Declaraţiile recente ale premierului Ilie Bolojan cu privire la Pilonul II de pensii au stârnit reacţii puternice din partea opoziţiei. Claudiu Năsui, deputat USR şi membru în Comisia de buget, finanţe şi bănci, îl acuză pe şeful Guvernului de două „greşeli flagrante” şi atrage atenţia asupra unui posibil nou val de presiune pentru limitarea retragerilor din Pilonul II.
"După interviul premierului Bolojan devine clar că lobbyul puternic pentru limitarea retragerii sumelor din Pilonul 2 nu s-a terminat.
Intenţia rămâne aceeaşi. Două greşeli flagrante din discursul primului ministru:
Prima este că premierul Bolojan preia ideea că fondurile din Pilonul 2 nu sunt folosite de guvernul României. Este fals.
Din 171 de miliarde de lei, cât au fondurile din Pilonul 2 în administrare, 113 miliarde sunt în titluri de stat. Adică 66%.
Statul român obligă fondurile să folosească banii din Pilonul 2 pentru a-l împrumuta pe el. Adică pentru a cumpăra titluri de stat. Deci fondurile sunt folosite de guvernul României şi îl ajută să-şi finanţeze deficitul.
A doua greşeală, premierul zice că retragerile „bruşte” vor afecta sistemul. Fondurile de pensii nu sunt bănci, să nu ştie exact când vor vrea oamenii să-şi folosească banii. Şi nu sunt nici companii de asigurări, să trebuiască să ştie când se vor întâmpla riscurile asigurate. Pentru fondurile de pensii momentul ieşirii la pensie al oamenilor este foarte predictibil.
Deci retragerile de fonduri sunt mult mai predictibile decât în cazul băncilor (unde depinde de bunul plac al oamenilor) şi decât în cazul asigurărilor (unde depinde de probabilităţi).
Nu e nimic brusc în retragerea de fonduri la vârsta pensionării. Fondurile ştiu din timp şi pot planifica din timp retragerile.
Vor fi retrageri multe, dar nu bruşte. Iar asta e un lucru potenţial bun pentru oameni, dacă ei aleg să-şi retragă banii. Dar rău pentru fonduri pentru că ele rămân cu mai puţine fonduri în administrare şi deci comisioane mai mici.
Banii din pilonul 2 sunt proprietate privată şi ar trebui respectată ca atare. Dacă românii vor rente viagere sau plăţi eşalonate, asta ar trebui să fie la latitudinea lor. Iar fondurile de pensii să-i convingă să meargă pe calea asta. Nu să-i oblige statul. Asta dacă mai avem măcar puţin liberalism în guvern", a transmis Claudiu Năsui (USR).
1. etalonul prostiei
(mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2025, 12:46)
bai prostavane nu este nicio problema, de ce sa dam 8% salariatului roman mai bine ii dam unei multinationale ,iar salariatul roman sa primeasca dobanda la vedere 1,2% , atat pșrostie la un loc nu am vazut , comentariile la articolul cu Bolojan la fel numai habarnisti, statul ia impozite pe fondul de pensii ,este exact invers , statul nu ia impozite si parca de anul trecut nici pe dividendele primite de fondurile de pensie mai mult decat atat, punctul de pensie este calculat la 25% din salariu (CAS) si nu la 20,25% adica cu 20% mai putin asa ar fi corect.dar repet atat de multa prostie la un loc ,de vina este invatamantul romanesc scoate doar rebuturi
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.08.2025, 13:28)
Dupa cum te exprimi si scri, adica cum gindesti, cu certitudine esti un produs al sistemului de invatamint romanesc post 1990.
Ca ce si cum legiferam/reglementam poate fi, si ar trebui sa fie, subiect de dezbatere serioasa. Cu argumente, nu cu arogante, jigniri si ratoieli infantile.