CFR Călători anunţă că trenurile nu vor fi afectate de datoriile către CFR SA

A.B.
Internaţional / 25 august 2025

CFR Călători anunţă că trenurile nu vor fi afectate de datoriile către CFR SA

Datoriile acumulate de CFR Călători nu vor duce la oprirea unor trenuri, compania de stat precizând luni că „nu există riscul interdicţiei de circulaţie a unor trenuri operate de către CFR Călători pe reţeaua naţională aflată în administrarea CFR SA”, potrivit unui comunicat CFR.

Reacţia a venit după ce publicaţia Club Feroviar relatase că operatorul are facturi neachitate de 41,4 milioane lei către CFR SA, echivalentul a 8,2 milioane euro, şi că, în lipsa plăţii, unele trenuri Regio ar putea fi suspendate de la 1 septembrie, iar Interregio de la 1 octombrie.

Compania arată că, în urma discuţiilor purtate la sediul Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), împreună cu CFR SA, au fost găsite soluţii care permit circulaţia normală a trenurilor.

„Urmare a întâlnirii de la sediul Autorităţii pentru Reformă Feroviară au fost identificate modalităţile prin care, cu sprijinul tuturor celor implicaţi, impedimentele existente au fost depăşite, astfel încât nu există riscul interdicţiei de circulaţie a unor trenuri”, a transmis CFR Călători.

Preşedintele ARF, Mihai Barbu, a confirmat pentru Agerpres că singura soluţie fezabilă este eşalonarea datoriilor la plata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI): „Eşalonarea acestor datorii este singura soluţie astfel încât cele două companii - CFR Călători şi Transferoviar - să plătească administratorului infrastructurii feroviare aceste sume”.

Barbu a precizat că CFR Călători are de achitat 41 de milioane lei, iar Transferoviar aproximativ 7 milioane lei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0923
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3190
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5529
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8630
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.6689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb