Cât de aproape suntem de un război mondial?

Lumea se află într-o fază de pre-configurare a unui conflict global, în care mai multe războaie regionale încep să se conecteze strategic.

Declanşarea războiului dintre SUA/Israel şi Iran creează mecanisme concrete prin care conflictele existente - Ucraina şi Orientul Mijlociu - pot deveni interdependente.

Analiza situaţiei actuale arată patru căi principale prin care escaladarea ar putea transforma crizele regionale într-un conflict global.

• 1. Prima cale este incidentul NATO-Iran în jurul Turciei (infirmat de autorităţile iraniene).

Dacă o rachetă iraniană ar intra în spaţiul aerian al unui stat NATO şi ar fi interceptată, iar incidentul ar produce victime, criza regională se poate transforma rapid într-un incident aliat.

Presa internaţională a relatat deja că o rachetă iraniană care intra în spaţiul aerian turc a fost interceptată de NATO într-un context de escaladare militară rapidă - ştire infirmată de autorităţile iraniene.

Un asemenea episod (real sau chiar fictiv) ar putea declanşa mecanismele de apărare colectivă ale Alianţei, ceea ce ar transforma conflictul iranian într-o confruntare directă între Iran şi state NATO.

• 2. A doua cale este blocarea Strâmtorii Hormuz pe termen neprecizat şi militarizarea transportului energetic global.

Iranul a ameninţat că va ataca navele care încearcă să traverseze această rută strategică.

Prin Hormuz trec aproximativ 20 de milioane de barili de petrol pe zi - aproape 20% din consumul global de lichide petroliere.

Într-un asemenea context, statele importatoare ar putea introduce escorte navale pentru transportul energetic.

Un incident naval major - de exemplu scufundarea unei nave comerciale sau lovirea unei nave militare - ar aduce direct în contact flotele mai multor mari puteri.

Associated Press notează că fluxurile energetice prin această strâmtoare sunt vitale în special pentru Asia, ceea ce ar putea implica state precum China sau India în protejarea transportului maritim.

• 3. A treia cale este conectarea războiului din Iran cu cel din Ucraina din cauza resurselor militare limitate.

Sistemele de apărare antirachetă şi interceptoarele Patriot sunt utilizate simultan în ambele teatre. Reuters a relatat că războiul cu Iranul ar putea devia interceptoare PAC-3 Patriot destinate Ucrainei, deoarece aceleaşi stocuri sunt necesare pentru apărarea bazelor americane şi a statelor din Golf.

Dacă resursele sunt redirecţionate, atunci apărarea aeriană ucraineană ar putea deveni mai vulnerabilă, creând o fereastră strategică pe care Rusia ar putea încerca să o exploateze.

În acest caz, două războaie regionale s-ar influenţa reciproc prin aceeaşi constrângere materială.

În acelaşi timp, războiul din Iran a creat deja două condiţii tipice conflictelor sistemice:

- Prima este internaţionalizarea conflictului, deoarece loviturile iraniene au vizat baze şi infrastructură din mai multe state din Golf, ceea ce poate determina formarea unei coaliţii militare regionale.

- A doua este impactul economic global, deoarece tensiunile din Hormuz afectează transportul energetic şi lanţurile comerciale mondiale.

• 4. A patra cale este diversiunea

Într-un sistem saturat de tensiune, nu este nevoie de o mare putere ca să declanşeze o criză mare. Este nevoie de capacitatea de a produce un incident cu atribuire neclară, într-un punct unde marile puteri nu îşi permit să „aştepte lămuriri”.

A) Iran şi structurile sale militare: capacitate directă în Hormuz

Reuters arată că Iranul poate încerca să perturbe traficul din Hormuz prin atacuri cu drone şi, potenţial, prin mine maritime, menţionând inclusiv estimări despre stocul iranian de mine şi despre capacitatea de producţie de drone.

Acesta este un actor cu capacitate de declanşare directă, fără să fie nevoie de intermediari.

B) Grupări armate aliate Iranului: capacitate de incident fără semnătură statală

Reţelele regionale asociate Iranului sunt descrise ca ansamblu în analiza CSIS despre „reţelele iraniene” din Orientul Mijlociu, care include Hezbollah, miliţii din Irak şi alte grupări. (CSIS, 6 martie 2025).

În astfel de reţele, un incident care pare „local” poate să producă reacţii care implică state.

C) Actori din Yemen: precedentul atacurilor asupra transportului maritim

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluţia 2722, care se referă explicit la atacurile houthi asupra navelor comerciale în Marea Roşie şi cere raportări periodice despre aceste atacuri. (Consiliul de Securitate al ONU, 10 ianuarie 2024). Precedentul contează, fiindcă arată cum o grupare nonstatală poate muta centre de greutate militare şi economice.

D) Servicii şi structuri clandestine: capacitate de „operaţiune sub steag străin”

Statele folosesc uneori operaţiuni de influenţă şi înşelare, inclusiv acţiuni prezentate drept făcute de alt actor, pentru a modela percepţii şi reacţii. Într-o criză, valoarea acestor acţiuni creşte, deoarece timpul de decizie scade.

• Cine ar putea fi interesat să declanşeze un conflict mondial?

Ipoteza că un război mondial ar „tranşa” rivalităţi există. Problema este costul. Un război mondial nu tranşează doar rivalităţi. El poate tranşa regimuri, economii şi chiar continuităţi statale.

- Statele Unite şi China

Un război general ar pune în joc rivalitatea lor, dar ar lovi simultan comerţul, finanţarea şi energia. Associated Press arată cât de repede un şoc în Hormuz apasă pe Asia.

Asta face interesul de „tranşare” profund ambivalent. Beneficiul strategic ipotetic se ciocneşte de costul economic imediat.

- Uniunea Europeană şi Rusia

Rusia poate profita dacă resursele occidentale se împart între fronturi, iar Reuters descrie tocmai presiunea pe interceptoarele Patriot.

Uniunea Europeană pierde prin şoc energetic şi prin slăbirea securităţii continentale. Aici, stimulentul nu arată ca „dorinţă de război mondial”, ci ca „exploatare de ferestre”.

- Israelul şi Iranul

Israelul urmăreşte degradarea capabilităţilor iraniene, Iranul urmăreşte creşterea costului strategic pentru adversari. Reuters descrie amploarea atacurilor cu drone şi rachete şi consecinţele lor regionale.

Acesta este un conflict cu logică de escaladare regională. El poate deveni global când loveşte alianţe şi energie.

- Ucraina

Ucraina are interes vital să păstreze fluxul de sprijin militar. Războiul cu Iranul poate concura direct cu acest flux, prin competitia pentru acelaşi tip de muniţii de apărare antiaeriană.

Un conflict global ar crea incertitudine asupra sprijinului, nu garanţia lui.

Lumea se apropie de un război mondial în măsura în care se apropie de trei praguri:

a) Un incident cu victime într-un stat aliat;

b) Un incident naval major în Hormuz care pune în mişcare escortarea permanentă.

c) O slăbire vizibilă a apărării aeriene a Ucrainei prin redistribuirea muniţiilor, urmată de exploatarea ferestrei de către Rusia.

Aici se află riscul structural. Nu în intenţia declarată a unui actor de a porni un război mondial, ci în faptul că sistemul a ajuns într-un punct în care un actor mare sau mic poate produce un incident suficient de scump încât ceilalţi să reacţioneze înainte să judece.

În prezent, lipsesc, încă, trei elemente esenţiale ale unui război mondial:

a. confruntarea militară directă între marile puteri;

b. activarea completă a sistemelor de alianţe globale;

c. mobilizarea economică totală a statelor implicate.

Rusia şi China nu sunt implicate militar direct în conflictul iranian, iar statele occidentale încearcă încă să limiteze escaladarea.

Prin urmare, situaţia actuală seamănă mai mult cu perioada de acumulare a tensiunilor de dinaintea unui conflict global, comparabilă cu anii care au precedat marile războaie ale secolului al XX-lea.

Conflictele regionale există deja şi încep să se contagieze între ele, dar sistemul internaţional nu a trecut încă pragul confruntării globale.

Deşi un război mondial nu a început, mecanismele care ar putea declanşa unul sunt deja vizibile şi active.