Alegerile parlamentare intră în linie dreaptă

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 10 septembrie 2020

Alegerile parlamentare intră în linie dreaptă

După ce Guvernul a stabilit, săptămâna trecută, că alegerile parlamentare vor avea loc, conform prevederilor constituţionale, la 6 decembrie, Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit calendarul organizării şi desfăşurării acestora, iar preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a desemnat, ieri, prin tragere la sorţi, judecătorii din cadrul Biroului Electoral Central (BEC) pentru respectivul scrutin.

Din BEC vor face parte judecătorii Mari Ilie, Diana Manole, Andreea Marchidan Andreea, Anca Mădălina Alexandrescu şi Maricela Cobzariu Maricela. Pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, BEC se va constitui în 11 septembrie.

Tot ieri, Senatul a adoptat proiectul de lege iniţiat de PSD, PNL, USR şi UDMR care prevede pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie că "partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care optează să depună listele de susţinători la birourile electorale de circumscripţie, pot depune liste de candidaţi numai dacă acestea sunt susţinute de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1000 de alegători".

În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, aceştia trebuie să fie susţinuţi de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători.

Iniţiativa legislativă mai prevede depunerea candidaturilor prin mijloace electronice.

Proiectul de act normativ conţine reglementări prin care să fie asigurată de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale înregistrarea audio-video a operaţiunilor de numărare a voturilor, ca procedură pentru prevenirea şi depistarea rapidă a fraudelor electorale.

În document, este definită sintagma de partid politic parlamentar în acord cu decizia CCR 418/2020, partidele politice parlamentare fiind numai cele care au dobândit reprezentare parlamentară prin votul popular exprimat în alegeri.

Astfel, potrivit proiectului de lege, "în sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator. Alianţele politice şi alianţele electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar sunt asimilate partidelor politice parlamentare".

Printre schimbările prevăzute în proiectul de lege se numără şi cele privind votul Diasporei. Proiectul abrogă prevederea legii în vigoare care spune că alegătorii care şi-au schimbat domiciliul sau reşedinţa în străinătate după încheierea perioadei de înscriere în Registrul electoral votează numai la secţiile de votare organizate pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate ale României. De asemenea, proiectul de lege instituie utilizarea la secţiile de votare din străinătate a listelor electorale suplimentare electronice, în mod similar cu practica de la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019.

Totodată, alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Astfel alegătorii aflaţi în această situaţie pot vota până cel mult la ora 23:59.

Senatorii au respins amendamentul formulat de USR prin care se solicita ca românii aflaţi în străinătate să poată vota timp de două zile la alegerile parlamentare, adică în 5 şi 6 decembrie.

Actul normativ a înregistrat în Senat 123 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi zero abţineri. Au votat împotrivă senatorii din partea Pro România, care au susţinut prin Adrian Ţuţuianu că proiectul de act normativ "este un ghiveci legislativ, care schimbă regula în timpul jocului, cu doar trei luni înaintea alegerilor parlamentare".

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2933
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9421
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.9505

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb