Banca Centrală a Spaniei înrăutăţeşte prognoza de creştere pentru perioada 2019-2021

I.M.
Internaţional / 25 septembrie 2019

Banca Centrală a Spaniei înrăutăţeşte prognoza de creştere pentru perioada 2019-2021

Banca Centrală a Spaniei a înrăutăţit estimările privind evoluţia economiei în 2019, 2020 şi 2021, pe fondul reducerii investiţiilor şi a consumului privat, iar expansiunea va încetini în trimestrul trei din acest an la 0,4%, de la 0,5% în precedentele trei luni, transmit Bloomberg şi Reuters.

În prognoza publicată marţi de Banca Centrală a Spaniei pentru perioada 2019-2021 se arată că a patra economie a zonei euro va înregistra anul acesta o creştere de 2%, faţă de un avans de 2,4% previzionat în iunie, şi în scădere faţă de expansiunea de anul trecut, de 2,4%. De asemenea, PIB-ul Spaniei ar urma să crească cu 1,7% în 2020 şi cu 1,6% în 2021, comparativ cu estimarea precedentă de 1,9% şi, respectiv, 1,7%.

Printre riscurile cheie la adresa perspectivelor economice, Banca Centrală a Spaniei citează încetinirea din Europa, incertitudinile provocate de Brexit şi tensiunile comerciale dinte SUA şi China. De asemenea, instituţia atrage atenţia asupra turbulenţelor politice din Spania care au dus la alegeri anticipate, transmite Reuters.

În pofida reducerii prognozei de creştere pentru perioada 2019-2021, evoluţia economiei spaniole este mai bună decât a altor ţări importante din zona euro. Germania este aproape de recesiune, economia Franţei a încetinit iar PIB-ul Italiei a încetinit.

Rata şomajului în Spania a scăzut la 14% dar viitoarele progrese vor fi lente, avertizează economiştii. Banca Centrală a Spaniei se aşteaptă ca până la finalul lui 2021 rata şomajului să scadă la 13%.

Economia spaniolă a înregistrat în 2018 al cincilea an de expansiune, rezistând şocurilor externe şi turbulenţelor politice şi determinând cele trei mari agenţii de evaluare financiară să îmbunătăţească ratingul suveran.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb