Black Sea AI Gigafactory rămâne fără finanţare europeană

Proiectul Black Sea AI Gigafactory, prezentat de autorităţile de la Bucureşti drept investiţia care urma să transforme ţara noiastră într-un hub regional al inteligenţei artificiale, nu apare în lista oficială a statelor participante la programul european pentru construirea celor şapte gigafabrici AI. Documentul publicat de Comisia Europeană la 30 iulie 2026 arată că România nu şi-a asumat contribuţia financiară obligatorie pentru participarea la program.

În timp ce Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Grecia, Portugalia şi alte state au pus pe masă sute de milioane de euro, guvernul de la Bucureşti, din cauza permanentelor dispute politice, a rămas în afara celui mai important proiect european de infrastructură pentru inteligenţa artificială.

La 30 iulie 2026, Comisia Europeană şi întreprinderea comună EuroHPC au lansat procedura oficială pentru construirea a până la şapte gigafabrici europene de inteligenţă artificială. Este una dintre cele mai mari operaţiuni de politică industrială şi suveranitate tehnologică iniţiate vreodată de Uniunea Europeană: până la 10 miliarde euro din fonduri europene şi naţionale, menite să mobilizeze investiţii private de cel puţin 20 miliarde euro. Gigafabricile vor reuni procesoare avansate pentru inteligenţă artificială, centre de date eficiente energetic, infrastructură cloud, conexiuni de mare viteză şi sisteme capabile să antreneze modele cu trilioane de parametri. Comisia afirmă explicit că aceste centre trebuie să permită Europei să dezvolte inteligenţă artificială avansată pe propria infrastructură, conform normelor europene privind securitatea, protecţia datelor şi independenţa tehnologică. Procedura europeană a fost lansată oficial la 30 iulie 2026, iar ofertele pot fi depuse până la 12 noiembrie 2026.

România nu apare însă în Anexa 2 a documentaţiei, intitulată fără echivoc „Lista statelor participante care investesc în gigafabricile AI”. Nu apare ca stat-gazdă, nu apare ca stat finanţator, nu apare ca partener al unui proiect multinaţional şi nu apare nici măcar ca posibil amplasament secundar conectat la o gigafabrică din altă ţară. Ministerul Finanţelor, Ministerul Energiei, Autoritatea pentru Digitalizarea României sau orice altă instituţie de la Bucureşti lipsesc şi din lista autorităţilor naţionale contractante.

• Contribuţiile statelor pentru prima şi a doua etapă a programului privind gigafabricile AI

Nu este vorba despre o simplă omisiune editorială şi nici despre posibilitatea ca ţara noastră să fie menţionată într-o altă anexă. Anexa 1 este formularul de candidatură, iar Anexa 3 conţine modelul contractului-cadru. Anexa 2 este documentul special consacrat statelor care participă financiar la program. Acolo sunt enumerate nominal ţările care şi-au asumat contribuţii, sumele oferite de fiecare şi amplasamentele pentru care pot fi utilizate. Dacă un stat nu figurează în această anexă, el nu beneficiază, în forma publicată a procedurii, de mecanismul naţional şi european de achiziţie garantată a puterii de calcul.

Aceasta este esenţa financiară a programului: Uniunea Europeană nu construieşte singură gigafabricile şi nu oferă pur şi simplu miliarde unor guverne care au trimis scrisori de intenţie. Fiecare proiect trebuie susţinut de statul-gazdă sau de un grup de state care să egaleze cel puţin contribuţia europeană. Pentru gigafabricile de dimensiune medie din Lotul 1, Uniunea oferă în prima etapă 100 milioane euro pentru fiecare proiect, iar statele participante trebuie să asigure împreună o sumă echivalentă. Pentru gigafabricile mari din Lotul 2, contribuţia europeană iniţială este de 200 milioane euro, care trebuie egalată din bugetele naţionale. În faza a doua, condiţionată de viitorul cadru financiar multianual al UE, contribuţia europeană poate ajunge la încă 400 milioane euro pentru un proiect mediu şi la încă 800 milioane euro pentru unul mare. În fiecare fază, contribuţia Uniunii este limitată la cel mult 17% din cheltuielile de capital pentru infrastructura informatică.

Prin dimensiunea anunţată iniţial - peste 100.000 de acceleratoare AI, două amplasamente şi un consum energetic potenţial de până la 1.500 MW - Black Sea AI Gigafactory ar fi intrat în mod firesc în categoria proiectelor mari din Lotul 2. Pentru participarea la prima etapă, România ar fi trebuit să ofere un angajament naţional de până la 200 milioane euro sau să alcătuiască o formulă multinaţională în care contribuţiile sale şi ale statelor partenere să egaleze suma europeană. Guvernul de la Bucureşti nu apare cu un asemenea angajament.

• Promisiuni multe la Bucureşti, lipsă de angajament financiar în realitate

Amintim că în iunie 2025, autorităţile de la Bucureşti anunţau că au transmis Comisiei Europene o scrisoare de intenţie pentru găzduirea Black Sea AI Gigafactory. Proiectul urma să instaleze peste 100.000 de acceleratoare pentru inteligenţă artificială în două etape: prima la Cernavodă, în apropierea centralei nucleare, iar cea de-a doua la Doiceşti, unde este planificat proiectul reactoarelor modulare mici. Infrastructura urma să beneficieze de energie nucleară, surse regenerabile, conexiuni de fibră optică şi cabluri submarine şi să deservească nu doar România, ci şi Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Turcia şi întreaga regiune a Mării Negre. Investiţia totală era estimată la 4-5 miliarde de euro, iar Guvernul colaborase cu experţi ai Băncii Mondiale pentru pregătirea elementelor tehnice ale propunerii. Ministerul Economiei prezenta atunci proiectul drept o infrastructură unică în Europa.

În aprilie 2026, Ministerul Energiei şi Ministerul Finanţelor au lansat o notă de interes pentru identificarea liderului consorţiului care urma să dezvolte proiectul. Autorităţile căutau o entitate cu experienţă, soliditate financiară şi capacitatea de a forma şi coordona un consorţiu credibil. În iunie, Ministerul Finanţelor anunţa că firme din opt ţări din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu şi Asia manifestaseră interes pentru proiect. Black Sea AI Gigafactory părea să treacă astfel de la retorică la organizare. Numai că, în timp ce Bucureştiul căuta un lider privat şi contabiliza expresii de interes, alte guverne îşi pregăteau angajamentele bugetare cerute de Bruxelles.

• Ţara noastră nu figurează nici măcar printre statele care susţin financiar alte proiecte de gigafabrici AI

Rezultatul este consemnat sec în documentul Comisiei din 30 iulie. Optsprezece dintre cele 27 de guverne ale Uniunii Europene au promis bani, într-o formă sau alta, pentru gigafabricile AI, valoarea angajamentelor pentru prima etapă apropiindu-se de 3 miliarde euro, potrivit informaţiilor publicate de Politico. Ţara noastră se află printre cele nouă state care nu au pus bani pe masă.

Germania a construit cea mai puternică poziţie financiară. Berlinul a angajat 200 milioane euro pentru prima fază a unei gigafabrici mari şi a indicat alte 800 milioane pentru faza a doua, ducând contribuţia naţională totală la un miliard de euro. Spania, Italia, Portugalia şi Grecia şi-au asumat fiecare câte 200 milioane euro în prima fază. Grecia a indicat cel puţin încă 150 milioane pentru faza a doua, Italia încă minimum 200 milioane, iar Spania cel puţin 50 milioane, la care se pot adăuga fondurile neutilizate în prima etapă.

Franţa a pus la dispoziţie 100 milioane euro pentru o gigafabrică de dimensiune medie, iar Irlanda a adăugat 10 milioane pentru participarea la proiectul găzduit de francezi. Cehia şi Polonia au angajat fiecare câte 100 milioane euro, Danemarca - 100 milioane euro pentru propriul proiect mediu sau 20 milioane pentru un amplasament mai mic conectat la proiectul Finlandei. Suedia este pregătită să ofere 50 milioane euro pentru un amplasament secundar legat de Finlanda, Letonia 15 milioane, Estonia 20 de milioane, iar Polonia a atras în jurul candidaturii sale Croaţia, Ungaria şi Lituania, cu contribuţii declarate de 10 milioane, 25 de milioane şi, respectiv, un milion de euro. Slovacia şi-a anunţat participarea financiară în faza a doua.

• Vom avea totuşi o fabrică AI

Mecanismul ales de Uniunea Europeană încearcă să rezolve tocmai problema reticenţei capitalului privat. Centrele de date pentru inteligenţă artificială presupun investiţii uriaşe, consumă cantităţi enorme de electricitate şi apă, necesită acces la cipuri avansate şi se confruntă în Europa cu energie mai scumpă şi proceduri de autorizare mai lente decât în Statele Unite. De aceea, guvernele nu finanţează pur şi simplu nişte clădiri, ci promit că vor deveni „clienţi garantaţi” ai gigafabricilor şi vor cumpăra putere de calcul după intrarea acestora în funcţiune. Garanţia cererii publice reduce riscul investitorilor şi le permite consorţiilor să mobilizeze capitalul privat necesar.

Plăţile nu ar fi început imediat. După desemnarea proiectelor câştigătoare, estimată pentru începutul anului 2027, consorţiile ar avea la dispoziţie până la 18 luni pentru configurarea, instalarea şi pregătirea infrastructurii. În multe cazuri, guvernele ar începe să plătească abia în 2028, iar plăţile ar fi repartizate pe următorii cinci ani. Cu alte cuvinte, României nu i se cerea să verse imediat 200 de milioane de euro într-un centru de date inexistent, ci să ofere o garanţie bugetară multianuală, condiţionată de realizarea şi operaţionalizarea proiectului.

Sprijinul public este, în plus, limitat. Oficialii europeni au precizat că finanţarea publică nu va depăşi 35% din investiţia totală, diferenţa urmând să fie asigurată de industrie. Modelul este conceput pentru a folosi resursele europene şi naţionale ca pârghie pentru investiţiile private. În Spania, Telefonica şi Banco Santander s-au asociat deja pentru o candidatură. Producători globali de cipuri precum AMD, Nvidia şi Qualcomm au transmis scrisori de intenţie pentru furnizarea de echipamente către consorţiile participante. Europa încearcă astfel să recupereze o parte din decalajul faţă de Statele Unite, unde proiecte precum Stargate şi Colossus beneficiază de capital privat masiv şi de capacitatea tehnologică a unor companii precum OpenAI, Anthropic şi xAI.

La final, rămâne o diferenţă importantă între Black Sea AI Gigafactory şi RO AI Factory, proiectul românesc deja selectat în reţeaua EuroHPC. România găzduieşte una dintre cele 19 „fabrici AI” europene, însă o fabrică AI şi o gigafabrică AI nu sunt echivalente. Fabricile existente pun la dispoziţia startupurilor, cercetătorilor şi întreprinderilor resurse de supercalcul şi servicii de sprijin. Gigafabricile sunt infrastructuri de o scară de câteva ori mai mare, cu cel puţin 75.000-100.000 de procesoare avansate, concepute pentru antrenarea modelelor de frontieră. Comisia Europeană enumeră RO AI printre fabricile existente, dar România lipseşte din lista statelor care finanţează noua generaţie de gigafabrici.

Mai există, teoretic, o cale de revenire. Licitaţia rămâne deschisă până la 12 noiembrie 2026, iar documentaţia poate fi modificată printr-o rectificare oficială. Pentru aceasta, viitorul guvern cu puteri depline ar trebui să-şi asume contribuţia financiară, să desemneze autoritatea contractantă, să consolideze consorţiul şi să obţină introducerea României în Anexa 2. Nu ar fi suficientă depunerea unei oferte private, deoarece arhitectura programului impune participarea financiară a statului-gazdă sau a unor state partenere. Contribuţiile marcate drept provizorii pot fi confirmate cu cel puţin şase săptămâni înaintea termenului de depunere, dar această posibilitate este prevăzută pentru ţările deja nominalizate în anexă, nu pentru România.

Black Sea AI Gigafactory putea fi proiectul care lega energia nucleară românească, infrastructura digitală, securitatea regională şi piaţa europeană a inteligenţei artificiale. În schimb, riscă să devină încă un studiu de caz despre distanţa dintre ambiţia anunţată şi capacitatea administrativă de a o finanţa.