Vasâlcile şi Sânt Vasile - două datini de la Vlaşca

Am două colinde pe care le îndrăgesc foarte tare, iar unul dintre ele provine dintr-un obicei. Poate că ar fi locul şi momentul să clarificăm cumva contexul şi terminologia. Cele două colinde sunt din zona fostului judet Vlaşca, dintr-un sat întemeiat de către un boier oltean din familia Glogovenilor (n.r. cel mai probabil Costache Glogoveanu, boier de divan care a făcut parte din boierimea luminată), unde mai multe familii strămutate din Oltenia au adus cu ele şi tradiţiile, datinele şi obiceiurile olteneşti.

Vasâlca, 31 decembrie 2007, Glogoveanu, Dâmboviţa, foto credit Ioana Dinică Niţu

Suntem în acea perioadă a anului când pe buzele tuturor sunt cuvintele tradiţie, datină, obicei, colind, urătură, ritual... poate că, din acest motiv, ar trebui să ne aplecăm un pic şi spre originea şi semnificaţa lor.

Datina este un cuvânt care provine din slava veche, dĕdina „moştenire”, ceva care "aşa se face” şi are rol cutumial, obiceiul are mai multe elemente ce reglementează comportamentalul unui grup social. Au ajuns cumva să fie sinonime pentru că multe obiceiuri sunt incluse în datini. Colindul, un alt cuvânt cu origini slave, se referă strict la ceva cântat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă - nu există colind de Paşte sau altă ocazie... cuvântul Urătură pe mine mă bucură si mă înspăimântă în acelaşi timp, e un cuvânt, de altfel, pe care îl şi ocolesc, conţine şi cuvântul ură si efectele exclamaţiei Uraa, suprapunerea şi diferenţierea este dată tot de modul cum au intrat cuvintele în limba română, latinescul "orare” sau slavul „ura”.

Vasâlca , 31 decembrie 2018, Şelaru, Dâmboviţa, foto credit Ioana Ionică

Să revenim la maginea dintre ani "de la mine de pe Vlaşca” - ziua de debut pentru colinde era pe 23 decembrie, când copiii care se aflau în sat veneau dis-de-dimineaţă în cete mici sau mari, însoţiţi sau nu de un adult (să-l ţină Dumnezeu în Lumina Lui pe nea Nae Chelu, tatal Sandei, colega mea din şcoală generală, pentru că numai însoţită de Dumnealui mama îmi permitea să merg la colindat). Urătura era un "Bunăăă dimineaţaaaaaa!” foarte lung, nimic altceva, pentru că, practic, trebuia timp să se colinde tot satul. Urma Crăciunul, când cete de copii veneau şi încă mai vin cu Steaua şi Capra. Pe 31 decembrie, pe la înmurgit, se întâmpla ceva absolut magic pentru mine - venau Vasâlcile şi Sânt Vasile -, era momentul când trebuia şi să decid dacă vreau să fiu spectator sau participant. Când eram copil erau permise ambele roluri, acum mai pot să fiu doar spectator, pentru că ambele datini sunt permise a fi practicate doar de către copii.

Mihaela Savu purtând o ie în context urban, Bucureşti 2025, arhiva personală

Vasâlca este un colind - obicei, cel mai probabil strămutat de pe moşiile din Oltenia ale boierilor Glogoveni. Iniţial, Vasâlca era acea datină ce consta în vizitarea caselor din comunitatea sătească în data de 31 decembrie, de către robii rromi care aduceau cu ei Vasâlca, un cap de porc obţinut cu "jalbă” de la boier (capul de porc era cerut de către robii rromi în ziua de Ignat, ziua când se sacrificau porcii şi când robii rromi aveau voie să facă "jalbă” şi să-şi spună neajunsurile, adică să poată face reclamatii pentru că ei nu deţineau pământ, libertate, nu puteau creşte vite proprii etc. Căpăţâna de porc era răspunsul, conţinea putină carne, dar totusi era partea reprezentativă a animalui. Robii rromi împodobeau frumos această căpăţână, o aşezau pe o tipsie şi plecau prin sat la colindat însoţiţi de muzicanţii talentanţi pe care invariabil îi aveau. Robi rromi locuiau în marginea satelor sau mai departe de acestea, o altă mare nedreptate făcută în vremurile respective. Obiceiul era de fapt un strigăt de incluziune, la care fiecare membru al comunităţii boier - săteni - robi rromi participa, în funcţie de viziunea individuală asupra orânduirii vieţii. Sătenii îi primeau în curtile lor la cumpăna dintre ani, le ascultau urările şi le dăruia fiecare câte o bucată de carne din porcul pe care aproape fiecare gospodărie îl sacrifica (ţăranii români fie primeau cotă parte de cereale de pe moşia boierului, fie aveau pământ propriu, aşa că deţineau resursele să poată creşte un porc pe care îl sacrificau de Ignat). La încheierea procesiunii-colind, ceata de colindători primea suficiente bucăţi de carne cât să alcătuiască un porc, semn că resursele aparţin tuturor şi că ar trebui să fie într-un echilibru cosmic.

Puţ cu furcă, Fierbinţi, Dâmboviţa, arhiva personală

Nu ştiu dacă obiceiul a fost practicat si la mine în comună întocmai, dar am văzut rezultatul transformării acestui colind - obicei. În seara de 31 decembrie vin copiii cu Vasâlca - acum nu mai este un cap de porc împodobit, s-au schimbat vremurile, inechităţile nu mai există ori s-au transformat... Vasâlcile pe care eu le-am văzut sunt păpuşi sau chiar fetiţe împodobite cu mărgele, văl de mireasă, cercei şi te surprind prin frumuseţea lor stranie. Singura legătură cu obiceiul robilor rromi este asigurată de versuri, care par fără noimă dacă nu ştii originea colindului. Eu am aflat istoria acestui colind-obicei, intrigată fiind de cuvântul "jir” - fructul fagului care, în "Moara cu noroc”, era menţionat ca hrană pentru porci.

Versurile sunau după cum urmează:

"Vasâlcuţă, Vasâlcuţă,

Ce-ai mâncat de te-ai îngrăsat?

Jir şi ghindă am mâncat

Şi de-aia m-am îngrăşat.

Scoală, scoală fată mare!

De aprinde o lumânare

Şi lipeşte-o în trei icoane,

Trei icoane, trei obloane

Şi numără la parale,

La parale mărunţele

Şi ne dă şi nouă din ele.

Sus la furca puţului

Porumbeii satului

Şi zburară, se-nălţară,

Pietricele-n guşă luară

Şi în nori se amestecară.

La anul şi La mulţi ani!” (se aruncă orez şi grâu pentru a onora urarea de prosperitate).

ACIOAIE, obiect arhaic, Glogoveanu, Dâmboviţa, foto credit Valeria Enache

După ce robii rromi au fost eliberaţi, se pare că s-a transformat şi colindul-obicei. Copiii mergeau să ureze doar celibatarii satului, iar dacă nu se căsătoareau între timp, colindătorii veneau doar trei ani la rând, După trei ani, se considera că eşti un om căruia i-a trecut vremea, adică nu-l vrea nimeni în viaţa lui şi nici urările de bine nu pot ajunge la urechile unui om singur.

Despre singuratea din societate, de acum sau de atunci, putem spune multe, cert este ca avem norma socială non-inclusivă sau presiune pe reflecţie asupra singurătăţii într-un colind.

Oaie purtând talangă, Glogoveanu, Dâmboviţa, foto credit Valeria Enache

La timpul prezent, la mine în sat, copiii merg la toate casele unde sunt primiti, adică acolo unde oamenii se învrednicesc să lase poarta, inima şi mintea larg deschise.

Sânt Vasile este un alt colind care are un recitativ însoţit de clinchet de clopoţei sau zgomot de acioaie:

"Sfânt Vasile Sfânt!

Câte flori sunt pe pamânt,

Sfânt Vasile Sfânt!

Toate merg la jurământ

Sfânt Vasile Sfânt!

Numai floarea soarelui

Sfânt Vasile Sfânt!

Stă în poarta raiului

Şi judecă florile,

Sfânt Vasile Sfânt!

Şi le ia miroasele

Sfânt Vasile Sfânt!

Dăte o ploaie, dăte un vânt

Sfânt Vasile Sfânt!

Şi le culcă la pământ

Sfânt Vasile Sfânt!

Dăte o ploaie, dăte un soare

Sfânt Vasile Sfânt!

Şi le sculă în picioare

Sfânt Vasile Sfânt!

Pe-o potecă alunecoasă

Sfânt Vasile Sfânt!

Nimerii la altă casă

Sfânt Vasile Sfânt!

Şi-acolo cine era?

Sfânt Vasile Sfânt!

Iisus şi cu maică-sa.

La anul şi La mulţi ani!”

Cu prilejul Sărbătorilor pe care le traversăm, urez cititorilor BURSA un An Nou prosper, răgaz să vă citească şi să poată privi mereu dincolo de ceea ce se vede!

Armurariu (Sylibum marianum), plantă ritualică, arhivă personală