Cătălin Drulă şi-a depus candidatura din partea USR pentru Primăria Capitalei

S.B.
Politică / 12 noiembrie, 13:47

Cătălin Drulă şi-a depus candidatura din partea USR pentru Primăria Capitalei

Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă, în prezent deputat de Timiş, şi-a depus, miercuri, la Biroul Electoral Municipal, dosarul de candidatură din partea USR pentru funcţia de primar general al Capitalei, potrivit news.ro.

Miercuri este prima zi în care pot fi depuse candidaturile pentru Primări Bucureşti. ”Bucureştiul are nevoie de un primar care lucrează pentru oameni, nu pentru reţele de interese. Împreună putem reconstrui încrederea şi putem merge pe drumul onest început de Nicuşor Dan”, a declarat Drulă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de USR, Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Municipiului Bucureşti, şi-a depus, miercuri, dosarul de candidatură la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti.

Pentru înscrierea în cursa electorală au fost depuse peste 30.000 de semnături.

La depunerea candidaturii, Cătălin Drulă a fost însoţit de preşedintele USR, Dominic Fritz, de parlamentari USR, precum şi de membri şi simpatizanţi ai partidului, care au contribuit activ la strângerea semnăturilor în toate sectoarele Capitalei.

”Le mulţumesc tuturor bucureştenilor care au semnat pentru o alternativă onestă şi competentă pentru oraşul nostru. Bucureştiul are nevoie de un primar care lucrează pentru oameni, nu pentru reţele de interese. Împreună putem reconstrui încrederea şi putem merge pe drumul onest început de Nicuşor Dan”, a declarat Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei.

La rândul său, Dominic Fritz, preşedintele USR, a afirmat: ”Cătălin Drulă este omul potrivit pentru a repune Bucureştiului pe direcţia corectă, una a seriozităţii, a competenţei şi a transparenţei. Această campanie este despre a reconstrui încrederea oamenilor într-o administraţie corectă”.

Principala prioritate a lui Cătălin Drulă este aplicarea referendumului iniţiat de Nicuşor Dan, astfel încât Bucureştiul să aibă un buget corect şi resurse reale pentru proiecte mari de infrastructură. Cu experienţa sa de fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă îşi propune să facă ordine în trafic, să modernizeze transportul public şi să asigure mobilitate urbană eficientă şi sigură pentru toţi bucureştenii.

Candidatura lui Cătălin Drulă din partea USR la alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei a fost lansată oficial în 2 noiembrie.

Potrivit calendarului aprobat de Guvern, depunerea candidaturilor pentru Primăria Bucureşti se face începând din 12 noiembrie. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este 17 noiembrie, ora 24.00.

Cătălin Drulă este deputat de Timiş la al treilea mandat. În decembrie 2020 a fost numit ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. De profesie inginer software, acesta a studiat în Canada, la University of Toronto, iar după ce a terminat facultatea a revenit în ţară şi a lucrat pentru diverse proiecte antreprenoriale în domeniul IT.

În iunie 2022, Cătălin Drulă a fost ales preşedintele USR din primul tur al alegerilor interne, cu 12.967 voturi (71,3%). Prezenţa la vot a fost de 77,2%.

În iunie 2024, Drulă a anunţat că îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani de mandat, în urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie, când alianţa Dreapta Unită, formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP a ieşit pe locul trei, după PSD-PNL şi AUR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0846
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3948
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4972
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7681
Gram de aur (XAU)Gram de aur583.0926

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb