscale franceze au intervenit pentru ca veniturile generate pe piaţa locală să fie înregistrate în subsidiara franceză şi nu în Statele Unite, astfel încât Palantir a plătit aici aproximativ 1,6 milioane euro impozit pe profit, la o rată efectivă de 33%. În cazul Olandei, analiza nu a putut determina nivelul impozitării deoarece biroul din Amsterdam funcţionează ca sucursală a sediului european din Londra şi nu publică situaţii financiare separate.

Reacţia sindicatelor europene este extrem de critică. Marieke Manschot, reprezentantă a sindicatului olandez FNV şi membră în conducerea Public Services International, a spus pentru Follow the Money că modelul fiscal al companiei ridică serioase probleme de echitate. „Este inacceptabil ca Palantir să îşi evite responsabilitatea socială prin aranjamente opace”, a declarat Marieke Manschot. În opinia sa, compania plăteşte foarte puţine taxe, deşi utilizează infrastructura, sistemul educaţional, serviciile medicale şi toate celelalte bunuri publice finanţate din taxele cetăţenilor. „Nota de plată ajunge astfel să fie suportată de contribuabilul obişnuit”, avertizează reprezentanta sindicatelor.

Compania respinge însă criticile şi susţine că îşi respectă obligaţiile fiscale în toate jurisdicţiile în care operează. Într-un punct de vedere transmis autorilor investigaţiei, Palantir afirmă că parteneriatele sale cu instituţiile publice şi private europene reflectă un angajament comun faţă de valorile care consolidează societatea europeană. Reprezentanţii companiei subliniază că software-ul lor permite instituţiilor să îşi desfăşoare activitatea mai eficient, păstrând controlul deplin asupra propriilor date şi asupra deciziilor suverane. Totodată, compania argumentează că majoritatea covârşitoare a veniturilor şi profitabilităţii sale provin din Statele Unite, iar nivelul impozitelor plătite în fiecare jurisdicţie reflectă gradul real al activităţii economice desfăşurate acolo.

• Experţii europeni: dependenţa de Palantir, nocivă pentru UE

Raportul nu se opreşte însă la dimensiunea fiscală şi extinde discuţia către implicaţiile geopolitice şi democratice ale ascensiunii Palantir în Europa. Fondată în 2003, imediat după atentatele din 11 septembrie, de investitorul Peter Thiel şi de Alex Karp, compania a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologii pentru analiză de date şi inteligenţă artificială utilizate de armate, servicii de informaţii şi instituţii publice. În paralel, Palantir este criticată pentru colaborarea cu armata israeliană şi pentru implicarea în sistemele folosite de autorităţile americane pentru combaterea imigraţiei ilegale. CICTAR afirmă că guvernele şi companiile care cumpără software-ul Palantir „nu cumpără doar tehnologie, ci şi o anumită ideologie şi o viziune asupra lumii”. Raportul aminteşte că Peter Thiel a scris încă din 2009 că nu mai crede că „libertatea şi democraţia sunt compatibile”, în timp ce Alex Karp a susţinut public că unele culturi sunt superioare altora şi a recunoscut că tehnologia companiei este utilizată în operaţiuni militare soldate cu victime.

Şi structura de guvernanţă corporativă ridică semne de întrebare. Potrivit cercetării, Palantir utilizează un sistem de acţiuni şi drepturi de vot care le permite fondatorilor Peter Thiel şi Alex Karp să controleze compania în pofida listării sale la bursă în 2020. Jill Fisch, profesor de drept corporativ la Universitatea din Pennsylvania, şi Dorothy Lund, profesor la Columbia Law School, a afirmat pentru Follow the Money că nu au mai întâlnit o structură de guvernanţă similară, bazată pe un mecanism de trust cu drepturi de vot variabile. Dorothy Lund avertizează că, într-o astfel de arhitectură, acţionarii nu se pot aştepta la o supraveghere independentă şi critică a conducerii, deoarece consiliul de administraţie este inevitabil aliniat intereselor acţionarilor care controlează compania şi ale managementului executiv. Palantir răspunde că tocmai această structură reprezintă fundamentul culturii organizaţionale care îi permite să îşi asume riscuri, să inoveze şi să evite constrângerile specifice companiilor tradiţionale.

Dincolo de cifrele fiscale, investigaţia citată scoate în evidenţă o problemă strategică tot mai apăsătoare pentru Uniunea Europeană: dependenţa tehnologică faţă de marile companii americane. Jesse Six Dijkstra, consultant al organizaţiei Digitale Doetank şi fost parlamentar olandez, avertizează, conform sursei citate, că reducerea acestei dependenţe este deja dificilă, însă devine aproape imposibilă dacă firmele americane beneficiază simultan şi de avantaje fiscale semnificative. În aceste condiţii, concurenţii europeni pornesc într-o competiţie dezechilibrată încă din primul moment. Potrivit acestuia, Bruxellesul pregăteşte noi directive care ar putea permite autorităţilor publice să ia în considerare criterii precum suveranitatea digitală şi responsabilitatea socială atunci când atribuie contracte publice, ceea ce ar putea reduce şansele companiilor care contribuie insuficient la prosperitatea economică europeană. Chiar şi în acest scenariu, spune Dijkstra, decizia finală va depinde de existenţa unor alternative tehnologice credibile, însă guvernele au, cel puţin, „o obligaţie morală de a lua în calcul măsura în care companiile contribuie la prosperitatea generală”.

Investigaţia CICTAR nu acuză Palantir de încălcarea legii, însă ridică întrebări incomode despre raportul dintre legalitate şi echitate fiscală, despre relaţia dintre marile corporaţii tehnologice şi statele care le finanţează prin contracte publice şi despre costurile reale ale dependenţei europene de infrastructura digitală americană.