Călin Georgescu, s-a prezentat luni la sediul IPJ Ilfov ca să semneze controlul judiciar. El a fost întâmpinat de zeci de susţinători care au scandat „Călin Georgescu preşedinte” şi „Vă iubim, domnule preşedinte”, în timp ce zona era securizată cu garduri de protecţie şi supravegheată de jandarmi.
Ca de obicei, momentul nu putea fi ratat fără un discurs. Georgescu a livrat o nouă tiradă împotriva clasei politice, cu accent pe impostură şi minciună:
„Eu cred că viaţă politică în Romnaia deja este o minciună, un fariseism şi o trădare. Nu mai trăiţi în minciună! Ei mint, noi ştim că ei mint, iar ei ştiu că noi ştim că ei mint. Personal, refuz categoric să trăiesc în minciună.”
După acest exerciţiu de sinceritate absolută, a denunţat „un jaf instituţional-fiscal asupra poporului român, adică un jug fanariot”, pentru care, desigur, „nu există soluţii viabile”. Şi, totuşi, soluţiile au venit imediat.
„Soluţii viabile sunt aşa: taxe şi impozite mici, pentru că ţara să se dezvolte; să protejezi antreprenorul român, gospodărie ţărănească, ţăranul român. (...) Taxe şi impozite mari? Da, dar pe cifra de afaceri a marilor corporaţii. (...) Să protejezi educaţia, pensionarii, tineretul; să protejezi trecutul şi viitoul, nu altcumva. (...) Să faci o reducere drastică a bugetului militar dacă el nu este pentru poporul tău. Dacă este pentru străini nu mă interesează.”
Astfel, între două semnături la poliţie, Georgescu reuşeşte să aducă în dezbaterea publică o reţetă economică de manual simplificat: taxe mici pentru români, taxe mari pentru corporaţii, bani mai puţini pentru armată şi o monedă „sigură şi stabilă”. Susţinătorii au aplaudat şi restul politicienilor au notat.
Discursul, însă, nu este memorabil. El nu face istorie, ci politică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 13:34)
Puneti-l prim ministru.
Si asa boala lunga , moarte sigura.
Macar sa vina moartea subit.
Toate tarile care si-au facut curatenie in buget si-au revenit f bine, ex clasic grecia.
Georgescu ne va baga direct in faliment, nu are nici o credibilitate nici la intern nici la extren , nimeni nu va mai imprumuta Romania, nu va putea da nici sinecuri, nici salarii, nici pensii, sa nu mai vorbim de elucubratiile promise catre diaspora si votantii din tara, case gratis, masini gratis, locuri de munca "conform pregatirii", apa gratis, benzina aproape gratis samd.
Dar numai asa ne putem reveni, si din prostia cu pomeni forever si din deficite fara sens.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 15:41)
Georgescu mai face și gargară, pe unde vede câte o cameră de filmat.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 14:03)
Putinistul georgescu e absolut ridicol
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 14:56)
e ridicol cum rusofilul Georgescu da citate din Soljenitin despre uniunea sovietica
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 15:18)
Personal, refuz categoric să trăiesc în minciună.”
Cum era cea cu daca nu ma alegeti pe mine Trump nu va fi presedinte?
Si cate si mai cate, doar in minciuna balaceste acest georgescu.
Minciuna si ascunzisuri, ca vampiru.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de wes în data de 18.08.2025, 15:21)
Ce boala aveti pe un adevarat barbat de stat ce-i punea la punct pe sarlatanii ioropeni ce va vandalizeaza si v-au condamnat la extinctie!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 16:12)
sarlatan e chiar "mesia".
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de wes în data de 18.08.2025, 17:11)
El iti fura banii? El te-a injectat cu seruri letale?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.08.2025, 14:40)
... "reducere drastica a bugetului militar"?!!
.... cu rusii in coasta?!!!
Revendicarile teritoriale rusesti cu incalcarea oricaror tratate internationale, arunca in aer diplomatia si deschide calea razboiului ca fiind singura in masura sa rezolve disputa aceasta.
4. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.08.2025, 15:19)
...
4.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.08.2025, 15:26)
...