COMVEX CERE UN DREPT LA REPLICĂ LA ARTICOLUL DESPRE VIOREL PANAIT, DAN DRĂGOI ŞI SOŢIILE LORReplica Comvex

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 mai

Observând că în cuprinsul articolului menţionat supra, au fost inserate numeroase informaţii neadevărate, de natură a afecta interesele subscrisei şi de a arunca o lumină nefastă asupra adevăratei stări de fapt în discuţie, cu consecinţe economice negative asupra valorii de piaţă a subscrisei şi având potenţial de imixtiune în actul de justiţie, facem următoarele precizări:

1.Afirmaţia "Un fragment din transcrierea unei probe audio din dosarul nr 2775/D/P/2018 privind modalitatea preluării controlului societăţii Comvex SA de la societatea Solidmet SRL" este falsă.

Dosarul 2775/D/P/2018 al DIICOT priveşte plângerea formulată de către numitul Raimondo de Rubeis împotriva mai multor persoane fizice, având ca obiect nemulţumirea petentului cu privire la o majorare de capital a subscrisei Comvex SA.

În acest dosar s-a dispus o soluţie de clasare la capătul unor cercetări extinse, materialul probator fiind alcătuit din declaraţiile tuturor persoanelor implicate, indicate prin plângere, precum şi o serie de înscrisuri aparţinând unor autorităţi naţionale şi europene în materia pieţei de capital.

Concluziile Ordonanţei de Clasare sunt neechivoce în sensul, pe de o parte a inexistenţei faptelor cercetate, precum şi a neprevederii acestor fapte de legea penală.

În alte cuvinte: plângerea formulată s-a dovedit a fi absolut neîntemeiată, fapt confirmat şi de către Procurorul Ierarhic Superior care a soluţionat plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de clasare.

Revenind la afirmaţia falsă de mai sus, independent de faptul că aşa zisele "probe" au un caracter benign, facem precizarea că în cadrul dosarului format ca urmare a plângerii formulate subsecvent la instanţă împotriva soluţiilor de clasare ale date prin Ordonanţa DIICOT, au fost depuse de către petent o serie de materiale care, însă, nu sunt probe în dosarul 2775/D/P/2018.

Transcrierile respective aparţin, probabil, autorului articolului, fiind neconforme cu realitatea convorbirilor telefonice, fiind redate trunchiat şi cu sens şi înţelesuri alterate. Pe de altă parte, fără a intra în detalii de procedură, atât transcrierile convorbirilor respective cât şi suporţii optici conţinând înregistrările nu sunt şi nici nu pot fi probe şi mijloace de probă în niciun dosar penal. Prezenta afirmaţie este făcută strict din perspectivă procedurală, reiterând totodată faptul că, pe fondul lor, convorbirile telefonice nu prezintă elemente de natură a sprijini în vreun fel afirmaţiile din articol.

2.Afirmaţia "Din înregistrare rezultă foarte clar faptul că acţiunile lui Viorel Panait au fost concertate cu ale doamnei Nicola Ruxandra, cu toate că din declaraţiile făcute la DIICOT sau din declaraţiile de presă făcute de cei 2 rezultă contrariul" este de asemenea falsă şi în contradicţie cu concluziile anchetei DIICOT extinse pe aceste aspecte.

De altfel, ancheta DIICOT a stabilit în mod limpede următoarele aspecte: procedura de majorare de capital a subscrisei s-a desfăşurat în mod transparent, procedural, nediscriminatoriu, astfel încât oricine a avut acces la toate informaţiile legate de această operaţiune de majorare de capital.

A stabilit de asemenea că petentul Raimondo de Rubeis, în calitatea sa de acţionar şi fost administrator al Comvex a avut cu atât mai mult acces la toate informaţiile despre care s-a plâns la DIICOT că nu le-ar fi cunoscut.

Ancheta a avut în vedere în mod just şi întemeiat anchetele efectuate de ASF şi ESMA, singurele autorităţi cu competenţe în domeniu, care au concluzionat unanim că nu a existat nicio suspiciune de încălcare a legislaţiei naţionale sau europene în legătură cu majorarea de capital a Comvex SA, relaţionată cu "activitatea" celor patru persoane fizice.

Mai mult, o anchetă similară a DNA Serviciul teritorial Constanţa a concluzionat în mod identic, respectiv clasarea unei plângeri a aceluiaşi petent având ca obiect exact aceleaşi nemulţumiri.

De altfel, aceste nemulţumiri s-au materializat şi într-un număr considerabil de dosare civile (peste 20) având ca obiect aceleaşi susţineri/nemulţumiri ale petentului, toate finalizate cu respingerea definitivă a acestora.

3.Din păcate, probabil dintr-o regretabilă insuficientă informare (juridică, economică, factuală) a autorului articolului, acesta cuprinde o serie de alte afirmaţii false, maliţioase şi care par a sprijini (dintr-un motiv sau altul) interesele numitului Raimondo de Rubeis ,care se învârt obsesiv în jurul alegaţiei: "Complicitatea unor instituţii ales statului la neregulile din jurul preluării celui mai mare operator privat din România".

În realitate, autorul articolului în mod părtinitor ascunde cititorilor sau nu ţine cont de adevărul că pretinsele nereguli au făcut obiectul anchetei ASF, concluziile acesteia fiind confirmate de ESMA (Autoritatea Europeana de supraveghere în domeniul pieţei de capital).

În încheiere, mai precizăm o chestiune şi solicităm o alta, ambele relaţionate. Regretabil este că astfel de articole insuficient documentate, care au o puternică aparenţă de părtinire, au şi un efect direct în ceea ce priveşte valoarea instrumentelor financiare (acţiunilor) subscrisei. Este indubitabil că acest articol, ca singură variabilă negativă în cumulul de factori ce determină fluctuaţia acţiunilor subscrisei, a produs o scădere semnificativă de 9% în ziua apariţiei articolului, după o foarte lungă perioadă de creştere continuă. Ne putem întreba dacă o asemenea acţiune precum publicarea acestui articol ce conţine în mod evident informaţii neadevărate dar cu puternic impact negativ, nu ar putea fi încadrată la o încercare de manipulare a pieţei dat fiind rezultatul nefast al acestuia. Cert este că un asemenea articol nu aduce beneficii niciunui acţionar onest ci doar unei persoane interesate de scăderea valorii acţiunii pentru a dobândi mai ieftin o participare mai consistentă în contextul distribuirii de dividende.

În vederea diminuării impactului negativ nemeritat al articolului, solicităm concomitent cu publicarea prezentului drept la replică, eliminarea de îndată a articolului în discuţie precum şi eliminarea de pe platforma Youtube a materialelor video din cuprinsul articolului.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Avocatul lui Putin albeste negrul!

    Avocatule care esti!

    Ce vor stapanii tai? Sa curatati internetul de probe si articole care arata adevarul? 

    Ati confundat cauza cu efectul: "Este indubitabil că acest articol, ca singură variabilă negativă în cumulul de factori ce determină fluctuaţia acţiunilor subscrisei, a produs o scădere semnificativă de 9% în ziua apariţiei articolului, după o foarte lungă perioadă de creştere continuă".

    Cauza o constituie minciunile voastre ca nu ati fi concertati. 

    Dezvaluirea faptului ca ati mintit si ca sunteti concertati, ca informatie corectiva,nu poate fi cauza. 

    Deci nu articolul a produs vreo scadere a cotatiei, ci minciunile si manevrele voastre.

    1. Ei se bazeaza pe faptul ca problema a devenit prea incalcita sa o mai priceapa lumea.

      Insa ce s-a scris despre acesti hoti cu dovezi de netagaduit, ramane scris. 

      Va vedea toata lumea si va intelege cine se da capitalist. Panait nici nu are habar cum se vinde o actiune. Da de la el la nevasta :))) 

      Degeaba esti putred de bogat daca toata lumea stie ca esti hot!

      Din ce va luati Panait&Dragoi satisfactia? 

    Din pacate, nu cred ca mergeti in directia care trebuie. Manevra a fost facuta, evident, pentru ca o parte din actiunile Comvex sa treaca de la Solidmet la distinsele sotii ale celor mentionati in articol. Dar si Solidmet tot al lor era. Singurul prejudiciat din daravela asta, daca intradevar nu stia despre intentia Solidmet, este Raimondo de Rubeis, prin Solidmet unde era actionar.

    1. Sotiile celor 2 cumpara actiunile Comvex DUPA publicarea convocatorului in care se detalia procedura de marire a capitalului social. Deci, la data achizitiei, doamnele stiau din surse publice ca ar avea sansa sa subscrie mai mult in etapa a 2-a. Faptul ca a una a cumparat de la barba-su nu e ilegal. Faptul ca au declarat ca nu au discutat... poate au uitat :). Deci, nu se poate sustine teza utilizarii de informatii privilegiate. 

    2. In cadrul primei etape de majorare, cu drepturi de preferinta, doar 30% dintre actionarii existenti si-au exercitat dreptul de preferinta. Cum Expert Placement Services Limited avea 28.1% dintre actiuni si a ramas cu ~acelasi procent dupa subscriere, din 9% alti actionari, au subscris doar 2%. Se vede si in procentul de "alti actionari" care scade de la 9% inainte de MCS la 6% dupa MCS. Deci, nu a fost bataia pestelui pe acea subscriere dintr-un motiv sau altul, cam greu de sustinut afirmatia conform careia erau cozi in fata RB. Deci, in teorie, se poate sustine teza ca doamnele, ca actionari interesati si motivati (deja erau actionari cu cele 40 de actiuni, nu-i asa?) fac toate diligentele necesare pentru a subscrie in etapa a 2-a. Daca ar fi sa se poata dovedi ceva ilegal, de fapt aici ar fi: cum au ajuns doamnele primele 2 pe lista? 

    Argumentele lui Raimondo de Rubeis ca nu a stiut de AGA, ca a picat site-ul, ca a fost in Astralia, ca a ajut jet-lag nu stau in picioare. Nu COMVEX l-a prejudiciat pe el, ci Solidmet, unde era actionar, care a renuntat la dreptul de subscriere. Ar trebui sa dea in judecata Solidmet-ul si sa ceara tragerea la raspundere a administratorului Dragoi.  

    Apoi, daca se cauta o ilegalitate in modul in care sotiile au obtinut acele actiuni, ar trebui inteles cum au ajuns in capul listei. Si acolo s-ar putea sa gasim un alt vinovat - persoana juridica de data asta, institutie financiara de mare anvergura...

    1. Din cate s-a scris aici in Bursa, Solidmet nu era doar cei trei ci era si raposatul Domnul Idu, care era jupanu’ in Solidmet si indirect si prin fecioru-sau. Ori daca era cineva sa fie deranjat de majorare acela era domnul Idu, ca doar el pierdea majoritatea in Comvex. Dar bag de seama ca nu doar ca nu l-a deranjat, ba chiar a fost unul din cei care a votat pentru darea afara a lui Derubeis, semn ca toata vanzoleala asta nu i-a placut. Sau poate era o intelelegere intre cei trei care l-a suntat pe Derubeis ca gurile rele zic ca e cam cu arici la buzunar..Naiba stie..

      "Faptul ca au declarat ca nu au discutat... poate au uitat :)."

      Sau poate au glumit.  

      Sau poate nu sunt ei. 

      Sau poate toti sunt corecti. 

      Sau poate nu si-au dat seama. 

      Sau poate au furat.

      Mi se pare mie sau ești un membru al Cooperativei lui Dan Drăgoi?

      Și nevestele, lui Drăgoi și Panait, cum au ajuns pe locul 1 și 2 la lista de la Raiffeisen? Alți acționari chiar nu-și doreau să cumpere acțiuni de 4 sau 8 ori mai ieftine? Zici tu? Și coada din fața Raiffeisen era imaginară? Pozele și martorii tot imaginari? Iar nevestele de unde făcură roat de atâția bani să cumpere acțiunile?

      Nu doar De Rubeis a fost furat. Toți acționarii, în afară de cei 8 care au putut să participe la faza a doua au fost. Din cei 8 erau 2 nevestele iar încă 2 erau chiar Dan Drăgoi și Viorel Panait. 

      calmeaza-te prietene. nu sunt din nici o cooperativa, doar am facut o documentare sa ma lamuresc. daca ai fi citit macar ce am scris ai fi observat 2 mentiuni:

      1) "Daca ar fi sa se poata dovedi ceva ilegal, de fapt aici ar fi: cum au ajuns doamnele primele 2 pe lista?" si  

      2) "din 9% alti actionari, au subscris doar 2%. Se vede si in procentul de "alti actionari" care scade de la 9% inainte de MCS la 6% dupa MCS" 

      dar tu nu citesti. referitor la punctul 2 probabil ca chiar daca ai citit nu ai inteles. eu am scris ca in etapa 1 a majorarii de capital, doar 2% dintre acei "altii" au subscris, din 9%. puteau sa o faca fara nici o problema dar nu au facut-o. mai departe, tu nu te documentezi, dar arunci cu pietre, ca asa ii sta bine melteanului. daca ai fi avut curiozitatea sa citesti prospectul, ai fi observat ca in etapa a 2-a puteau participa tot actionari existenti, ca de aia au cumparat doamnele cele cate 40 de actiuni. deci, nici un alt doritor. iaca din prospect: 

      "Oferta este structurata ca o oferta de Actiuni Noi care vor fi subscrise in cadrul 

      exercitarii Drepturilor de Preferinta apartinand actionarilor existenti oi Comvex 

      inregistrati in registrul actionarilor Comvex la data de inregistrare 05.10.2016. 

      Actiunile Noi ramase nesubscrise dupa incheierea perioadei de exercitare a 

      Dreprurilor de Preferinta vor fi oferite spre subscriere in cadruI celei de-a dona 

      perioade de subscriere catre actionarii EXISTENTI ai Comvex." 

      Deci, dupa mintea ta, cine a facut coada in fata bancii sa subscrie in etapa a 2-a? Actionarii existenti care nu au subscris in etapa 1? 

    Cine a făcut ancheta la ASF? Cumva Copariu? Angajarea lui la Sif 5 cum vi se pare maestre?! Sa ne iertati, nu credem o Iota din ce livrezi. Clasarea plângerii nu înseamnă ca operațiunea e corecta. Înseamnă ca a fost împachetată bine ca sa para corecta.

    1. Copariu a primit postul la Sif 5 dupa ce a inchis ochii la Comvex si Sif 5.

    Acea scădere a acțiunii după apariția articolului are relevanță 0 ! Practic acțiunea nu se tranzactioneaza ! Acum

    1. Nu cumva au vândut chiar ei, să facă impresie? Oricum lichidatetea fiind aproape de zero, n-are nicio relevanță

    Dacă și acesta e un " drept la replică " tipii ăștia sunt paraleli cu orice logică elementară!

    Ei practic nu răspund la acuzații! 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro