Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

Comuniştii şi liberalii manifestează la Moscova pentru "alegeri cinstite"

I.A.M.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Comuniştii şi susţinătorii opoziţiei liberale ruse manifestau separat, sâmbătă, la Moscova - un nou episod al unei importante mişcări de contestare, care agită de o lună capitala în urma excluderii unor candidaţi independenţi din alegerile locale prevăzute la 8 septembrie, relatează AFP.

Acest val de manifestaţii, care a început la jumătatea lui iulie, a fost reprimat ferm de poliţie, care a procedat în total la aproape 3.000 de arestări. Conducătorii contestării au fost încarceraţi, inclusiv principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi.

Această sâmbătă se anunţă mai calmă decât precedentele cinci weekenduri, iar o importanţă prezenţă era vizibilă sâmbătă pe străzile capitalei.

La ora locală 12.45 (şi ora României), la adunarea autorizată a comuniştilor, în apropiere de centrul oraşului, se aflau aproximativ 3.900 de persoane, potrivit ONG-ului White Counter, specializat în numărarea manifestanţilor.

În acelaşi loc, sâmbăta trecută, peste 50.000 de persoane s-au adunat la apelul opoziţiei liberale - o participare fără precedent la proteste, de la revenirea lui Vladimir Putin la Krelmlin, în 2012.

Mişcarea a izbucnit după respingerea, în mod oficial din cauza unor vicii de procedură, a înregistrării a aproximativ 60 de candidaţi inependenţi în alegerile pentru Parlamentul Moscovei. Însărcinată să valideze bugetul capitalei, această instanţă este alcătuit în prezent din susţinători loiali ai primarului pro-Kremlin Serghei Sobianin.

Consideraţi de obicei opozanţi "toleraţi" ai Kremlinului, comuniştii s-au alăturat mişcării şi au îndemnat la manifestaţii în favoarea unor "alegeri cinstite" - deşi candidaţii lor nu au fost respinşi - în acest miting pe bulevardul Saharov, informează AFP.

În urma refuzului primăriei de a autoriza o manifestaţie sâmbătă, mai mulţi susţinători ai liberalilor au îndemnat la manifestaţii de solidaritate, mai târziu, cu afişe de protest în mai multe locuri din oraş.

Această tehnică este folosită adesea de către manifestanţi în Rusia, pentru se exprima fără să fi obţinut o autorizaţie de la autorităţi. Ei pot să facă acest lucru, cu condiţia să respecte o distanţă de 50 de metri între fiecare manifestaţie, cum cere legea.

Devenită o reprezentantă de prim-plan a mişcării, Liubov Sobol, o susţinătoare a lui Aleksei Navalnîi a publicat joi o înregistrare video în care îl acuză - în baza unor documente ca probă - pe preşeditele Parlamentului de faptul că deţine un apartament de lux care este departe să corespundă veniturilor sale declarate.

"Iată de ce ţin ei atât de tare de scaunele lor", a acuzat ea pe Twitter.

Avocata în vârstă de 31 de ani a anunţat, cu o zi îniante, că iese dinre-o grevă a foamei în care a intrat în urmă cu patru săptămâni, în semn de protest faţă de respingerea candidaturii sale.

Organizaţia lui Navalnîi - Fondul Luptei împotriva Corupţiei - a acuzat-o pe adjuncta primarului Moscovei, însărcinată cu alegerile, de deturnarea unor miliarde de ruble din banii publici în gestionarea parcului imobiliar al municipalităţii. Fondul este vizat de-acum de o anchetă a justiţiei cu privire la o "spălare" de bani, conform sursei citate.

Anchete penale au fost deschise de asemenea contra unui număr de 14 persoane, acuzate că au participat la "tulbrări masive" sau "violenţe împotriva forţelor de ordine". este vorba despre studenţi, programatori, regizori sau activişti politici - care riscă până la zece ani de închisoare.

Evocând pentru prima oară această mişcare de contestare, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat săptămâna aceasta orice "criză politică" şi a apărat fermitatea poliţiei, acuzată de violenţe faţă de manifestanţi.

Imagini în care apare o tânără lovită în stimac de către un poliţist, aparent fără motiv, au provocat indignare, iar Ministerul de Interne a deschis o anchetă internă.

Alegerile la Parlamentul Moscovei, care au loc în paralel cu alte scrutinuri regionale şi locale în ţară, se anunţă dificile pentru candidaţii puterii, într-un context de nemulţumire socială şi de stagnare economică.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Sper ca nea Putin apreciaza entuziasmul indus poporului rus :)))))))))))) !

    Si mai sper ca a apreciat spectacolul din perioada decembrie 2018 - aprilie 2019 cand vreo 3 pietricele au cazut din ceruri pe teritoriul rus :) ... din pacate nu peste vreun oras :) ! Urmeaza pana in decembrie 2019 a 4-a pietricica peste un oras mediu sau mare .... asa, ca sa ne distram cu artificii misto, reale!  

    Ca daca poporul rus nu isi bate liderii nebuni si dictatoriali, sa ii elimine de tot ... poate trimite Doamne-Doamne pietricele din cer ;) sa bata poporul rus! :)) .... ca poate irationalul popor rus intelege ceva si trece la actiune ....  

     

    Urmeaza evenimentele reale, ce a fost pana acum e doar incalzirea pe marginea terenului!

    Putin va fi reeducat in mod eficient si aplicat sa nu se mai joace el de-a liderul mondial in fata celor ce au reala forta in maini!  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS