Amazon lansează un nou robot pentru depozite

S.B.
Companii / 6 iunie, 09:36

Amazon lansează un nou robot pentru depozite

Amazon a prezentat o versiune avansată a robotului logistic Proteus, echipat cu inteligenţă artificială care îi permite să înţeleagă instrucţiuni formulate în limbaj natural, informează CNBC.

Conform sursei citate, noul sistem reprezintă cea mai recentă etapă din strategia companiei de automatizare a activităţilor din depozite şi centre de distribuţie.

Proteus este un robot autonom destinat transportului mărfurilor în cadrul operaţiunilor logistice. Spre deosebire de generaţiile anterioare, acesta poate interacţiona direct cu personalul uman, interpretând comenzi exprimate într-un limbaj obişnuit, fără a fi necesare interfeţe specializate sau instrucţiuni tehnice complexe. Amazon intenţionează să introducă noua tehnologie în centrele sale europene în prima parte a anului 2027.

În paralel, grupul american a anunţat un program de investiţii de aproximativ 10 miliarde de euro pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii logistice din Europa. Pe lângă Proteus, compania lucrează şi la alte proiecte de robotică avansată, printre care Vulcan, descris drept primul robot dotat cu capacităţi tactile, precum şi STARK, un sistem automatizat destinat manipulării containerelor.

Anunţul vine într-o perioadă în care industria tehnologică se confruntă cu dezbateri intense privind efectele inteligenţei artificiale asupra pieţei muncii. Amazon a redus efectivele din zona administrativă cu aproximativ 30.000 de angajaţi în ultimele luni, după două valuri succesive de concedieri, argumentând că reorganizarea este necesară pentru simplificarea proceselor interne şi accelerarea investiţiilor în AI.

Directorul general al companiei, Andy Jassy, a avertizat anterior că extinderea utilizării inteligenţei artificiale va transforma structura forţei de muncă, unele poziţii urmând să dispară, în timp ce altele noi vor fi create.

Conducerea Amazon respinge însă ideea că robotizarea conduce automat la reducerea numărului de angajaţi. John Boumphrey, vicepreşedinte al companiei pentru Regatul Unit şi Irlanda, susţine că introducerea sistemelor automatizate a generat cerere pentru noi categorii profesionale, inclusiv tehnicieni specializaţi în mentenanţa roboţilor şi ingineri mecatronişti.

Potrivit datelor prezentate de companie, investiţiile realizate în robotică au contribuit la crearea a sute de mii de locuri de muncă în ultimii zece ani. Oficialii Amazon afirmă că una dintre principalele provocări este găsirea personalului calificat capabil să opereze şi să întreţină noile tehnologii implementate în centrele logistice.

În acelaşi timp, numeroşi experţi avertizează asupra efectelor pe termen lung ale automatizării accelerate. Un studiu publicat de Citi în 2024 estima că populaţia globală de roboţi umanoizi ar putea depăşi 1,3 miliarde de unităţi până în 2035 şi 4 miliarde până la jumătatea secolului. În aceste condiţii, unii analişti consideră că avantajele economice oferite de automatizare ar putea încuraja companiile să înlocuiască progresiv o parte tot mai mare a activităţilor desfăşurate în prezent de oameni.

Dezbaterea este alimentată şi de evoluţiile de pe piaţa muncii. În Regatul Unit, numărul tinerilor cu vârste între 16 şi 24 de ani care nu lucrează, nu urmează cursuri de educaţie şi nu participă la programe de formare profesională a depăşit recent un milion de persoane, fenomen care readuce în prim-plan întrebările privind impactul inteligenţei artificiale şi al automatizării asupra oportunităţilor de angajare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb