Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a adoptat o rezoluţie economică pentru susţinerea antreprenoriatului românesc în cadrul unei şedinţe extraordinare la Alexandria, potrivit unui comunicatul de presă remis redacţiei.
Proiectul prevede încurajarea mediului de afaceri local şi protejarea industriei grele din ţară, transmite sursa menţionată.
Formaţiunea politică propune modificarea unor taxe, printre care revenirea TVA la cota de 19% şi a impozitului pe dividende la 8%, se notează în comunicatul.
„Viteza cu care România se dezvoltă şi îşi reduce decalajele faţă de media Uniunii Europene este dată, în mod esenţial, de viteza cu care se dezvoltă capitalul naţional, format din antreprenorii români. Capitalul naţional este, până la urmă, cel care imprimă ritmul unei economii. (...) Este important şi să înţelegem şi să încurajăm investiţiile străine, mai ales atunci când acestea echilibrează contul curent dar să nu uităm niciodată că baza oricărei economii stă în pătura antreprenorială locală”, se arată în textul rezoluţiei.
Planul mai include creşterea pragului pentru microîntreprinderi la valoarea de 500.000 de euro şi reducerea taxării pentru salariul minim, informează instituţia. De asemenea, măsurile vizează limitarea controalelor la firme la unul singur pe an, conform sursei citate.
Datele statistice menţionate indică existenţa unui număr de peste 863.000 de firme cu capital privat românesc integral dintr-un total de 917.000 de companii înregistrate, transmite sursa menţionată.
„40% din economia noastră este controlat de firme străine, 53% de firme private româneşti şi 7% de către stat. Ponderea cea mai mare în economie o are antreprenoriatul naţional. Aveam, la final de 2024, un număr total de 917.000 de companii, care angajau 4.050.000 oameni şi aveau o cifră de afaceri totală de 528 de miliarde de euro. Dintre acestea, 1.626 erau companii cu capital majoritar de stat, peste 48.000 erau companii cu capital majoritar străin şi peste 863.000 erau companii cu capital privat românesc integral. (...) Cifra de afaceri realizată de cele 94% din companii care aparţin integral capitalului privat românesc este de 279 miliarde de euro, adică aproximativ 53% din totalul cifrei de afaceri pe economie. (...) Peste 35 de miliarde de euro reprezintă profitul (profit net -pierdere netă) cumulat al economiei noastre, din care aproape 25 de miliarde de euro provine de la companiile private româneşti, aproape 8 miliarde de euro de la companiile majoritar străine şi 3 miliarde de euro profitul companiilor de stat. Aşadar, 71% din profit vine de la companiile private româneşti, 22% de la companiile străine şi 7% de la companiile de stat. În ceea ce priveşte piaţa muncii, 2,7 milioane de angajaţi lucrează pentru capitalul privat românesc (fix două treimi, 66,7%), 1,07 milioane pentru companiile majoritar străine (peste 26) şi 200.000 pentru companiile de stat (cam 5% din total)”, potrivit textului rezoluţiei.
Companiile private autohtone generează aproximativ 25 de miliarde de euro din profitul total al economiei, informează comunicatul.
Membrii partidului solicită celorlalte formaţiuni politice semnarea unui acord pentru susţinerea firmelor locale, notează sursa citată.
Parlamentarii formaţiunii programează vizite la unităţile de producţie în perioada vacanţei parlamentare pentru identificarea problemelor din industrie, transmite aceeaşi sursă.
„Sprijinirea concretă şi permanentă a obiectivelor antreprenorilor români poate sta la baza unui nou pact naţional pentru dezvoltare şi convergenţă cu vestul dezvoltat al continentului. Facem, pe această cale, un apel către toate partidele politice, pentru convenirea unui pact pentru sprijinirea capitalului naţional şi pentru echilibrarea demersului guvernamental între interesele investitorilor străini şi obiectivele antreprenorilor români”, se arată în rezoluţia adoptată în şedinţa CNC AUR.



















































Opinia Cititorului