Banca Transilvania şi Endeavor România lansează un parteneriat strategic prin care conectează antreprenorii la pieţe internaţionale şi la comunităţi de business româneşti din Europa şi Statele Unite ale Americii, pentru a accelera extinderea firmelor pe noi pieţe, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Parteneriatul cuprinde două programe, derulate în cinci ţări, în 2026 - 2027:
Beyond Borders este destinat companiilor româneşti pregătite să exploreze noi pieţe şi susţine antreprenorii să facă paşi concreţi spre scalare. Sesiuni de imersiune vor fi organizate în Madrid (septembrie 2026), Atena (octombrie 2026) şi Istanbul (2027).
Diaspora Gatherings facilitează accesul la comunităţi de business româneşti din New York (decembrie 2026) şi Londra (mai 2027) pentru ca experienţa şi conexiunile construite în diferite pieţe din lume să devină accesibile firmelor româneşti interesate de dezvoltarea internaţională.
„Tot mai mulţi antreprenori români fac pasul spre internaţionalizare, iar pentru noi este firesc să le fim alături şi în această etapă. Am crescut împreună, am construit poveşti de succes în România şi putem contribui la dezvoltarea lor inclusiv dincolo de graniţe. Credem că progresul accelerează atunci când ne susţinem unii pe alţii, când fiecare jucător contribuie cu ceva valoros în economie şi în comunităţile din care face parte.”, a declarat Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
„Beyond Borders este un proiect comun al Romanian Business Leaders şi Endeavor România şi este destinat antreprenorilor care aspiră la scalare regională. În acelaşi timp, crearea unei legături puternice cu expertiza şi reţelele de business ale diasporei româneşti din Europa şi SUA, prin intermediul Diaspora Gatherings, reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi prin care antreprenorii români pot să înţeleagă pieţele externe şi să facă primii paşi pentru construirea unor întreprinderi cu adevărat globale. Ne bucurăm că Banca Transilvania se alătură acestor două programe care facilitează direct dezvoltarea internaţională a capitalului şi a inovaţiei româneşti.”, a declarat Mihnea Crăciun, Director General, Endeavor România.
















































Opinia Cititorului