DEŞI COMBINATUL ARE DATORII DE PESTE 700 DE MILIOANE DE EURODan Voiculescu, printre cei interesaţi de preluarea Oltchim
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
• UPDATE 3: Oltchim nu mai trimite angajaţii în şomaj tehnic
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
• UPDATE 3: Oltchim nu mai trimite angajaţii în şomaj tehnic
ELENA VOINEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 24 august 2012
• Laurian Lungu: "În condiţiile în care evaluarea nu ar intra în board-ul FMI, atunci imaginea ţării noastre s-ar deteriora, iar riscul de ţară ar creşte"
ELENA VOINEAZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Macroeconomie / 24 august 2012
După extinderea crizei datoriilor publice din Europa a început să apară, în cadrul soluţiilor propuse pentru rezolvarea acesteia, separarea ţărilor din zona euro în două categorii: periferia nesăbuită şi nucleul prudent.
F.A.Internaţional / 24 august 2012
Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de astăzi în uşoară creştere.
F.A.Politică / 24 august 2012
Consiliul Naţional Extraordinar al partidului FORŢA CIVICĂ a avut loc astăzi în capitală, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.
F.A.Politică / 24 august 2012
F.A.Cultură / 24 august 2012
Lansarea sistemului integrat de bibliotecă QULTO va avea loc luni, 27 august, la sediul central din Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor, nr. 104, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
Piaţa de Capital / 24 august 2012
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, susţine, potrivit Reuters, că a primit recent informaţii potrivit cărora Iranul continuă să creeze arme nucleare.
Piaţa de Capital / 24 august 2012
F. A.Politică / 24 august 2012
Fostul premier, Adrian Năstase, a primit neînceperea urmăririi penale în cazul tentativei de sinucidere din ziua în care trebuia să fie arestat, anunţă sursele de presă.
F. A.Politică / 24 august 2012
F. A.Internaţional / 24 august 2012
IBM a anunţat finalizarea tratativelor de achiziţionare a companiei Texas Memory Systems (TMS) care dezvoltă soluţii pentru memorii de tip flash de înaltă performanţă, se arată într-un comunicat de presă.
F. A.Politică / 24 august 2012
Reprezentanţii Partidului Social Democrat susţin protestatarii pe numele cărora au fost întocmite dosare penale, se arată într-un comunicat de presă.
Piaţa de Capital / 24 august 2012
F. A.Piaţa de Capital / 24 august 2012
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Bursele din Statele Unite ale Americii au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în scădere.
F. A.Internaţional / 24 august 2012
• UPDATE 1: Două persoane ucise şi opt rănite la New York
F. A.Politică / 24 august 2012
Pe numele lui Adrian Năstase a fost deschis un nou dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi deţinere ilegală de muniţie, transmit sursele de presă.
F. A.Miscellanea / 24 august 2012
F. A.Miscellanea / 24 august 2012
F. A.Comunicate de presă / 24 august 2012
În această perioadă a fost lansat proiectul National Happines care urmăreşte analizarea nivelului de fericire al locuitorilor ţării noastr, se arată într-un comunicat de presă.
F. A.Miscellanea / 24 august 2012
Patru grupuri de migranţi formate din treisprezece persoane, au fost depistate de poliţiştii de frontieră, în noaptea trecută. Migranţii se îndreptau dinspre Serbia spre România, se arată într-un comunicat de presă.
F. A.Comunicate de presă / 24 august 2012
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA anunţă că până duminică vor fi înregistrare în continuare întârzieri ale trenurilor din cauza temperaturilor foarte ridicate , se arată într-un comunicat de presă.
F. A.Miscellanea / 24 august 2012
F. A.Comunicate de presă / 24 august 2012
Apa Nova Bucureşti anunţă că pe parcursul săptămânii viitoare mai multe zone din capitală vor rămâne fără apă curentă, se arată într-un comunicat de presă.
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Retailerul numărul 2 în lume, Carrefour, se retrage din mai multe ţări, inclusiv din România, pentru a rezolva o parte din problemele financiare cu care se confruntă în acest moment, anunţă Reuters.
F. A.Sport / 24 august 2012
Pentru a se pregăti de Jocurile Paralimpice, sportivii români cu dizabilităţi au plecat în tabără de antrenament în Anglia, se anunţă într-un comunicat de presă.
A.CMacroeconomie / 24 august 2012
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4819 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 0,51 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,4870 lei.
F. A.Internaţional / 24 august 2012
F. A.Internaţional / 24 august 2012
F. A.Miscellanea / 24 august 2012
Comisarii Gărzii Financiare Arad au descoperit un prejudiciu de 672.522 lei, provocat de o firmă care avea ca obiect de activitate importul de produse din carne congelată, se arată într-un comunicat de presă.
F. A.Piaţa de Capital / 24 august 2012
Potrivit comunicatului transmis de BVB preţul ofertei este 2,22 lei per acţiune, astfel, Ameropa Holding, este dispusă să plătească 40,8 milioane lei pentru titlurile respective înainte de delistarea Azomureş de pe bursă.
F. A.Comunicate de presă / 24 august 2012
F. A.Macroeconomie / 24 august 2012
Masa monetară a ţării a crescut în luna iulie cu 2,1 la sută faţă de luna precedentă, informează Banca Naţională a României (BNR) într-un comunicat de presă.
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Bursele europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în scădere.
F. A.Piaţa de Capital / 24 august 2012
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în scădere.
F. A.Macroeconomie / 24 august 2012
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Microsoft a prezentat, ieri, primul logo nou după 25 de ani, în condiţiile în care se pregăteşte să introducă noua versiune a sistemului său de operare, Windows 8, informează Bloomberg, conform surselor de presă.
F. A.Sport / 24 august 2012
Ciclistul Lance Armstrong va pierde toate cele şapte titluri câştigate în competiţia Tour de France după ce a ales să nu mai lupte în faţa acuzaţiilor de dopaj, relatează sursele de presă.
F. A.Miscellanea / 24 august 2012
F. A.Internaţional / 24 august 2012
F. A.Materii Prime / 24 august 2012
Preţul petrolului este în scădere în Asia, investitorii exprimându-şi îndoiala în privinţa intervenţiei Fed de stimulare a economiei SUA şi capacităţii zonei euro de a stopa criza datoriilor, relatează sursele de presă.
F. A.Materii Prime / 24 august 2012
Companiile petroliere au majorat, din nou, preţurile carburanţilor, tarifele crescând cu 9 bani, relatează sursele de presă. Este cea de-a treia modificare a preţurilor din această lună.
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Bursa din Tokyo a deschis astăzi în scădere de 1,18% datorită îngrijorărilor venite din partea investitorilor în privinţa creşterii economice la nivel mondial, conform surselor de presă.
F. A.Internaţional / 24 august 2012
Bursa din New York (NYSE) a închis în scădere şedinţa de ieri datorită unei suspiciuni în ceea ce priveşte o posibila intervenţie din partea Rezervei Federale Americane (Fed) pentru a stimula economia SUA, relatează sursele de presă.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
LARISA MANOLESCUZiarul BURSA #Materii Prime / 24 august 2012 /
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
Bursa a crescut ieri cu 0,21%, iar acţiunile Oltchim (OLT) au încheiat în urcare cu 6,86%, după ce la deschidere au fost pe plus cu 15%.
OVIDIU VRÂNCEANU Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012 /
OVIDIU VRÂNCEANU Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012 /
Elena Voinea Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 august 2012
Dobânzile pe termen foarte scurt au urcat, ieri, comparativ cu şedinţa precedentă.
Elena Voinea Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 august 2012
Euro s-a depreciat, ieri, cu 0,15 bani, BNR afişând un curs de referinţă de 4,4870 lei pentru moneda europeană.
MIHAELA DALAR STANCAZiarul BURSA #Companii / 24 august 2012 /
VIVIANI MIRICĂZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 august 2012
• "Nu excludem să declanşăm o acţiune de protest"
Ziarul BURSA #Politică / 24 august 2012
• "Afirmaţiile lui Antonescu faţă de Merkel au fost dăunătoare pentru el însuşi"
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 24 august 2012
Ziarul BURSA #Politică / 24 august 2012
Mona Pivniceru a depus, ieri, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Justiţiei, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui interimar, Crin Antonescu, şi a membrilor Guvernului prezenţi la eveniment.
Ziarul BURSA #Politică / 24 august 2012
• "Motivele demisiei mele ţin de o coliziune masivă între valorile mele şi ale lor"
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 24 august 2012
Viviani Mirică (Translated by Cosmin Ghidoveanu)Ziarul BURSA #English Section / 24 august 2012
• "We don't rule out starting a protest"
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 24 august 2012
REVISTA PRESEI 24.08.2012
ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)Ziarul BURSA #English Section / 24 august 2012
• Vulpescu: At least five investors are tempted by the plant of Vâlcea
Ştiri utilitare / 17 ianuarie
Bănci-Asigurări /F.G. - 16 ianuarie
Internaţional /Mori Savir - 16 ianuarie
Internaţional /Florian Goldstein - 16 ianuarie
Politică /George Marinescu - 16 ianuarie
Editorial /Cornel Codiţă - 16 ianuarie
| 5.0894 | |
| 4.3816 | |
| 5.4663 | |
| 5.8745 | |
| 648.8063 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 16 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 15 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 ianuarie
Florian Goldstein

