Analiza BDO: Guvernul înlocuieşte IMCA cu o regulă fiscală controversată privind deductibilitatea cheltuielilor intra-grup

În condiţiile în care România aspiră la OCDE, Guvernul a pregătit un proiect prin care înlocuieşte din 2026 măsura care s-a dovedit greşită (impozitul minim pe cifra de afaceri - IMCA), cu un nou concept care încalcă regulile internaţionale de guvernanţă fiscală stabilite de OCDE, conform unei analize realizate de BDO România pe marginea proiectului pus în dezbatere de Ministerul Finanţelor, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Noua regulă presupune limitarea deductibilităţii la calculul impozitului pe profit a anumitor cheltuieli facturate de entităţile afiliate (din România sau din străinătate).

Astfel, cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, management, consultanţă, dobânzi efectuate cu entităţi afiliate vor fi calificate drept nedeductibile la determinarea rezultatului fiscal, dacă ponderea acestor cheltuieli în totalul cheltuielilor de aceeaşi natură este mai mare de 3%.

„Constatăm că Guvernul este pe cale să facă o greşeală fundamentală. Se înlocuieşte IMCA, năpasta care a lovit mediul de afaceri, cu o regulă mult mai rea ce contravine inclusiv Codului fiscal. Încă mai sper că nu va dura alţi 2 ani până când Ministerul Finanţelor va realiza că face o greşeală. Să ne uităm, în primul rând, la problema care vine din definirea entităţilor afiliate. Noua regulă defineşte entităţile afiliate conform regulilor contabile, definiţie diferită de cea care vizează părţile afiliate fiscal”, a declarat Dan Bărăscu, Partener, Head of Tax BDO România.

De exemplu, în anumite situaţii, companiile deţinute de rude până la gradul III nu sunt afiliate contabil, dar sunt considerate părţi afiliate fiscal. În plus, pentru că definiţia contabilă face trimitere la „entităţi afiliate”, persoanele fizice sunt excluse pentru că ele nu sunt „entităţi”. Aşadar, restricţiile nu se aplică relaţiilor dintre o persoană fizică şi firmele cu care sunt afiliate fiscal, pur şi simplu pentru că definiţia nu acoperă această situaţie.

Prin urmare, o filială din România a unei firme mamă cu sediul în afara României aplică restricţiile atunci când achiziţionează servicii de la companii din grup, în timp ce o companie românească deţinută de soţ sau fiu nu aplică restricţiile atunci când beneficiază de servicii facturate de compania deţinută de soţie/mamă (companie românească sau din străinătate). La fel şi în cazul persoanelor fizice care sunt acţionari ai unor companii româneşti. Pentru aceste tipuri de tranzacţii nu se aplică restricţiile. Deci, o companie care cumpără drepturi de proprietate intelectuală de la acţionarul său persoană fizică nu aplică niciun fel de restricţie.

Cheltuielile supuse limitării la 3% nu sunt definite în mod expres de proiectul actului normativ. Acesta reprezintă o problemă veche a Codului fiscal, însă acum devine una şi mai serioasă prin adăugarea "cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate intelectuală”.

Potrivit sursei, ca şi în alte situaţii (microîntreprinderi, impozit pe veniturile nerezidenţilor), pot apărea foarte multe interpretări.

„De exemplu, serviciile IT sunt sau nu încadrate în categoria consultanţei? Asistenţa tehnică este sau nu consultanţă? Serviciile de supraveghere de şantier sunt sau nu încadrate în categoria management? În mod normal, consultanţa ar însemna toate serviciile care presupun furnizarea unui raport (al unui livrabil), pe baza căruia beneficiarul să poată lua nişte decizii. Aşadar, serviciile IT sau de tip suport (HR, IT, Financiar, etc.), nu ar trebui să fie încadrate în categoria serviciilor de consultanţă întrucât ele nu presupun furnizarea unui raport, a unei opinii. Această interpretare nu exclude o potenţială dispută cu autorităţile fiscale”, a afirmat Dan Bărăscu.

În privinţa managementului sunt situaţii în practică în care încadrarea în această categorie poate să reiasă din organigrama globală a companiei. De exemplu, în industria farmaceutică (în special în cazul producătorilor), departamentele care se ocupă de supravegherea respectării cerinţelor specifice legate de medicamente sunt de regulă centralizate şi răspund direct de managementul companiei mamă.

Facturile de la entităţile afiliate care vizează aceste tipuri de servicii sunt management sau nu? Activitatea de resurse umane (HR) facturată de entităţile din grup pentru persoanele cheie angajate în cadrul entităţii locale sau pentru implementarea strategiilor de personal ale grupului sunt considerate servicii de management?

În privinta „cheltuielilor aferente drepturilor de proprietate intelectuală”, lucrurile sunt şi mai delicate.

Sunt situaţii în care acestea sunt tratate contabil şi fiscal drept imobilizări necorporale (de exemplu licenţele software, mărcile, patentele etc.) sau chiar intră în valoarea stocului (producţia de filme, seriale TV, cărţi etc.). În acest caz, intră în limitări amortizarea aferentă şi dacă da, care amortizare?

Amortizarea contabilă sau fiscală?

Prin folosirea termenului "aferent” se poate înţelege că nu numai drepturile de proprietate intelectuală înregistrate drept cheltuieli sunt supuse limitărilor, ci şi amortizarea în cazul în care cheltuielile sunt capitalizate în valoarea unui activ sau sunt active de sine stătătoare (imobilizări necorporale).

Aceeaşi problemă o întâlnim şi în cazul dobânzilor. Astfel, dobânzile capitalizate în valoarea activelor fixe/stocurilor se supun sau nu limitării (ca amortizare sau cheltuieli cu descărcarea din gestiune a stocurilor)?

Conform comunicatului, sunt situaţii în care pentru activele pentru care a fost realizat împrumutul sau contractul de leasing în relaţie cu afiliaţii se aplică deja o limitare de deductibilitate.

De exemplu, dobânda plătită pentru un împrumut sau un contract de leasing încheiat cu un afiliat şi care vizează achiziţionarea unui autoturism pentru care se aplică restricţiile de deductibilitate de 50% devine din start nedeductibilă dacă procentul de mai sus depăşeşte 3%.

În formula actuală, regula este practic o măsură fiscală care afectează activitatea economică a grupurilor de companii afiliate prin impozitarea suplimentară a acestor tranzacţii, măsură care este împotriva principiului neutralităţii măsurilor fiscale (art. 3(a) Codul fiscal). Acest principiu menţionează că în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, măsurile fiscale trebuie să fie neutre, asigurând condiţii egale tuturor investitorilor români şi în relaţia dintre capitalul român şi străin.

O astfel de măsură fiscală are ca efect descurajarea utilizării serviciilor intra-grup prin mecanisme care nu ţin de piaţa liberă. Chiar dacă serviciile intra-grup sunt mai potrivite pentru compania în cauză decât serviciile prestate de independenţi (prin simplu fapt că o companie din acelaşi grup cunoaşte mecanismele procedurale şi economice ale grupului din care face parte), măsura fiscală ar putea să constrângă companiile să apeleze la furnizori independenţi.