ANAT solicită Guvernului un mecanism naţional pentru menţinerea locurilor de muncă în perioadele de reducere a activităţii economice

Organizaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAT) solicită Guvernului României instituirea unui mecanism naţional destinat menţinerii ocupării forţei de muncă în perioadele de reducere temporară a activităţii economice, printr-o scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan, potrivit unei scrisori ANAT, remisă redacţiei. Iniţiativa vizează identificarea unor soluţii care să sprijine angajatorii şi angajaţii în perioadele dificile, contribuind la păstrarea locurilor de muncă şi la stabilitatea pieţei muncii.

1.Nu cerem bani!

Cerem responsabilitate.

Prezenta scrisoare porneşte de la o preocupare pe care, suntem convinşi, o împărtăşim cu toţii: modul în care economia românească poate traversa o perioadă de încetinire fără a pierde ceea ce este cel mai greu de reconstruit ulterior - companii viabile, locuri de muncă şi încrederea mediului de afaceri de a continua să investească.

Iniţiativa aparţine organizaţiilor reprezentative din turism şi HORECA, deoarece acesta este domeniul pe care îl cunoaştem în mod direct şi în care putem documenta, cu date şi exemple concrete, efectele pe care actualul context economic începe să le producă. Nu susţinem însă că aceste efecte sunt specifice exclusiv sectorului nostru. Dimpotrivă, apreciem că multe dintre provocările cu care ne confruntăm sunt resimţite, în forme diferite, şi de alte ramuri ale economiei.

Din acest motiv, ne adresăm, în egală măsură, Guvernului României şi organizaţiilor reprezentative ale mediului de afaceri. Guvernului, pentru că are responsabilitatea de a evalua permanent efectele politicilor publice şi de a adapta instrumentele de intervenţie atunci când contextul economic o impune. Celorlalte organizaţii patronale şi profesionale, pentru că ne dorim ca această scrisoare să reprezinte începutul unei dezbateri mai ample şi al unei propuneri construite împreună, nu poziţia izolată a unui singur sector.

Nu contestăm necesitatea măsurilor de consolidare fiscal-bugetară şi nici obiectivele pe care acestea le urmăresc. Reducerea dezechilibrelor macroeconomice este o condiţie esenţială pentru stabilitatea economică a României. Considerăm însă că orice intervenţie majoră în economie trebuie însoţită de o evaluare continuă a efectelor pe care le produce şi, atunci când acestea afectează activitatea economică şi ocuparea forţei de muncă, de instrumente capabile să atenueze aceste consecinţe.

În acest spirit, considerăm util ca dezbaterea privind consolidarea fiscală să fie completată de o discuţie la fel de serioasă despre menţinerea competitivităţii economiei româneşti şi despre capacitatea companiilor de a traversa perioadele dificile fără pierderi ireversibile de locuri de muncă şi de capital economic.

2.Cum am ajuns aici?

Cât ne costă lipsa de anticipare?

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică şi cele mai recente analize ale Comisiei Europene şi ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) transmit acelaşi mesaj: economia României traversează o perioadă de încetinire. După contracţiile înregistrate la sfârşitul anului 2025 şi începutul anului 2026, prognozele pentru acest an au fost revizuite în scădere, iar OECD estimează o diminuare a PIB de 0,1%, explicată în principal prin efectele consolidării fiscal-bugetare, încetinirea consumului şi menţinerea unui climat ridicat de incertitudine.

Aceste evoluţii nu sunt rezultatul unei singure decizii şi nici al unei singure guvernări. Ele reflectă suprapunerea unor factori externi peste dezechilibre economice acumulate în timp şi peste un proces necesar de consolidare fiscal-bugetară. Corectarea deficitului şi stabilizarea finanţelor publice reprezintă obiective legitime şi necesare, pe care mediul de afaceri le înţelege şi le susţine. Tocmai de aceea, dezbaterea pe care o propunem nu este dacă aceste măsuri trebuiau sau nu adoptate, ci cum gestionăm efectele pe care ele le produc asupra economiei reale.

În ultimele luni, economia a fost nevoită să absoarbă simultan efectele consolidării fiscale, încetinirea consumului, creşterea costurilor de operare şi majorarea costului muncii. Începând cu 1 iulie 2026, salariul minim brut a fost majorat cu 6,8%, măsură ale cărei efecte economice se vor vedea în perioada următoare, în special în sectoarele în care utilizarea forţei de muncă este intensivă.

Privită individual, fiecare dintre aceste măsuri poate avea o justificare economică şi socială legitimă. Problema apare atunci când efectele lor se suprapun într-un interval prea scurt pentru ca economia să se poată adapta prin mecanismele sale normale.

În mod firesc, economia de piaţă dispune de propriile mecanisme de ajustare. Companiile îşi adaptează activitatea, îşi optimizează costurile şi îşi modifică strategiile în funcţie de evoluţia pieţei. Atunci însă când statul intervine prin politici fiscale, bugetare sau salariale cu impact general asupra economiei, efectele rezultate nu mai sunt generate exclusiv de mecanismele pieţei. În aceste situaţii, responsabilitatea autorităţilor nu se încheie în momentul adoptării unei politici publice. Ea continuă prin evaluarea permanentă a efectelor produse şi prin capacitatea de a interveni atunci când acestea riscă să genereze costuri economice şi sociale disproporţionate.

Iar aceste costuri nu sunt suportate doar de companii, sunt suportate de întreaga societate. Se traduc în investiţii amânate, în reducerea oportunităţilor de angajare, în creşterea şomajului, în special în rândul tinerilor şi al persoanelor aflate la început de carieră, în diminuarea consumului şi, implicit, în încetinirea unei economii în care cererea internă reprezintă unul dintre principalii factori ai creşterii economice.

Se traduc, de asemenea, în pierderea capitalului uman. Angajatorii investesc permanent în recrutarea şi formarea profesională a angajaţilor. Atunci când sunt obligaţi să reducă personalul din cauza unor dificultăţi temporare, această investiţie se pierde, iar relansarea activităţii presupune noi costuri de recrutare, calificare şi integrare. În final, nota de plată este achitată de întreaga economie.

Experienţa ultimilor ani arată că România a fost nevoită, în repetate rânduri, să reacţioneze după producerea efectelor economice. Pandemia, criza energetică, inflaţia şi actualul proces de consolidare fiscală au demonstrat că intervenţiile reactive sunt aproape întotdeauna mai costisitoare decât mecanismele construite din timp. Politicile publice nu se încheie în momentul în care sunt adoptate. Ele se încheie atunci când efectele lor au fost evaluate, iar acolo unde acestea generează costuri economice şi sociale disproporţionate au fost identificate şi aplicate măsurile necesare pentru limitarea lor. În realitate, cea mai ieftină politică publică nu este aceea care repară efectele unei crize, ci aceea care reuşeşte să le prevină.

3.Unde se văd deja efectele?

Studiu de caz - Turism şi HORECA

Turismul şi industria HORECA reprezintă unul dintre primele sectoare în care efectele cumulative ale încetinirii economice şi ale politicilor publice pot fi deja observate şi măsurate. Nu pentru că ar fi singurele afectate, ci pentru că reacţionează aproape imediat la modificările de consum, la încrederea populaţiei şi la schimbările intervenite în politicile publice.

Primele luni ale anului 2026 confirmă această tendinţă. Potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în structurile de cazare a scăzut cu 6,1% în perioada ianuarie-aprilie 2026 faţă de perioada similară a anului precedent, iar înnoptările au înregistrat, de asemenea, un recul semnificativ. În luna aprilie, numărul înnoptărilor a fost cu 11,6% mai mic decât în aprilie 2025.

Semnalele de deteriorare nu au apărut, însă, în 2026. Ele sunt vizibile încă din cursul anului 2025. Datele INS arată că, după revenirea post-pandemie din 2024, piaţa a intrat într-o fază de încetinire: în perioada ianuarie-noiembrie 2025 sosirile în structurile de cazare au scăzut cu aproximativ 2,2%, iar înnoptările cu 1,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Datele finale pentru întregul an confirmă tendinţa, cu o reducere de 2,4% a numărului de sosiri şi de 1,7% a înnoptărilor, concomitent cu diminuarea gradului de ocupare. Aceste evoluţii au precedat măsurile fiscale recente şi arată că sectorul intrase deja într-o etapă de fragilizare.

Aceste rezultate nu pot fi explicate printr-o singură cauză. Ele reprezintă efectul suprapunerii mai multor decizii şi evoluţii economice care, analizate individual, pot părea justificate, dar care, împreună, au produs un impact semnificativ asupra industriei.

Un prim exemplu îl reprezintă modificarea sistemului voucherelor de vacanţă. Introducerea acestora a reprezentat una dintre cele mai eficiente politici publice implementate în turism în ultimul deceniu. Voucherele au stimulat consumul intern, au încurajat investiţiile private în structuri de cazare şi servicii turistice şi, poate cel mai important, au contribuit la fiscalizarea unei părţi importante a economiei turistice, aducând în zona fiscalizată activităţi care anterior funcţionau total sau parţial în economia informală. Din această perspectivă, impactul voucherelor trebuie evaluat nu doar prin costul lor bugetar, ci şi prin veniturile fiscale şi investiţiile pe care le-au generat.

Modificările succesive aduse acestui mecanism au diminuat însă eficienţa lui economică. Dincolo de reducerea valorii voucherelor, noile condiţii de acordare şi utilizare le-au făcut considerabil mai puţin atractive pentru beneficiari. În practică, un instrument creat pentru stimularea consumului intern şi susţinerea economiei turistice şi-a redus semnificativ capacitatea de a produce efectele pentru care fusese conceput, într-un moment în care cererea internă încetineşte din alte cauze economice.

Primele efecte sunt deja vizibile. Potrivit datelor centralizate de ANAT pe baza informaţiilor furnizate de Ministerul Finanţelor, valoarea decontărilor voucherelor de vacanţă s-a redus cu 61,5% în primele cinci luni ale anului 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, de la aproximativ 557 milioane lei la 214,5 milioane lei, cu un vârf al scăderii de peste 70% în luna mai. În acelaşi timp, valoarea voucherelor achiziţionate de angajatori a scăzut cu 8,8%, ceea ce confirmă că modificarea mecanismului produce efecte semnificative asupra pieţei turistice.

Cu toate acestea, diminuarea valorică a încasărilor din turism reflectă doar parţial amploarea fenomenului. Evoluţia preţurilor din ultimii ani a compensat în parte reducerea volumului serviciilor turistice comercializate. Cu alte cuvinte, scăderea cifrei de afaceri este atenuată statistic de inflaţie, însă numărul efectiv de servicii vândute şi de turişti este semnificativ mai mic. Tocmai de aceea, operatorii din industrie estimează că, în cazul turismului intern, reducerea volumelor se apropie de 30%, efect resimţit în special după modificarea sistemului voucherelor de vacanţă.

În acelaşi timp, România continuă să valorifice insuficient una dintre cele mai importante oportunităţi de dezvoltare ale industriei: turismul de incoming. Potrivit OECD, în anul 2024 România a înregistrat aproximativ 2,4 milioane de turişti străini în structurile de cazare, cu 13,8% mai mult decât în 2023, însă nivelul rămâne sub cel anterior pandemiei şi mult sub potenţialul real al destinaţiei. În timp ce alte state din regiune tratează atragerea turiştilor străini ca pe o prioritate economică şi un export de servicii, România continuă să aloce resurse reduse promovării externe, insuficiente pentru a genera o schimbare de anvergură. Bugetele anuale dedicate promovării turistice sunt infime în raport cu impactul economic pe care incoming-ul îl poate genera prin venituri externe, investiţii şi locuri de muncă.

Consecinţele sunt vizibile. Lipsa unei promovări consistente reduce capacitatea României de a atrage fluxuri turistice în afara sezonului estival, descurajează investiţiile private în infrastructură şi menţine o dependenţă excesivă de cererea internă. În condiţiile în care această cerere este afectată simultan de încetinirea economiei şi de modificarea politicilor privind voucherele de vacanţă, întreaga industrie devine mult mai vulnerabilă.

Un al treilea efect se manifestă asupra forţei de muncă. Turismul şi HORECA sunt sectoare care utilizează intensiv capitalul uman, iar calificarea personalului presupune timp, investiţii şi experienţă acumulată. În România, sezonul estival are o durată de aproximativ două-trei luni, în timp ce în destinaţii concurente precum Grecia sau Croaţia activitatea se desfăşoară pe perioade semnificativ mai lungi. Diferenţa de sezonalitate se traduce direct în stabilitatea veniturilor şi în capacitatea angajatorilor de a păstra personalul calificat. În lipsa unor mecanisme care să permită menţinerea raporturilor de muncă în perioadele de reducere temporară a activităţii, o parte importantă a angajaţilor aleg pieţe externe care oferă venituri stabile şi contracte pe durate mai mari.

În fine, competitivitatea industriei depinde şi de cadrul fiscal în care aceasta funcţionează. Turismul nu concurează doar prin calitatea serviciilor sau prin atractivitatea destinaţiei, ci şi prin politicile publice ale statelor. Menţinerea unui regim de TVA competitiv pentru serviciile turistice reprezintă un instrument utilizat pe scară largă în Europa pentru susţinerea competitivităţii destinaţiilor. O nouă majorare a TVA ar afecta direct capacitatea României de a concura cu destinaţiile din regiune şi ar diminua atractivitatea investiţiilor într-un sector aflat deja sub presiunea încetinirii cererii şi a creşterii costurilor.

Privite separat, niciuna dintre aceste evoluţii nu explică, singură, situaţia actuală. Împreună însă, ele ilustrează exact mecanismul descris în capitolul anterior: efectele cumulative ale unor decizii publice şi ale unor evoluţii economice care, în absenţa unor măsuri de anticipare şi corecţie, se transformă treptat în costuri economice şi sociale suportate de întreaga societate.

4.Ce e de facut?

Cum diminuăm costurile sociale?

Dacă experienţa ultimilor ani ne-a învăţat ceva, este faptul că fiecare criză economică are cauze diferite, dar produce aproape întotdeauna aceleaşi efecte. Scade activitatea economică, investiţiile sunt amânate, consumul încetineşte, iar, în final, costurile sunt suportate de oameni. Locurile de muncă dispar, veniturile scad, iar statul este obligat să intervină atunci când efectele economice s-au transformat deja în probleme sociale.

Din acest motiv, considerăm că obiectivul principal al oricărei politici publice adoptate în perioade de ajustare economică trebuie să fie protejarea locurilor de muncă şi menţinerea capitalului uman.

Economia poate traversa perioade dificile. Unele companii se vor restructura, altele îşi vor adapta modelul de afaceri, iar altele, inevitabil, vor dispărea. Acesta este mecanismul firesc al economiei de piaţă. Ceea ce nu este firesc este ca dificultăţi temporare sau efectele unor politici publice să conducă la pierderea unor locuri de muncă şi a unor competenţe care ar fi putut fi păstrate printr-o intervenţie inteligentă şi limitată în timp.

Nu solicităm protejarea unor companii şi nici acordarea unor avantaje unui anumit sector economic. Solicităm construirea unui mecanism prin care statul să poată limita costurile sociale generate de perioadele de ajustare economică, indiferent dacă acestea sunt provocate de crize externe sau de efectele unor politici publice interne. Omul trebuie să rămână în centrul politicilor economice, pentru că, în final, el este cel care suportă consecinţele fiecărei decizii.

Din această perspectivă, considerăm că România are nevoie de un mecanism permanent, predictibil şi flexibil, care să poată fi activat atunci când indicatorii economici arată că unul sau mai multe sectoare traversează o perioadă de dificultate temporară. Nu propunem o singură soluţie şi nu credem că există un instrument universal valabil pentru toate industriile. Dimpotrivă, fiecare sector are propriile particularităţi, iar intervenţia statului trebuie adaptată acestor realităţi.

În funcţie de natura dificultăţilor şi de specificul fiecărui domeniu de activitate, un astfel de mecanism ar putea include programe de tip Kurzarbeit, credite fiscale destinate păstrării locurilor de muncă, facilităţi temporare privind fiscalitatea muncii, scheme de sprijin pentru formarea profesională sau alte instrumente care şi-au demonstrat eficienţa în alte state europene. Esenţial nu este instrumentul ales, ci existenţa unui cadru legal şi instituţional care să permită intervenţia rapidă, înainte ca dificultăţile economice temporare să se transforme în costuri sociale permanente.

Nu putem preveni toate crizele şi nici nu putem elimina riscurile economice. Putem însă construi mecanisme prin care efectele lor să fie limitate înainte de a produce pierderi ireversibile. Costul unei intervenţii preventive este aproape întotdeauna mai mic decât costul şomajului, al pierderii capitalului uman, al reducerii consumului şi al relansării unor sectoare economice după ce acestea au fost deja afectate.

Acesta este motivul pentru care propunerea noastră nu se adresează exclusiv industriei turismului şi HORECA. Considerăm că o astfel de abordare poate reprezenta baza unei politici economice moderne, capabile să protejeze oamenii, competitivitatea economiei şi stabilitatea socială, indiferent de sectorul în care apar dificultăţile.

Nu pretindem că deţinem toate soluţiile şi nici nu considerăm că este rolul organizaţiilor patronale să stabilească modul în care Guvernul trebuie să îşi construiască politicile publice. Rolul nostru este să semnalăm problemele pe care le observăm în economie, să prezentăm efectele pe care acestea le produc asupra oamenilor şi companiilor şi să contribuim, cu experienţa practică a celor pe care îi reprezentăm, la identificarea unor soluţii echilibrate şi sustenabile.

Tocmai de aceea, această scrisoare deschisă nu este o listă de revendicări şi nici o solicitare adresată exclusiv în numele industriei turismului. Este o invitaţie la dialog. Credem că obiectivul comun al statului, al mediului de afaceri şi al partenerilor sociali trebuie să fie acelaşi: protejarea oamenilor, a locurilor de muncă şi a capacităţii economiei româneşti de a traversa perioadele dificile cu costuri sociale cât mai reduse.

Din acest motiv, invităm toate organizaţiile reprezentative ale mediului de afaceri, federaţiile patronale, confederaţiile, sindicatele şi specialiştii în politici publice să contribuie la dezvoltarea acestui demers. Nu pentru a susţine o măsură sau alta, ci pentru a construi împreună un mecanism care să permită României să răspundă mai bine provocărilor economice ale viitorului.