Companii

24 iulie 2023
Iordache: Avem deja prima lună cu peste 10.000 de pasageri pe Aeroportul Băneasa; Universal va începe să opereze curând

Iordache: Avem deja prima lună cu peste 10.000 de pasageri pe Aeroportul Băneasa; Universal va începe să opereze curând

T.B.Companii / 24 iulie 2023

Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) va înregistra în acest an peste 14 milioane de pasageri, deci undeva în jurul valorii consemnate în 2019, cel mai bun an pre-pandemic, iar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" ne aşteptăm să atingem destul de rapid, în mai puţin de un an, milionul de pasageri anual, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.

Bucureşti - Oraşul Inovaţiei

Bucureşti - Oraşul Inovaţiei

Eduard Dumitraşcu, preşedintele ARSCZiarul BURSA #Companii / 24 iulie 2023

Plecând de la o percepţie publică negativă despre Bucureşti (în care nimic nu merge, am înţeles toţi asta), m-am gândit la ce oportunităţi avem pentru perioada următoare, oportunităţi organice care se nasc, exact din ceea ce nu ne place - de la regenerare urbană, transport, educaţie, energie, digitalizare până la implicare civică şamd. Bucureşti este un oraş cu o istorie bogată şi cu o cultură vibrantă, dar în ultimii ani a început să-şi câştige şi o reputaţie tot mai relevantă ca un centru emergent al inovaţiei şi tehnologiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Elon Musk anunţă schimbarea siglei Twitter

Elon Musk anunţă schimbarea siglei Twitter

S.B.Companii / 24 iulie 2023

Elon Musk a anunţat ieri că intenţionează să schimbe logo-ul Twitter cu un "X" de la celebra pasăre albastră, marcând ceea ce ar fi cea mai recentă schimbare majoră de când a cumpărat platforma de socializare pentru 44 de miliarde de...

Hello Holidays a lansat vacanţele premium

Hello Holidays a lansat vacanţele premium

Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 24 iulie 2023

De 16 ani prezentă în piaţa noastră, agenţia de turism Hello Holidays a lansat, la începutul acestei luni, vacanţele premium, pentru care deja există deja şi rezervări, după cum ne-a spus, joi seara, în cadrul evenimentului de lansare, Cosmin...

Elon Musk anunţă că Twitter îşi va schimba logo-ul

Elon Musk anunţă că Twitter îşi va schimba logo-ul

T.B.Companii / 23 iulie 2023

Miliardarul Elon Musk, proprietarul Twitter, a declarat că doreşte să schimbe logo-ul platformei sociale, într-o nouă mişcare prin care încearcă să distanţeze de moştenirea companiei preluate anul trecut şi care este de natură să stârnească noi...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3859
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3674
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.3017

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo