Al doilea pachet de măsuri pentru redresarea fiscală, adoptat de Parlament, va avea un impact semnificativ asupra agricultorilor. Începând cu 1 ianuarie 2026, majoritatea fermierilor vor fi nevoiţi să achite noi impozite, potrivit G4Food, de la care relatăm cele ce urmează.
Baza de calcul pentru impozitul pe terenurile agricole extravilane a fost modificată, ceea ce va duce la creşterea plăţilor cu aproximativ 135%. În plus, Articolul 26 din legea de modificare a Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) elimină o parte dintre scutirile existente. Astfel, clădirile utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, precum şi silozurile sau pătulele pentru depozitarea şi conservarea cerealelor vor beneficia doar de o reducere de 50% a impozitului, în conformitate cu legislaţia privind ajutorul de stat. Până acum, aceste spaţii erau complet scutite de taxe locale.
Măsura vine într-un context în care taxele locale vor creşte oricum semnificativ de la 1 ianuarie 2026. În ultimii ani, mulţi fermieri au investit în silozuri, magazii şi pătule pentru a-şi proteja producţia de fluctuaţiile pieţei, dar şi în sere şi solarii, stimulate de programele MADR şi APIA.
În urma noilor reglementări, costurile suplimentare vor fi considerabile. Este de aşteptat ca preţurile produselor agricole - legume, cereale şi chiar produse de origine animală - să crească, ceea ce ar putea reduce cererea internă şi ar putea favoriza importurile.
Un aspect încă neclar este dacă şi spaţiile de depozitare pentru legume şi fructe vor fi impozitate. Textul legislativ menţionează explicit doar silozurile pentru furaje şi cele pentru depozitarea cerealelor. Există, deci, posibilitatea ca depozitele pentru legume şi fructe să fie exceptate, însă decizia finală va depinde de autorităţile locale, care vor avea o mai mare autonomie în stabilirea scutirilor.




























































1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 24.11.2025, 10:24)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 10:32)
foarte bine, o durat doar 30 pt ajunge in randul europei la nivelul taxelor.
2.1. pai inchedeti primariile (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 12:43)
parazitii din primarii au nevoie de taxe si impozite pe terenuri,cladiri pentru salariile lor si pentru plata ajutoarelor sociale haur+psd. depozitele pentru fructe si legume pot fi exceptate, care legume ? care fructe anul asta ? daca nu se acorda subventia la produs, la vanzarea marfurilor sunt bani aruncati la gunoi. la sate traisec doar parazitii si asistatii social ,boschetarii si necalificatii vatantii ciumei rosii+ ciuma neagra.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 13:37)
N-ar fi o problema daca banii din impozite s-ar baga in combaterea incalzirii globale, ca de-asta n-au fost fructe in unele zone, a venit caldura mai devreme , pomii au inflorit, dupa care a venit un val de inghet si bye. Dar noi, platim impozite de 2 ori si jumate mai mari ca sa ssutinem bugetarime taietoare de frunza la caini, in timp ce in agricultura clima devine o ruleta ruseasca.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 10:38)
Baga taxe si impozite la romani,
dar cerealele din Zelenskiland, care NU respecta
Legislatia de Siguranta Alimentara al UE,
nu este impozitata de nici un fel,
mai ! PRO-EUROPENILOR patrioti romani,
nici un pic de jena ??!!
3.1. mananca tu produse romanesti (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 12:51)
patriotule ,eu nu mai mananc ,mezeluri, branzeturi etc produse in Romania, toate sunt pline de chimicale ,pesticide, laptele plin de nitrati branzeturile pline de acid ( 1kg de telemea din 4 litri de lapte cand normal se obtine din 7-8 litri de lapte) sau din lapte de orz , cititi pe eticheta oua , amidon zahar,soia etc
PS garoiul semeon mare patriot ,la fel licheau securista peiu suveranist convins ( fost taranist consilier vasile,dupa psd-ist consilier nastase acum haurist ) fac campanie gunoielor din china avem deficit la 7 luni de 5 miliarde de euro
4. Mulțumim
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 10:54)
Această măsură este imporriva a toți locuitorii țări de la mic la mare. Ca beneficiu este niste bani la buget pe care guvernanții o vor sparge fără a avea beneficii agricultori. Cam atât. Mulți vor renunța la solarii deci mai mult import de legume.La solarii au muncit niste oameni care din noul sezon vor rămâne fără un ban.De aici vor fi mai multi hoți.si se poate încă enumera efectele negative al acestei decizii
5. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 24.11.2025, 12:28)
acuma pricepeți de ce s-a și se, obligatează TLV:ul! Pentru că BNR:ul îi va solicita să depuie provizioane ca să acopere toate creditele neperformante date agricultorilor faliți.
:
agricultorul falit:
1. motorină cu 10RON pe litru
2. NPK importat din Turkyie
3. secete și inundații biblice
4. impozite +200%
= rumenu este un amator gospodar, unde primarul fură banii cu AnghelSaliny să dea la fii-sa să-și ia Merțan de prost gust la nunta ei de prost gust alături de țoapa Vlăduța Lupău care fredonează cîntece despre „ea este Moooo n aa” !
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.11.2025, 13:40)
e plin de tractoare seminoi de 3-5 ani la dealerii de tractoare, normal nimeni nu ia un tractor pt 3 ani sa fim seriosi, nema money.
6. HOTII LA DRUMUL MARE
(mesaj trimis de arici în data de 24.11.2025, 16:07)
Cumo rfi ajuns desteptii din guvern sa asimileze un solar de legume ca fiind o cladire.Fals! Deoarece solarul este o constructie provizorie care in multe cazuri dupa 3-4 ani de exploatare trebui sa-i schimbi locul. Mai mult, orice cladire trebuie sa aiba o FUNDATIE! Ori un solar de legume nu are fudatie.Si mai e ceva: taxa pe solar contravine drepturilor omului prin care orice solar ridicat pe proprietatea ta pentru a asigura legume pentru consum propriu NU SE IMPOZITEAZA! Si cind te gindesti ca politicienii se afla in slujba poporului, iti vine sa plingi...