Ajutorul american pentru Ucraina urmează să fie aprobat azi de Congres

E.D.
Internaţional / 1 aprilie 2014

Congresul american urmează să valideze astăzi un plan de ajutorare a Ucrainei şi să adopte încă o serie de sancţiuni împotriva Rusiei ca represalii la alipirea Peninsulei Crimeea, punând astfel capăt mai multor săptămâni de impas la Capitoliu, susţin surse de presă.

Potrivit acestora, proiectul de lege, care a primit săptămână trecută aprobarea aproape unanimă a Senatului, ar trebui să fie aprobat fără dificultate, astăzi, de Camera Reprezentanţilor, apoi promulgat de preşedintele american Barack Obama, după aproape o lună de la începutul crizei cu Rusia.

Pachetul, care constituie o primă măsură concretă a aleşilor americani de ajutorare a autorităţilor interimare de la Kiev, prevede garantarea unor împrumuturi de un miliard de dolari, acordarea unui ajutor de 50 de milioane de dolari pentru dezvoltarea democraţiei, guvernanţei şi societăţii civile, dar şi oferirea a 100 de milioane de dolari pe trei ani pentru sporirea cooperării în materie de securitate.

De asemenea, aleşii americani iau în calcul adoptarea unor noi sancţiuni împotriva unor cetăţeni ruşi şi ucraineni învinuiţi de încălcări ale drepturilor omului sau ale integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei.

Negocieri de urgenţă între secretarul de Stat american, John Kerry, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, au avut loc duminică, la Paris, după o discuţie telefonică, prima de la adoptarea unor sancţiuni americane împotriva unor oficiali ruşi şi ucraineni, între Barack Obama şi omologul său de la Moscova, Vladimir Putin. Cei doi preşedinţi au convenit asupra necesităţii lansării în curând a unor negocieri care să permită încetarea escaladării situaţiei din Ucraina.

Aleşi americani au deplâns luni întârzierea acumulată în Congres pentru aprobarea planului de ajutorare a Ucrainei. Supunerea textului la vot a fost întârziată timp de mai multe săptămâni din cauza unor disensiuni între aleşi pe tema unei reforme economice cerute de Fondul Monetar Internaţional care implica şi ajutorul american.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb