Bursele europene au scăzut uşor joi

T.B.
Internaţional / 22 august, 07:08

Bursele europene au scăzut uşor joi

Pieţele europene au încheiat ziua de joi pe teritoriu mixt, după publicarea unor detalii suplimentare privind acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, transmite CNBC.

Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut cu 0,04%, punând capăt unei serii de trei şedinţe de creştere. FTSE 100 din Marea Britanie a avansat cu 0,23% şi a atins un nou record, CAC 40 din Franţa a pierdut 0,44%, iar DAX din Germania a închis cu un câştig modest de 0,06%, potrivit sursei.

Acordul, semnat luna trecută, prevede ca UE să investească 750 de miliarde de dolari în energie americană şi cel puţin 600 de miliarde de dolari direct în SUA. În schimb, tarifele vamale generale aplicate produselor europene au fost stabilite la 15%, faţă de 30% cât ameninţase anterior preşedintele Donald Trump, transmite sursa citată.

Joi a fost confirmat că exporturile farmaceutice europene către SUA vor fi plafonate la un tarif de 15%, mult sub nivelul de 250% evocat anterior de Trump. Indicele Stoxx Europe Pharmaceuticals and Biotechnology a închis în creştere cu 0,56%, cu avansuri notabile pentru ALK (+5%), Abivax (+6%) şi Novo Nordisk (+3%).

În ceea ce priveşte sectorul auto, tariful de 15% va fi aplicat doar după ce Bruxelles-ul va adopta legislaţia pentru reducerea propriilor taxe industriale. Indicele Stoxx Europe Automobiles and Parts a scăzut cu 0,58%, investitorii reacţionând la caracterul „condiţionat” al reducerii tarifare.

La nivel de companii, retailerul britanic WH Smith s-a prăbuşit cu 42% după ce a anunţat o eroare contabilă în divizia din America de Nord, ce a dus la supraevaluarea cu 30 de milioane de lire a profitului anticipat. Noul nivel estimat al profitului pentru anul fiscal ce se încheie la 31 august 2025 este de 25 milioane de lire, faţă de aşteptările anterioare de 55 milioane.

De asemenea, acţiunile CTS Eventim au pierdut 17%, în ciuda unor venituri record în primul semestru. Compania a raportat o scădere de 8,9% a EBITDA ajustată în al doilea trimestru şi o prăbuşire de aproape 40% în segmentul de divertisment live.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0578
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3387
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8482
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.1103

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb