BVB Rulaj de numai 16 milioane de lei

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 noiembrie 2018

Rulaj de numai 16 milioane de lei

BET-FI, singurul indice în scădere

Valoarea tranzacţionată în prima şedinţă a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de numai 16,27 milioane de lei, cu mult sub media zilnică înregistrată în acest an, de 41,65 milioane de lei, în contextul în care, prin piaţa "deal", a avut loc un schimb cu acţiunile Banca Transilvania (TLV), în valoare de 4,73 milioane de lei, tranzacţia fiind derulată la preţul unitar de 2,365 lei.

Prin segmentul "deal" au mai avut loc două transferuri, cu titlurile Bursa de Valori Bucureşti (BVB), realizate la un preţ unitar de 23,5 lei, cu 1,26% sub referinţa din piaţa "regular", valoarea tranzacţiilor fiind de 0,96 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au caracterizat evoluţia de ieri a pieţei astfel: "Cu excepţia BET-FI care a scăzut cu 0,33%, toţi ceilalţi indici au înregistrat creşteri. Cel mai mult a avansat BET-NG, +0,43%. Săptămâna a început cu o şedinţă anemică, valoarea tranzacţiilor fiind de doar 3,5 milioane de euro. S-au remarcat astăzi (n.r. ieri) acţiunile Transelectrica (TEL) cu un avans de 3,25% în contextul în care Consiliul de Administraţie al companiei a convocat AGA pentru distribuţia unui dividend suplimentar din rezultatul reportat sau alte rezerve. Creşteri de peste un procent au mai înregistrat şi acţiunile Digi Communications NV (DIGI) +1,28%, Electrica (EL) +1,13% şi Conpet (COTE) +1,01%. La polul opus, cea mai mare scădere a fost cea a titlurilor Bursa de Valori Bucureşti (BVB) -2,10%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, care au însumat transferuri de 1,49 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,355/acţiune de lei, în creştere cu 0,42%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile SNG, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 35,1 lei, în stagnare, rulajul consemnat cu acţiunile producătorului de gaze naturale fiind de 1,42 milioane de lei. 

Titlurile Transgaz (TGN) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 365 de lei, în creştere cu 0,83%, pe fondul unei valori transferate de 1,38 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Nuclearelectrica (SNN), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 8,4 lei/acţiune, în creştere cu 0,24%, în contextul unui rulaj de 1,18 milioane de lei. 

Indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece titluri ale bursei, a raportat o creştere minoră de 0,05%, în timp ce indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de companii listate la BVB a avut o apreciere marginală de 0,03%.

Indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,43%.

   Topul celor mai mari creşteri

1. "Artrom" (ART): +14,21%

2. "Transelectrica" (TEL): +3,25%

3. "Erste Bank" (): +1,49%

4. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +1,47%

5. "Compa" (CMP): +1,32%

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -8,7%

2. "Alumil" (ALU): -3,14%

3. "Bermas" (BRM): -2,54%

4. "Electroargeş" (ELGS): -2,40%

5. "Oltchim" (OLT): -2,39%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb