MAI: Alegerile decurg fără incidente majore; şapte sesizări în curs de verificare, inclusiv fapte penale şi contravenţii
M.P.Politică / 18 mai
M.P.Politică / 18 mai
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog, transmite un mesaj referitor la alegerile prezidenţiale, potrivit unui comunicat MAI:
S.B.Politică / 4 mai
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că duminică, până la ora 14:00, structurile din cadrul instituţiei au primit 48 de sesizări privind posibile incidente electorale, potrivit news.ro.
S.B.Miscellanea / 3 mai
Ministerul Afacerilor Interne a primit, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, 149 de sesizări privind fapte nelegale privind procesul electoral, dintre acestea, 141 de sesizări confirmându-se, potrivit news.ro.
A.D.Miscellanea / 30 decembrie 2024
In minivacanţa de Revelion, aproximativ 22.500 de angajaţi MAI vor acţiona zilnic, iar 1.400 de agenţi de Poliţie Rutieră vor patrula pe şosele, anunţă Ministerul de Interne într-un comunicat pe Facebook.
S.B.Politică / 24 noiembrie 2024
A.D.Miscellanea / 23 noiembrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 9 iulie 2024
S.B.Politică / 9 iunie 2024
Actualizare - Exit-poll: Nicuşor Dan a câştigat Primăria Capitalei
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 16 aprilie 2024
Actualizare - The Times of Israel: Şefa Trezoreriei SUA anunţă noi sancţiuni împotriva Iranului
Briana TeodorescuInternaţional / 14 aprilie 2024
Actualizare - Ministrul de externe britanic îndeamnă Israelul să nu recurgă la represalii împotriva Iranului
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 29 martie 2024
R.S.Internaţional / 22 martie 2024
Actualizare - TASS: Bilanţul victimelor a ajuns la 137 de morţi
F.D.Miscellanea / 21 decembrie 2023
Peste 23.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi de serviciu, în fiecare zi, în perioada minivacanţei de Crăciun, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, relatează Agerpres.
S.B.Internaţional / 4 noiembrie 2023
Actualizare - BBC: "Spitalul Al-Shifa mai are doar 24 de ore de energie ca să rămână operaţional"
T.B.Internaţional / 28 octombrie 2023
Actualizare - Reuters: Franţa va trimite un al doilea portelicopter în zona de coastă a Fâşiei Gaza
T.B.Internaţional / 14 octombrie 2023
Actualizare - CNN: Armata israeliană afirmă că majoritatea ostaticilor din Gaza sunt în viaţă
SABIN S. BRANDIBURUInternaţional / 7 octombrie 2023
Actualizare - Casa Albă: Apelul Israelului de a muta civilii din Gaza conturează "o misiune dificilă"
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 12 septembrie 2023
George MarinescuZiarul BURSA #Media-Advertising / 19 iunie 2023
A.F.Politică / 14 iunie 2023
Actualizare Raluca Turcan a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului pentru funcţia de ministru al Culturii.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 13 iunie 2023
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 22 mai 2023
Liderul chinez Xi Jinping a lansat, la finele săptămânii trecute, un apel către ţara sa şi Asia Centrală să exploateze pe deplin oportunităţile de cooperare în domeniul economic, în cadrul unui plan ambiţios de dezvoltare a regiunii.
I.A.Miscellanea / 2 mai 2023
Numărul infracţiunilor cu violenţă comise în perioada minivacanţei de 1 Mai a scăzut cu 13% faţă de anul trecut, se arată în bilanţul prezentat, astăzi, de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit news.ro.
I.A.Miscellanea / 27 aprilie 2023
S.B.Internaţional / 8 februarie 2023
Actualizare Bilanţul cutremurului din Turcia şi Siria a ajuns la peste 37.000 de morţi
V.G.Internaţional / 10 decembrie 2022
A consemnat Mori Savir
V.R.
A.I.
Dan Nicolaie
O.D.
O.D.
![]() | 5.0320 |
![]() | 4.3665 |
![]() | 5.3715 |
![]() | 5.9148 |
![]() | 480.7983 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 12 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 iunie