Administraţia Trump reorganizează Departamentul de Stat
R.S.Internaţional / 22 aprilie 2025
R.S.Internaţional / 22 aprilie 2025
R.S.Internaţional / 22 aprilie 2025
Emisarul american Steve Witkoff va efectua o nouă vizită săptămâna aceasta în Rusia pentru consultări privind planul Casei Albe de soluţionare paşnică a conflictului în Ucraina, relatează EFE.
S.B.Piaţa de Capital / 22 aprilie 2025
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala de la Cernavodă, anunţă că reactoarele 1 şi 2 au funcţionat la putere nominala în perioada sărbătorilor pascale, potrivit news.ro.
S.B.Miscellanea / 22 aprilie 2025
Gramul de aur s-a scumpit marţi cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotaţie de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, potrivit Agerpres.
S.B.Internaţional / 22 aprilie 2025
Ministerul Economiei din Rusia a înrăutăţit previziunile privind cotaţia medie a barilului de petrol Brent în 2025 cu aproape 17% faţă de nivelul previzionat în septembrie, potrivit Agerpres.
S.B.Internaţional / 22 aprilie 2025
Liderul rus Vladimir Putin a promulgat luni o serie de noi legi menite să reducă şi mai mult la tăcere vocile care se opun politicilor sale, inclusiv ofensivei de amploare dusă împotriva Ucrainei începând din 2022, potrivit news.ro.
S.B.Internaţional / 22 aprilie 2025
S.B.Politică / 22 aprilie 2025
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, va participa la funeraliile Papei Francisc, data exactă a evenimentului urmând a fi anunţată de Vatican în cursul zilei de marţi, potrivit news.ro.
M.P.Companii / 22 aprilie 2025
S.B.Miscellanea / 22 aprilie 2025
Populaţia activă a României era, în 2024, de 8,3 milioane persoane, din care 7,85 milioane erau persoane ocupate şi 451.000 erau şomeri, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro.
M.P.Internaţional / 22 aprilie 2025
M.P.Miscellanea / 22 aprilie 2025
M.P.Internaţional / 22 aprilie 2025
Preşedintele american Donald Trump a anunţat, luni seară, că va participa la funeraliile Papei Francisc, relatează news.ro.
M.P.Internaţional / 22 aprilie 2025
Vaticanul anunţă că Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi la o insuficienţă cardiacă ireversibilă, relatează AP şi Reuters.
O.D.Sport / 22 aprilie 2025
Echipa engleză Leeds United a promovat matematic în Premier League după etapa a 44-a din Championship. Leeds revine în prima ligă engleză după doi ani de absenţă.
O.D.Sport / 22 aprilie 2025
Atletul Armand "Mondo" Duplantis şi gimnasta Simone Biles, campioni olimpici la Paris 2024, au fost încoronaţi luni ca fiind Sportivii Anului 2024 la ceremonia de decernare a Premiilor Laureus.
R.S.Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2025
Garanti BBVA România a înregistrat venituri nete de 654 milioane RON în 2024, ceea ce reflectă o creştere de 28,6% faţă de anul anterior, atât creditele, cât şi depozitele fiind pe un trend ascendent.
R.S.Piaţa de Capital / 22 aprilie 2025
Platforma de tranzacţionare şi investiţii eToro a anunţat astăzi că a adăugat 29 de noi criptoactive, conform unui comunicat transmis redacţiei.
R.S.Miscellanea / 22 aprilie 2025
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Altex România SRL intenţionează să preia Bricostore România SA
R.S.Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2025
S.B.Miscellanea / 22 aprilie 2025
S.B.Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2025
S.B.Miscellanea / 22 aprilie 2025
România are oportunitatea de a obţine anual 2 tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate, arată Asociaţia Environ într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Pământului.
S.B.Bănci-Asigurări / 22 aprilie 2025
M.P.Miscellanea / 22 aprilie 2025
S.B.Companii / 22 aprilie 2025
Copiii care mint în legătură cu vârsta pe care o au pentru a scăpa de limitările Instagram vor fi prinşi cu ajutorul inteligenţei artificiale, anunţă reprezentanţii platformei, potrivit news.ro.
M.P.Miscellanea / 22 aprilie 2025
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Altex România S.R.L. intenţionează să preia Bricostore România S.A., conform unui comunicat transmis redacţiei.
O.D.Sport / 22 aprilie 2025
Atletul kenyan John Korir a câştigat maratonul de la Boston, ajuns la a 129-a ediţie, după ce a parcurs luni tradiţionala distanţă de 42,195 km în 2 h 04 min 45 sec, scrie AFP.
O.D.Sport / 22 aprilie 2025
Rafael Nadal a declarat, luni, că "nu-i lipseşte tenisul", cu ocazia decernării Trofeelor Laureus la Madrid, unde a fost recompensat pentru imensa sa carieră, care s-a încheiat în 2024.
S.B.Internaţional / 22 aprilie 2025
M.P.Miscellanea / 22 aprilie 2025
S.B.Miscellanea / 22 aprilie 2025
Un cutremur cu magnitidinea 4 s-a produs, luni seară, în judeţul Vrancea. Anterior, în judeţul Buzău a avut loc un seism cu magnitudinea 3,6, potrivit news.ro.
S.B.Sport / 22 aprilie 2025
Echipa spaniolă Betis Sevilla a dispus luni seara, în deplasare, scor 3-1, de gruparea catalană Girona, în etapa a 32-a din La Liga, potrivit news.ro.
S.B.Sport / 22 aprilie 2025
Echipa engleză Nottingham Forest a învins luni seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia londoneză Tottenham, în etapa a 33-a din Premier League, potrivit news.ro.
S.B.Sport / 22 aprilie 2025
Echipa CS Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Superligii, potrivit news.ro.
S.B.Sport / 22 aprilie 2025
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost eliminată luni, în calificările turneului WTA Mutua Madrid Open, de către sârboaica Teodora Kostovic - 17 ani şi beneficiară a unui wildcard, potrivit news.ro.
Miscellanea / 22 aprilie 2025
Bănci-Asigurări /A.R. - 7 aprilie, 12:26
Sport /O.D. - 7 aprilie, 21:22
Miscellanea /A.G. - 7 aprilie, 21:16
Companii /Ana Felea - 7 aprilie, 20:51
Piaţa de Capital /A consemnat Emilia Olescu - 7 aprilie
Editorial /Cătălin Avramescu - 7 aprilie
Editorial /Cristian Pîrvulescu - 7 aprilie
Companii /George Marinescu - 7 aprilie
| 5.0963 | |
| 4.4068 | |
| 5.5200 | |
| 5.8481 | |
| 661.6256 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 7 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 6 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 aprilie

