Analiză PwC: România este atractivă pentru investitori în Europa Centrală şi de Est, dar sub potenţialul economic regional

A.D.
Miscellanea / 16 decembrie, 11:36

Daniel Anghel

Daniel Anghel

După două decenii de creştere economică remarcabilă, PIB-ul pe cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare a ajuns de la 35% la 79% din media UE anul trecut, o performanţă ce confirmă progresul economic şi ameliorarea nivelului de trai, conform analizei realizate de Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România.

Deşi dezvoltarea este neuniformă, este remarcabil că economia a demonstrat rezilienţă, în ciuda multiplelor crize globale din ultimii ani, şi continuă să crească şi în 2025, chiar dacă problemele fiscal-bugetare s-au acutizat anul acesta.

Premisele ca ţara noastră să devină o economie robustă, matură şi diversificată există, dar pentru a le transpune în fapte, trebuie să rezolvăm situaţia fiscal-bugetară, să atragem în continuare investiţii străine directe, fonduri europene şi, mai ales, să identificăm o strategie clară de reforme pentru relansarea creşterii economice şi valorificarea potenţialului. Din această perspectivă, România nu pare să fie pe deplin conştientă de importanţa rolului pe care îl poate juca şi n-a făcut nici măcar primul pas de poziţionare regională şi identificare a oportunităţilor din zona sa geografică.

Suntem obişnuiţi ca fluxurile de capital şi relaţiile economice puternice să fie cu partenerii deja tradiţionali: precum Germania, Franţa sau Austria. Însă merită să ne uităm mai aproape de graniţe, aşa cum au făcut deja statele din jur, mai ales într-un context politic şi militar în care Europa Centrală şi de Est a devenit o zonă cheie atât geostrategic, cât şi economic, datorită dezvoltării din ultimele decenii.

Analizând relaţiile economice şi fluxurile de investiţii, se vede că ţara noastră a devenit un teren fertil pentru capitalul din Polonia, Cehia, Grecia sau Ungaria care au investiţii de miliarde de euro în România, în energie, imobiliare, retail, FMCG sau IT&C. Prezenţa companiilor din aceste ţări confirmă atractivitatea pieţei româneşti, determinată de dimensiunea economiei, potenţialul de creştere, forţa de muncă şi poziţia geografică, dar mai arată cel puţin alte două lucruri importante - statele din jur caută să îşi extindă afacerile şi vor să câştige influenţă regională şi la fel ar trebui să acţionăm şi noi. Cu toate că are a doua dimensiune teritorială şi a populaţiei după Polonia şi o economie care a recuperat masiv diferenţa faţă de media europeană, ţara noastră pare să nu realizeze că este un actor cu un rol încă prea mic.

Astfel, dacă ne uităm la cei mai mari parteneri regionali ai României - Grecia, Ungaria, Polonia, Cehia şi Bulgaria - observăm că şi-au majorat investiţiile directe în ţara noastră cu 64% între 2019 şi 2024, până la un total de 10 miliarde de euro din stocul de investiţii străine directe totale de 125 de miliarde euro.

De exemplu, investiţiile greceşti în România au crescut cu 170%, în ultimii cinci ani, impulsionate mult desigur de achiziţiile făcute de grupul PPC în energie, cele din Ungaria au avansat cu 94%, din Bulgaria cu 90% şi din Polonia cu 84%.

Prin urmare, pentru investitorii greci şi bulgari România a devenit a doua cea mai mare destinaţie de investiţii de peste graniţe, iar pentru cei polonezi şi maghiari a ajuns în top 5.

Investiţiile Greciei în România au ajuns să însemne 16% în totalul investiţiilor realizate în străinătate, iar pentru Bulgaria, 11%. La rândul lor investitorii din Ungaria au cele mai multe companii înregistrate în România - peste 15.300 în 2024, cu 10% mai multe decât în 2019. În aceeaşi perioadă, numărul companiilor greceşti a crescut cu 17%, al celor bulgăreşti s-a majorat cu 29%, iar al celor cu acţionari polonezi a înregistrat cea mai puternică dinamică, urcând cu 56%.

Din perspectiva industriilor, investitorii greci au avut o prezenţă importantă în zona de real estate, iar intrarea grupului energetic PPC pe piaţa din România a adus un reviriment al interesului pentru piaţa românească, în centrul atenţiei fiind sectorul energetic, care a atras şi alte investiţii din Grecia în ultimii ani.

Şi cehii investesc masiv în real estate şi energie, în timp ce polonezii sunt cei mai activi pe piaţa tranzacţiilor mai ales în ultimii ani. Astfel, tot mai multe companii poloneze listate sau susţinute de fonduri de investiţii internaţionale au descoperit oportunităţi de extindere strategică în România. Domeniile în care investesc sunt diverse, de la retail şi industria alimentară, la turism, energie, IT&C şi industria prelucrătoare, cele mai mari afaceri poloneze în România fiind în domeniul comerţului, prin retailerii de modă şi în sectorul FMCG.

Deşi investiţiile bulgăreşti în România sunt mai mici decât ale celorlalte ţări din regiune, valoarea acestora aproape s-a dublat în perioada 2019-2024, ajungând la peste 650 de milioane de euro. O parte din investiţiile bulgăreşti au venit prin intermediul unor fonduri de private equity care au investit în ultimii ani în companii româneşti.

În schimb, investiţiile româneşti în regiune rămân la un nivel foarte redus, deşi există o tendinţă de creştere în ultimii ani. Stocul investiţiilor făcute de companiile româneşti în cele cinci ţări analizate era la finalul anului trecut de 645 de milioane de euro. Cele mai semnificative investiţii erau în Bulgaria, de 300 de milioane de euro, dar suma reprezintă mai puţin de jumătate din investiţiile bulgăreşti în România.

Investiţiile româneşti totale în străinătate (nu doar în statele din regiunea noastră geografică) sunt, de asemenea, foarte reduse. La finalul anului 2024, stocul acestora reprezenta 7,8 miliarde de euro, însă mai mult de jumătate (4,1 miliarde de euro) erau investiţii realizate în ţară de români prin intermediul unor firme înregistrate în alte jurisdicţii, conform datelor BNR. Astfel, investiţiile efective totale realizate în străinătate până anul trecut erau de 3,7 miliarde de euro.

Prin comparaţie, investiţiile totale poloneze în străinătate se ridicau anul trecut la 38,6 miliarde de euro, cele ungureşti la 44,4 miliarde de euro şi cele ceheşti la peste 70 de miliarde de euro, conform statisticilor disponibile. Chiar şi investitorii din Bulgaria aveau investiţii în străinătate de aproape 5 miliarde de euro mai mari decât ale românilor în străinătate, în condiţiile în care economia României este de peste trei ori mai mare decât cea a ţării vecine.

Contrastul dintre România şi ţările din regiune este puternic. Ţara noastră atrage capital, dar nu îşi exportă suficient propriul capital. Această asimetrie nu este doar o chestiune statistică, ci şi una de influenţă economică şi poziţionare strategică. Lipsa unor campioni româneşti cu prezenţă solidă în afara graniţelor arată limitele actuale de capitalizare, strategie, dar şi de sprijin pentru internaţionalizare.

Dacă luăm exemplul Poloniei, vedem că în ultimii ani extinderea companiilor prin exporturi şi investiţii în afara ţării au fost realizate strategic şi s-au intensificat cu un sprijin guvernamental coerent. În ultimii ani, Polonia a făcut eforturi coordonate de creştere a exporturilor şi de extindere a reţelei de birouri comerciale externe pentru a susţine firmele poloneze în pieţe noi şi pentru a atrage investiţii străine directe, prin Agenţia Poloneză de Investiţii şi Comerţ.

Această capacitate a firmelor poloneze de a ajunge pe pieţe nu doar din regiunea noastră geografică, ci şi din Marea Britanie, SUA sau Australia are la bază un mix de politici publice care au generat un cadru macroeconomic mai stabil, mai predictibil şi mai stimulativ pentru dezvoltare. În schimb, România se confruntă cu presiuni fiscale şi dezechilibre externe care îi limitează potenţialul. Ambele economii depind de investiţii străine şi de fondurile UE, însă slăbiciunile structurale ale României implică un risc mai ridicat. Pe scurt, politica influenţează economia prin stabilitate, predictibilitate şi capacitatea de a implementa reforme.

Datorită prezentei în alte ţări, profitabilitatea şi stabilitatea financiară a companiilor poloneze sunt mai mari, iar fluxurile de venituri din exteriorul ţării sprijină balanţa de plăţi, iar economia ţării devine mai competitivă pe termen lung. În fond, diferenţa majoră vine din politici fiscale şi stabilitate politică.

Din perspectivă macroeconomică, România şi Polonia prezintă multe asemănări, având multe cifre similare, dar şi o diferenţă foarte importantă - situaţia balanţei de plăţi care reflectă cât cheltuie şi cât câştigă fiecare ţară din relaţia cu exteriorul. În timp ce Polonia avea un deficit de cont curent de 0,9% din PIB în septembrie 2025, România avea 8% din PIB, un nivel record în UE. Cauzele principale pentru deficitul de cont curent mare al României sunt cererea internă ridicată, corelată cu un deficit bugetar foarte mare şi venituri fiscale scăzute. Polonia, în schimb, compensează printr-un surplus în servicii şi intrări semnificative din fondurile europene. Este cert că România are nevoie de consolidare fiscală şi politici orientate spre exporturi.

Daniel Anghel concluzionează cu faptul că extinderea prezenţei companiilor româneşti peste graniţe ar putea aduce multiple beneficii: generarea de fluxuri de venituri din străinătate ar contribui la reducerea deficitului de cont curent şi la îmbunătăţirea balanţei de plăţi; ar întări rezilienţa economiei la şocurile externe, ar diversifica riscurile şi ar creşte influenţa regională şi internaţională a ţării noastre.

În acelaşi timp atragerea de investiţii străine în ţara noastră rămâne crucială pentru creşterea economiei, dezvoltare, reducerea disparităţilor. Însă pentru a atinge aceste obiective, politicile publice şi, mai ales cele fiscale, care să creeze echilibru şi stabilitate, adică un climat investiţional atractiv, sunt decisive.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3312
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4410
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8138
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.7096

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb