• SUV-urile concentrează peste 43% din oferta disponibilă şi peste 40% din lead-urile generate pe Autovit.ro
• Cererea pentru vehicule electrice şi hibride a crescut cu peste 45% comparativ cu primul semestru din 2025
• Dacia Duster se numără printre modelele cu cea mai puternică evoluţie a interesului utilizatorilor, cu o creştere de peste 40% a lead-urilor generate
• Segmentul auto cu preţuri între 10.000 şi 25.000 de euro continuă să domine preferinţele românilor
• Mărcile auto chinezeşti îşi consolidează prezenţa în piaţă, atrăgând tot mai mult interes din partea cumpărătorilor
Prima jumătate a anului 2026 confirmă o schimbare tot mai vizibilă în preferinţele cumpărătorilor auto din România, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Conform datelor Autovit.ro, cea mai mare platforma auto online din Romania, există un interes în creştere pentru SUV-uri, vehicule electrificate şi modele mai noi, în timp ce segmentul cu preţuri între 10.000 şi 25.000 de euro continuă să concentreze cea mai mare parte a cererii din piaţă, se arată în comunicatul de presă.
„Datele din prima jumătate a anului confirmă consolidarea unor tendinţe pe care le observăm de mai mulţi ani în piaţa auto din România. SUV-urile continuă să atragă interesul cumpărătorilor, segmentul electrificat îşi accelerează dezvoltarea, iar utilizatorii se orientează tot mai mult către vehicule mai noi şi mai eficiente. În acelaşi timp, vedem o diversificare a opţiunilor analizate de cumpărători, inclusiv prin interesul în creştere pentru noile mărci prezente pe piaţă. Pentru noi, aceste evoluţii confirmă că piaţa auto locală devine tot mai matură şi mai dinamică”, a declarat Sorin Bălan, Director Comercial Autovit.ro.
SUV-urile, principala alegere a românilor
SUV-urile continuă să domine piaţa auto din România, reprezentând peste 43% din oferta disponibilă pe Autovit.ro şi concentrând peste 40% din lead-urile generate în prima jumătate a anului. Categoria îşi menţine astfel statutul de principală alegere pentru cumpărătorii care caută un echilibru între confort, spaţiu şi versatilitate, potrivit sursei.
În acest context, Dacia Duster se remarcă drept unul dintre modelele cu cea mai puternică evoluţie a interesului utilizatorilor, înregistrând o creştere de peste 40% a lead-urilor generate comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Performanţa confirmă atractivitatea modelelor care oferă un raport competitiv între preţ, dotări şi costuri de utilizare, conform comunicatului de presă.
Electrificarea continuă să câştige teren
Vehiculele electrice şi hibride îşi consolidează prezenţa în preferinţele cumpărătorilor români. În primul semestru al anului 2026, oferta din această categorie a crescut cu 19%, în timp ce numărul de lead-uri generate a avansat cu peste 45%, precizează Autovit.
Evoluţia reflectă interesul tot mai mare pentru alternative de mobilitate eficiente, susţinut de extinderea gamei de modele disponibile şi de maturizarea treptată a segmentului electrificat. Totodată, diversificarea ofertei contribuie la creşterea atractivităţii acestei categorii pentru un public din ce în ce mai larg, potrivit sursei citate.
Interesul pentru achiziţie, in crestere
Un alt semnal relevant vine din evoluţia interacţiunilor dintre utilizatori şi vânzători. În prima jumătate a anului 2026, numărul lead-urilor generate prin Autovit.ro a crescut cu aproape 7%, indicând un interes solid pentru achiziţia de autovehicule şi o orientare tot mai clară către ofertele relevante pentru utilizatori, conform Autovit.
Datele sugerează un comportament de căutare mai bine documentat şi o intenţie de cumpărare mai clară, utilizatorii ajungând mai rapid la vehiculele care corespund criteriilor lor de selecţie, se aratăîn comunicatul de presă.
Segmentul mediu de preţ rămâne nucleul pieţei
La nivel de preţ, intervalul 10.000-25.000 de euro continuă să reprezinte principalul punct de interes pentru cumpărători. Acesta concentrează cea mai mare parte atât a ofertei, cât şi a cererii din piaţă, confirmând preferinţa pentru vehicule care oferă un echilibru între cost, vechime şi nivelul de echipare, potrivit sursei.
În paralel, datele Autovit.ro indică şi o orientare tot mai accentuată către autoturisme mai noi, utilizatorii acordând o atenţie sporită tehnologiilor moderne, eficienţei şi costurilor predictibile de utilizare, conform comunicatului de presă.
Mărcile auto chinezeşti îşi consolidează prezenţa în România
O evoluţie notabilă în prima jumătate a anului vine din zona mărcilor auto chinezesti, care câştigă tot mai multă vizibilitate şi interes pe piaţa locală. Producători precum BYD, MG, Chery, Omoda şi Jaecoo atrag atenţia unui număr tot mai mare de cumpărători şi contribuie la diversificarea opţiunilor disponibile pe piaţă, potrivit sursei citate.


















































Opinia Cititorului