Ariston: Mai puţin de jumătate dintre românii cu centrale termice fac revizia anuală

A.B.
Internaţional / 25 august 2025

Ariston: Mai puţin de jumătate dintre românii cu centrale termice fac revizia anuală

Mai puţin de jumătate dintre posesorii de centrale termice din ţara noastră verifică anual buna funcţionare a acestora, un procent sub media înregistrată în Uniunea Europeană, potrivit datelor Ariston România.

Specialiştii companiei atrag atenţia că atât verificarea tehnică periodică (VTP), obligatorie prin lege o dată la doi ani, cât şi revizia tehnică anuală - recomandată de producători pentru menţinerea garanţiei şi a performanţei centralei - reprezintă o investiţie minimă, dar esenţială, în siguranţa şi confortul pe termen lung al locuinţei.

„Deşi în ultimii ani asistăm la un interes crescut pentru noile tehnologii, precum pompele de căldură, statisticile arată că în continuare un număr foarte mare de gospodării sunt dotate cu centrale termice. Consumatorii trebuie să reţină că verificarea periodică rămâne obligatorie şi le permite să beneficieze pe termen lung de toate caracteristicile tehnice şi performanţele centralelor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Head of East Europe Southern Countries, Ariston Group.

Conform Ariston, o treime dintre intervenţiile din sezonul rece vizează curăţarea schimbătoarelor şi a filtrelor sau reglarea termostatelor - probleme care ar putea fi prevenite prin revizii regulate.

Costul unei verificări sau revizii este cuprins, în funcţie de zonă şi de centrul de service, între 200 şi 400 de lei, iar procedura durează cel mult două ore. Operaţiunile trebuie efectuate exclusiv de firme autorizate ISCIR, în condiţiile în care doar acestea pot garanta siguranţa instalaţiei, validitatea documentelor şi menţinerea garanţiei produsului.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0988
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3365
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5603
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8563
Gram de aur (XAU)Gram de aur667.3968

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb