Companii

28 aprilie 2017

ANUNT PUBLICITAR:Anunt privitor la Oferta Publica de Cumparare pentru actiunile emitentului SC ARTEGO S.A. TARGU JIU

Companii / 28 aprilie 2017

VIZA DE APROBARE APLICATA PE DOCUMENTUL DE OFERTA NU ARE VALOARE DE GARANTIE SI NICI NU REPREZINTA O ALTA FORMA DE APRECIERE A AUTORITATII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA CU PRIVIRE LA OPORTUNITATEA, AVANTAJELE SAU DEZAVANTAJELE, PROFITUL ORI RISCURILE PE CARE LE-AR PUTEA REPREZENTA TRANZACTIILE INCHEIATE PRIN ACCEPTAREA OFERTEI PUBLICE OBIECT AL DECIZIEI DE APROBARE.

PARLAMENTUL REIA DEZBATERILE ASUPRA LEGII PRIVIND 51% PRODUSE PE LANŢUL SCURT DE APROVIZIONAREFermierii şi producătorii, la cuţite cu procesatorii şi supermarketurile

RAMONA RADUZiarul BURSA #Companii / 28 aprilie 2017

Fermierii şi producătorii agricoli susţin legea 51% din produse pe lanţul scurt, considerând-o benefică pentru ţara noastră, potrivit domnului Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), care ne-a declarat: "Legea se află de doi ani în Parlament, dar tot este modificată şi corectată şi reinterpretată, pentru a servi interesele multinaţionalelor".

BAT: "Autorităţile au capturat peste 27 milioane de ţigări de contrabandă, în martie şi aprilie"

E.O.Ziarul BURSA #Companii / 28 aprilie 2017

Autorităţile române au capturat peste 27 de milioane de ţigări de contrabandă în lunile martie şi aprilie ale anului curent, conform datelor centralizate în cadrul campaniei "Stop Contrabandă", desfăsurată de British American Tobacco. Datele sunt calculate în baza capturilor înregistrate în timp real, au anunţat reprezentanţii companiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Ovidiu Miculescu, demis de la conducerea SRR

Ovidiu Miculescu, demis de la conducerea SRR

EDUARD OVIDIU OHANESIAN Ziarul BURSA #Companii / 27 aprilie 2017

După ce Parlamentul a respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) pentru anii 2015 şi 2016, Ovidiu Miculescu, directorul instituţiei, a fost demis. Fostul senator PSD, Georgică Severin, este noul director...

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0988
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5546
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8749
Gram de aur (XAU)Gram de aur651.7349

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo