Autorităţile au confiscat peste 186 milioane de ţigarete de contrabandă în 2025, de trei ori mai mult decât anul trecut

A.B.
Internaţional / 7 noiembrie, 14:06

Autorităţile au confiscat peste 186 milioane de ţigarete de contrabandă în 2025, de trei ori mai mult decât anul trecut

Autorităţile au confiscat peste 186 de milioane de ţigarete de contrabandă în primele zece luni din 2025, de peste trei ori mai mult decât în întregul an 2024, potrivit unui comunicat transmis redacţiei. Valoarea totală a capturilor depăşeşte 172 milioane de lei, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani.

Cele mai mari capturi au fost realizate în regiunile Nord-Est, Sud-Est şi Vest, zone vulnerabile din cauza apropierii de graniţele cu state non-UE, unde preţurile produselor din tutun sunt de până la trei ori mai mici. Judeţele Suceava, Constanţa şi Timiş conduc topul celor mai mari volume de ţigarete confiscate în 2025.

În aprilie, la Suceava, autorităţile au confiscat peste 32 de milioane de ţigarete, în valoare de peste 16 milioane de lei, în urma unei operaţiuni desfăşurate în mai multe judeţe. În iunie, la Timiş, a fost reţinut un transport de 25 de milioane de ţigarete, iar în august, la Sibiu, a fost descoperită o fabrică ilegală de producere a ţigaretelor, unde au fost găsite peste 61 de tone de tutun şi 23 de milioane de ţigarete, cu o valoare totală estimată la 188 milioane de lei.

Piaţa neagră a ţigaretelor a atins în august un vârf de 12%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, pentru ca în octombrie să se stabilizeze la 9,6%, peste media Uniunii Europene de 9,2%, potrivit datelor Novel Research.

„Anul 2025 marchează un moment fără precedent în ceea ce priveşte amploarea traficului ilicit de produse din tutun. Capturile record şi creşterea pieţei negre peste media europeană arată necesitatea unei abordări coordonate între autorităţi, industrie şi consumatori. BAT România rămâne un partener activ al autorităţilor, contribuind cu expertiză, resurse şi instrumente de monitorizare”, a declarat Ileana Dumitru, Director pentru afaceri externe al Ariei Europa de Sud-Est în cadrul BAT.

Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestorul principal Cornel Laurian Stoica, a precizat că, în primele nouă luni ale anului, poliţiştii de frontieră au confiscat peste 5 milioane de pachete de ţigări, în valoare de peste 100 milioane de lei, şi au destructurat două grupuri infracţionale implicate în contrabandă.

La rândul său, preşedintele Autorităţii Vamale Române, Alexandru Bogdan Bălan, a anunţat că instituţia implementează un proiect de securitate vamală, finanţat din fonduri europene şi naţionale, în valoare de peste 138 milioane de euro, care include dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare şi echipamente moderne de control.

Creşterea contrabandei este explicată de intensificarea fluxurilor comerciale odată cu aderarea României la spaţiul Schengen, de diferenţele mari de preţ la produsele din tutun în ţările vecine şi de scăderea puterii de cumpărare la nivel local.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb