Captură record de 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română

A.B.
Miscellanea / 10 octombrie, 15:31

Captură record de 4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Poliţia Română şi Autoritatea Vamală Română

Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO), prin Oficiul Naţional Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă, a anunţat vineri o captură record realizată împreună cu Autoritatea Vamală Română, în cadrul operaţiunii internaţionale DECOY III, derulate sub egida EMPACT şi coordonate de Europol, potrivit unui comunicat al instituţiilor.

Operaţiunea vizează identificarea coletelor suspecte care conţin bancnote contrafăcute provenite din ţări precum China sau Turcia şi introduse ilegal pe teritoriul Uniunii Europene.

La data de 10 octombrie 2025, în urma cooperării dintre DCCO şi birourile vamale de frontieră Otopeni şi Constanţa Sud, autorităţile au descoperit în portul Constanţa Sud un transport conţinând 160 de colete cu bancnote contrafăcute, încadrate în categoria de fals „altered design”.

Dintre acestea, 40 de cutii conţineau 1,2 milioane de bancnote de 500 de euro (echivalentul a 600 milioane de euro), fără serie, iar 20 de cutii conţineau 600.000 de bancnote de 200 de euro (120 milioane de euro), tot fără serie. Alte 60 de cutii includeau 1,8 milioane de bancnote de 100 de euro (180 milioane de euro), iar 40 de cutii conţineau 1,2 milioane de bancnote de 50 de euro (60 milioane de euro).

În total, au fost ridicate 4,8 milioane de bancnote contrafăcute, cu o valoare nominală de 960 milioane de euro, în vederea continuării cercetărilor.

Activităţile au fost realizate de o echipă comună formată din ofiţeri ai Oficiului Naţional Central pentru Combaterea Falsurilor de Monedă, ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, alături de inspectori vamali.

Cercetările sunt în derulare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în cadrul unui dosar penal privind falsificarea de monedă şi introducerea acesteia pe teritoriul Uniunii Europene.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0927
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4605
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8456
Gram de aur (XAU)Gram de aur565.9821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb