Compania Autobrains mizează pe dezvoltarea robotaxiurilor în Europa în următorii doi ani

Z.B.
Companii / 1 iulie, 09:28

Compania Autobrains mizează pe dezvoltarea robotaxiurilor în Europa în următorii doi ani

Europa se pregăteşte să devină una dintre cele mai importante pieţe pentru serviciile de transport cu vehicule autonome, iar anii 2026 şi 2027 vor marca un punct de cotitură în dezvoltarea robotaxiurilor pe continent, a declarat Igal Raichelgauz, directorul general al companiei israeliene Autobrains, în cadrul conferinţei Reuters Automotive Europe, relatează news.ro.

Potrivit acestuia, tehnologia va deveni mult mai vizibilă în marile oraşe europene în următorii doi ani, pe măsură ce proiectele pilot vor trece la operaţiuni comerciale, adaugă news.ro.

Autobrains, cu sediul în Tel Aviv şi birou în Munchen, dezvoltă sisteme de conducere autonomă bazate pe aşa-numita inteligenţă artificială agentică (agentic AI) şi susţine că această tehnologie reduce dependenţa de senzorii foarte scumpi şi de puterea mare de calcul necesare sistemelor autonome tradiţionale, ceea ce ar putea diminua costurile şi accelera extinderea serviciilor, transmite news.ro.

Spre deosebire de competitori precum Waymo şi Tesla, care îşi concentrează eforturile pe piaţa americană, Autobrains şi-a orientat strategia către Europa şi Asia de Sud-Est, unde vede un potenţial ridicat de creştere, transmite news.ro.

În luna iunie, compania a anunţat un parteneriat cu Uber pentru lansarea unui program de robotaxiuri în Munchen, pentru care este folosită platforma Hyperion dezvoltată de Nvidia, informează news.ro. Capitala landului Bavaria este aşteptată să devină primul oraş în care serviciul va fi implementat, însă lansarea depinde de aprobările autorităţilor de reglementare, mai anunţă news.ro.

Raichelgauz consideră că Europa oferă un avantaj important datorită prezenţei marilor constructori auto, inclusiv BMW, al cărui sediu central se află în Munchen, iar în paralel cu dezvoltarea robotaxiurilor, Autobrains urmăreşte să îşi extindă tehnologia şi în segmentul autoturismelor destinate publicului larg, relatează news.ro.

Directorul companiei a subliniat că legislaţia europeană impune cele mai stricte standarde de siguranţă pentru conducerea autonomă, iar în opinia sa, dacă tehnologia reuşeşte să îndeplinească cerinţele autorităţilor europene, aceasta va putea fi implementată cu succes şi în alte regiuni ale lumii, potrivit news.ro.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb