O echipă multijurisdicţională Clifford Chance din birourile Bucureşti şi Londra a asistat consorţiul de bănci de investiţii în legătură cu emisiunea de obligaţiuni AT1 în valoare de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania S.A. pe pieţele externe, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm.
Emisiunea, care constă într-o serie de instrumente de capital suplimentare de Nivel 1 cu rată fixă resetabilă, fără dată de scadenţă, va fi listată pe bursa Euronext Dublin. Sumele atrase vor fi utilizate de către emitent pentru scopuri generale de finanţare şi în scopul îndeplinirii cerinţelor de capital, conform reglementărilor bancare aplicabile.
Echipa de avocaţi a fost formată din Radu Ropotă (Partener) şi Cosmin Mitrică (Associate), din practica Banking & Finance şi Pieţe de Capital a biroului Clifford Chance Bucureşti, respectiv Kate Vyvyan (Partener), Matteo Sbraga (Partener) şi Russell Harris (Senior Associate), Clifford Chance Londra.
„Succesul primei emisiuni de obligaţiuni AT1 (Additional Tier 1) a Băncii Transilvania reflectă reputaţia şi aprecierea de care se bucură emitentul la nivel internaţional, precum şi interesul investitorilor instituţionali faţă de emitenţi români cu profil solid. Totodată, tranzacţia consolidează poziţia Clifford Chance de lider în tranzacţii în premieră pe piaţa de capital, fundamentată pe experienţa vastă, înţelegerea aprofundată a industriei şi colaborarea îndelungată cu parteneri financiari de calibru la nivel global. Mulţumim tuturor părţilor implicate pentru colaborarea şi coordonarea excelentă, într-un context foarte intens de lucru, care a implicat echipe multijurisdicţionale şi un calendar strâns”, a declarat Radu Ropotă, Partener.














































Opinia Cititorului