Bursele şi euro scad puternic după declaraţii ale lui Merkel

F.A.
Internaţional / 25 octombrie 2011

Bursele la nivel mondial şi euro s-au depreciat puternic marţi, după ce cancelarul german Angela Merkel a făcut declaraţii care au redus speranţele că politicienii europeni vor luă măsuri curajoase pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, transmite Reuters.

Merkel a afirmat că Germania nu este de acord cu o frază din proiectul de concluzii pentru summit-ul de miercuri al UE, potrivit căreia liderii europeni cer Băncii Centrale Europene să continue achiziţiile de obligaţiuni de pe piţa secundară.

Încrederea investitorilor a fost afectată şi de informaţia că o reuniune a miniştrilor de Finanţe ai ţărilor UE a fost anulată, dar analiştii au notat că întâlnirea nu este summit-ul liderilor Uniunii, care va avea loc.

Indicele mondial al acţiunilor MSCI este în scădere cu 0,6%.

În SUA, indicele Dow Jones este în declin cu 0,94%, Standard&Poor"s cu 1,06%, iar Nasdaq cu 1,09%.

În Europa, indicele FTSEurofirst 300 este în coborâre cu 0,8%, după ce a atins un maxim al ultimelor 11 săptămâni în timpul tranzacţiilor.

Euro s-a depreciat cu 0,2%, la 1,3892 dolari pe unitate, după un maxim al şedinţei de 1,3959 dolari pe unitate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb