Bursa elveţiană a scăzut miercuri

T.B.
Internaţional / 7 august 2025

Bursa elveţiană a scăzut miercuri

Acţiunile elveţiene au înregistrat miercuri un declin, în contextul în care preşedinta Confederaţiei Elveţiene, Karin Keller-Sutter, şi ministrul economiei, Guy Parmelin, s-au întâlnit la Washington cu oficiali americani pentru a negocia reducerea tarifelor vamale de 39% impuse de preşedintele Donald Trump, transmite CNBC.

Indicele principal al bursei elveţiene, SMI, a scăzut cu 0,9%, contrar tendinţei generale pozitive din pieţele europene, conform sursei.

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a închis aproape neschimbat, în timp ce bursele majore din regiune au avut uşoare creşteri: FTSE 100 din Londra a urcat cu 0,2%, CAC 40 din Paris cu 0,2%, iar DAX din Frankfurt cu 0,3%, transmite CNBC.

Vizita delegaţiei elveţiene la Departamentul de Stat al SUA a avut loc pe 6 august, într-un moment în care relaţiile comerciale bilaterale sunt tensionate, iar companiile elveţiene se confruntă cu presiuni în urma noilor taxe vamale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb